Rămâi conectat

Actualitate

Strategii pentru supravieţuirea naţiei române

Publicat

în

frentiuOrice societate omenească îşi formează o atitudine proprie faţă de trecut, prezent şi viitor. Această concepţie se pierde în negura vremurilor antice, dar, din păcate, în zilele noastre este neglijată total şi ea se reflectă în modul în care societatea actuală, şcoala, facultatea îi pregăteşte pe tineri pentru viitor.

În societăţile stabile şi puternice trecutul glorios se infiltrează în prezent şi era şi este un exemplu pentru viitor. Într-o asemenea societate, învăţarea istoriei unei naţiuni era calea cea mai raţională de a forma un copil, un tânăr pentru viitor. La istoria României se învăţa despre formarea poporului român, despre preoţii daci ca Deceneu, ce predicau învăţătura lui Zamolxis în templele de calcar săpate în piatra carpatică. Se învăţa despre Dosoftei, despre Petru Movilă, despre Antioh Cantemir, despre Varlaam şi Antim Ivireanul, despre Mircea, Mihai şi Ştefan, de Neagoe Basarab, de Tudor din Vladimireşti, de Horea, Cloşca şi Crişan, de Craiul Munţilor, Avram Iancu şi de principele blând al Unirii, Cuza Vodă. Doamne, ce dor mi-e de ei! Mi-e dor de Mioriţa şi Meşterul Manole, mi-e dor de Eminescu, Blaga şi Coşbuc, mi-e dor de cuvântul dor, care este unic românesc şi intraductibil în alte limbi. În trecut, permanenţa şi eroii neamului reprezentau idealul. Fie că se construia o catedrală, fie că se construia un drum de piatră, fie că se construiau apeducte, întreaga energie a societăţii şi creatoare şi de producţie, se punea în slujba idealului. Noi, românii, am avut de peste 2000 de ani un mare ideal, de a ne uni cu toţii pentru a forma o singură ţară, România. Idealul unirii
l-a început Burebista, apoi Mihai Viteazul, care au luptat şi cu preţul vieţii lor şi al miilor de eroi ai neamului l-au realizat, dar vrăjmaşii l-au spulberat în cele patru vânturi. Idealul n-a fost uitat şi la 1856 iată că dulcele Cuza Vodă a unit cele două ţări româneşti sub un singur steag, ca apoi, în 1918, să se înfăptuiască Marea Unire, prin care toate cele trei ţări române: Ardealul, Moldova şi Ţara Românească au pus bazele unui stat modern românesc având un rege pe măsură, Carol I.
Chiar şi regimul comunist a avut idealuri mari pentru ţară şi le-a înfăptuit. Au industrializat România, au construit fabrici şi uzine, au pus bazele industriei grele şi mai ales siderurgice la Hunedoara şi Galaţi, au construit marile hidrocentrale de la Bicaz şi Porţile de Fier, au modernizat agricultura. Toate acestea le-au făcut însă cu un mare sacrificiu material şi moral, nu au respectat drepturile omului şi, la sfârşitul regimului, Ceauşescu a instalat teroarea, înfometând poporul. Pentru toate aceste lucruri, după Revoluţia din 1989 a fost pedepsit şi condamnat la moarte, el şi soţia lui.
După 1989, românii însetaţi de libertate şi îmbătaţi de mirajul occidentului au avut un ideal, şi anume de a vedea şi pleca spre occident. Şi au plecat, au migrat spre occident, uitându-şi ţara care cade pradă occidentului. Idealul nostru după 1989 era să intrăm în UE şi NATO şi am intrat, dar cu ce sacrificii? Ne-am vândut ţara pe bucăţi, ne-am vândut bogăţiile solului şi subsolului, pădurile, ne-am vândut energia: curent, gaze, petrol la firme occidentale, străine faţă de interesul naţional. Începem să ne vindem şi pământul şi ce mai rămâne din România pentru noi, românii? Rămâne sărăcia. Într-o lume aspră, înfometată şi periculoasă, ultimul refugiu este pământul ţării, pământul bunicilor şi străbunicilor tăi. Dacă l-ai vândut, nu mai poţi să spui niciodată: „nicăieri nu-i mai bine ca acasă”. Degradarea importanţei locului unde te-ai născut, declinul angajării faţă de casa părintească, iată câteva capcane ale occidentului pentru a-ţi acapara ţara. Tinerii români ar trebui să cunoască toate aceste lucruri, să facă cunoştinţă din timp cu toate aceste complicate situaţii prin care li se fură ţara. Numai neghiobii sau politicienii corupţi care şi-au vândut ţara spun că ăsta este viitorul prosper al tinerilor români înrobiţi de marile companii multinaţionale. Acesta este viitorul prosper în care copiii mici se ofilesc şi mor din lipsă de îngrijiri medicale şi medicamente, în care 4 milioane de subnutriţi nu au ce mânca, în care 6 milioane de pensionari nu pot
să-şi plătească întreţinerea şi medicamentele de care au nevoie, în care veteranilor de război şi văduvelor lor li se taie pensiile? Eu cred că nu. Eu fac un apel la tinerii români, fiindcă adevărata renaştere a unui popor începe cu tinerimea sa. Dar şi adevărata decadenţă a unui popor începe tot cu tinerimea sa. Tineri cu părinţi bogaţi care vă distraţi şi lânceziţi prin baruri şi cluburi de fiţe, ascultaţi-vă propria inimă şi lăsaţi în urmă decadenţa occidentală şi uniţi-vă cu inima ţării! Toată speranţa ne-a rămas în voi, cei tineri, deştepţi şi curaţi la suflet, să măturaţi gunoaiele ţării, să daţi de temelia solidă a ei şi să construiţi România viitorului! Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Dr. Mircea FRENŢIU

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Tânăr de 29 de ani din Blaj, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud

Publicat

în

Luni, 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Municipiul Blaj, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 15 iunie 2026, de către Judecătoria Blaj.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 41 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic soția și copii minori

Publicat

în

La data de 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 15 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 40 de ani, și i-ar fi adresat injurii, pe fondul consumului de alcool. De asemenea, în cursul zilei de 14 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe fiica sa, în vârstă de 13 ani, iar fiului său, în vârstă de 17 ani, i-ar fi adresat amenințări, provocându-i o stare de temere.

Polițiștii au emis trei ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de familia sa.

În cursul zilei de azi, 16 iunie 2026, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru a fi dispuse măsuri legale.

Cercetările sunt continuate.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 27 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce a sustras un autoturism din localitatea Mogoș și l-a condus băut și fără permis

Publicat

în

Ieri, 12 iunie 2026, în jurul orei 13.00, polițiștii Postului de Poliție Mogoș au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Mogoș, cu privire la faptul că autoturismul său a fost sustras, din curtea locuinței.

Pe parcursul deplasării spre locuința bărbatului, polițiștii au observat pe DC 151, autoturismul în cauză și au procedat la oprirea acestuia.

Autoturismul era condus de către un tânăr de 27 ani, din municipiul Blaj.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,50 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de tânărul de 27 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În cursul zilei de azi, 13 iunie 2026, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj