Rămâi conectat

Actualitate

Siria, în prag de război

Publicat

în

După luni de război civil în Siria, preşedintele american Barack Obama a decis o intervenţie militară în această ţară, după ce serviciile secrete americane şi experţii ONU i-au confirmat un atac cu arme chimice, cu gazul Sarin, comandat de preşedintele Assad asupra rebelilor. În acest sens, Obama a cerut, sâmbătă după-amiaza, oficial Congresului, autorizarea unui atac militar în Siria.

SYRIA-CONFLICTDar serviciile secrete s-au mai înşelat şi în Irak cu Saddam Hussein, şi în Afganistan. Crudul adevăr este că acolo, în Siria, de la începutul represaliilor au murit peste 100 de mii de oameni, în marea lor majoritate civili, iar circa un milion se află în taberele de refugiaţi din sudul Turciei, iar vina o poartă preşedintele Bashar-Al-Assad, care nu vrea cu niciun preţ să renunţe la putere fiindcă el de mult nu mai reprezintă pentru Siria un factor de unitate naţională. Forţele navale NATO în frunte cu SUA se repliază pe coastele Mediteranei spre Siria, aşteptând un ordin de atac de la preşedintele american. Decizia de atac în acest caz nu trebuie aprobată de toate ţările membre ale NATO, care nu toate sunt de acord cu intervenţia militară, în fruntea acestor ţări fiind Norvegia şi Polonia, care se declară neutre. Atacul nu va primi mandat ONU deoarece Rusia şi China nu vor vota niciodată acest atac, ele fiind membre importante ale Consiliului de Securitate ONU şi fiind partizane ale preşedintelui Assad. Ca răspuns la flota NATO, flota Federaţiei Ruse din Mediterana şi Marea Baltică se îndreaptă spre portul sirian Tartus unde ruşii au o importantă bază militară terestră care le-a asigurat supremaţia în această zonă. Problema pentru regimul Bashar-Al-Assad este că el este sprijinit de populaţia numită alawiti, ce nu reprezintă decât 12% din populaţia Siriei, deci sunt o minoritate religioasă care conduce Siria în forţă de mult timp, din timpurile când tatăl dictatorului era preşedinte şi în 1982 a măcelărit aproximativ 20 de mii de oameni în oraşul Hama, care şi atunci s-au revoltat împotriva regimului. Este clar că în Siria războiul civil este unul religios şi tribal, între o minoritate numită alawită, de 12%, şi restul populaţiei. Cum va evolua acest război din Siria? Se va transforma Siria într-o nouă Coree unde trupele guvernamentale sprijinite de ruşi şi chinezi se vor război la nesfârşit cu trupele rebele sprijinite de americani? Se va transforma acest război într-un „război fulger” care va ţine două-trei zile şi atacurile americane vor termina regimul Assad? Va recunoaşte Rusia atacul chimic şi îşi va retrage trupele din Tartus, umilind Moscova şi regimul Putin? Sau, Doamne fereşte, războiul civil sirian se va transforma într-unul loco, regional sau chiar mondial? Sunt câteva scenarii la care trebuie să reflectăm cu toţii, dar mai ales guvernanţii noştri.
Ce se în întâmplă deja pe plan economic în lumea largă din cauza războiului din Siria este o mare problemă, care ar trebui să ne intereseze şi pe noi, românii. Pe piaţa valutară creşte yen-ul japonez, francul elveţian şi bineînţeles dolarul american şi, în caz de conflict, leul românesc se va deprecia grav faţă de euro, fapt ce va afecta viaţa românilor. Pe piaţa petrolului deja se constată o creştere a costului barilului de petrol, iar pe piaţa metalelor preţioase se constată de asemenea o creştere preţului unciei de aur.
Pentru toată lumea ar fi bine ca regimul dictatorial Bashar-Al-Assad „să cadă” şi să se instaureze democraţia în Siria. Să ne rugăm pentru poporul sirian pentru ca Dumnezeu să-i dăruiască pacea!

Dr. Mircea FRENŢIU


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bărbat de 59 de ani din Blaj, reținut după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie de peste 3 g/l

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Blaj, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat de polițiștii rutieri conducând sub influența alcoolului. Analizele de sânge au indicat o alcoolemie de 3,08 g/l la prima probă și 2,84 g/l la cea de-a doua.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 28 octombrie 2026, când polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Eroilor. La volan se afla un bărbat de 59 de ani.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Municipal Blaj, unde i-au fost recoltate probe biologice. Rezultatele analizelor au confirmat o alcoolemie de 3,08 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,84 g/l la cea de-a doua.

În urma constatărilor, la data de 29 octombrie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 30 octombrie 2026, procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările continuă.


Citește mai mult

Actualitate

Joi, 5 noiembrie 2026: Consultații oftalmologice gratuite la Blaj

Publicat

în

Locuitorii municipiului Blaj vor putea beneficia de consultații oftalmologice gratuite joi, 5 noiembrie 2026, în cadrul campaniei naționale „Ai grijă de ochii tăi”.

Consultațiile vor avea loc la Pensiunea Montana Popa din Blaj, unde participanții vor putea beneficia de servicii pentru determinarea dioptriilor necesare ochelarilor.

Pe lângă consultațiile gratuite, organizatorii anunță și oferte speciale pentru achiziționarea ochelarilor de vedere.

Ce facilități sunt oferite în cadrul campaniei:

  • Consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor;
  • Posibilitatea achitării ochelarilor în două rate;
  • O lentilă gratuită la achiziționarea lentilelor bifocale sau progresive;
  • Reducere de 20% pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani;
  • Reducere de 10% pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani.

Persoanele interesate sunt încurajate să își programeze consultația telefonic, la numerele 0721 382 962 sau 0761 260 296.

Campania „Ai grijă de ochii tăi” urmărește să faciliteze accesul populației la servicii de evaluare a vederii și să încurajeze prevenția și grija pentru sănătatea oculară.

 

Constantin PREDESCU


Citește mai mult

Actualitate

Anunț de mediu – 28 octombrie 2026: Solicitare emitere acord de mediu pentru proiectul „Construire rigolă și podețe pe strada Morii, din localitatea Bucerdea Grânoasă”

Publicat

în

Solicitare emitere acord de mediu pentru proiectul „Construire rigolă și podețe pe strada Morii, din localitatea Bucerdea Grânoasă”

Comuna Bucerdea Grânoasă anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire rigolă și podețe pe strada Morii, din dreptul imobilului cu nr. 1 până în dreptul imobilului cu nr. 4”, propus a fi amplasat în Comuna Bucerdea Grânoasă, sat  Bucerdea Grânoasă, str. Morii nr. 1-4, titular Comuna Bucerdea Grânoasă.

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul DJM Alba din Alba Iulia, str. Lalelelor nr. 7B, jud. Alba și la sediul sediul Primăriei Bucerdea Grânoasă, în zilele de luni – joi, între orele 9.00 – 14.00, și vineri, între orele 9.00 – 13.00.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul DJM Alba.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj