Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Sâmbătă, 13 decembrie 2025: Robotică, inovație și competiție la „Decode RA: RUBIX Version”

Publicat

în

Într-o epocă în care inovația reconfigurează lumea de la o zi la alta, iar tehnologia este limbajul generației tinere, orașul Blaj va găzdui în data de 13 decembrie 2025 un eveniment dedicat viitorului: „Decode RA: RUBIX Version”, ce se va desfășura în Sala „Timotei Cipariu”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Blaj.

Evenimentul, organizat de echipa RUBIX în parteneriat cu echipa Alphatronic din Cluj-Napoca, are statutul de League Meet oficial, înscris în calendarul competițional FIRST Tech Challenge, patronat de Asociația Nație Prin Educație, fapt care îi conferă relevanță națională și vizibilitate în rândul comunităților de robotică din țară și străinătate.

Întâlnirea include douăsprezece echipe de robotică, reunind circa 180 elevi, alumni și mentori, care au demonstrat că tehnologia este pentru ei mai mult decât un simplu exercițiu școlar – este o formă de expresie și un domeniu în care își construiesc încrederea, curiozitatea și spiritul creator. Echipele participante provin dintr-o diversitate de orașe din România, între care Brașov, Cluj-Napoca, Lugoj, Mediaș, Târgu Mureș, Arad, Cugir, Satu Mare, Oradea și Sibiu, alături de echipa RUBIX din Blaj, ceea ce subliniază amploarea evenimentului.

Participanții vor avea oportunitatea de a juca și asista la meciuri palpitante, desfășurate conform formatului oficial FTC, ceea ce va transforma întâlnirea într-o experiență dinamică și spectaculoasă, în care strategia, precizia și adrenalina competițională își pun amprenta asupra desfășurării programului. Astfel, această inițiativă își propune să ofere vizibilitate proiectelor dezvoltate de tineri și să creeze punți între educație, industrie și comunitate.

Evenimentul se adresează în mod principal echipelor participante, mentorilor și specialiștilor din domeniu, oferind contextul necesar pentru împărtășirea experiențelor din domeniul roboticii educaționale și al tehnologiei. Activitățile desfășurate în cadrul întâlnirii vor pune în valoare procesul complex din spatele construirii unui robot, de la idee la prototip funcțional, ilustrând modul în care colaborarea dintre elevi, profesori și parteneri tehnologici poate genera proiecte inovatoare și soluții tehnice relevante.

În intervalul orar 9:00–18:30, programul va include prezentări, meciuri derulate conform formatului FTC și momente dedicate dialogului tehnic, evidențiind potențialul formativ al acestui tip de competiție în dezvoltarea unei generații conectate profund la noile tehnologii, care să dispună de o comunitate solidă de susținere. O parte vitală a acestei comunități o constituie sponsorii echipelor organizatoare, RUBIX și Alphatronic, și școlile din care provin elevii care le compun – Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj și Transylvania College Cluj-Napoca – cărora le mulțumim pentru ajutorul constant și relevant.

Evenimentul va fi transmis live, cu sprijinul Radio Blaj, pe canalul de Facebook al postului, iar pe conturile de Facebook și Instagram ale echipei RUBIX va fi disponibil, în ziua desfășurării evenimentului, linkul de acces la transmisiune, pentru toți cei interesați să urmărească online derularea competiției.

„Decode RA – RUBIX Version” își propune, așadar, să ofere un cadru coerent de învățare, schimb de bune practici și vizibilitate pentru efortul elevilor implicați în competițiile FTC, accentul fiind pus pe rolul educației tehnice în formarea viitorilor profesioniști din domeniul STEAM.

„Asociația Nație Prin Educație este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM anual pentru peste 5.000 de elevi de liceu și mentorii lor. Încă din 2016, asociația este organizatorul Programului Național de Educație STEAM FIRST Tech Challenge. Asociația dezvoltă și coordonează toate aspectele proiectului care privesc echipele din România, organizând anual competiții regionale și naționale, dedicate elevilor de liceu. Mai multe informații pe natie.ro”

Echipa RUBIX


Învățământ-Cultură

Colindul românesc, comoară a patrimoniului cultural. Întâlnire cu prof. univ. dr. Ioan Bocșa, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj

Publicat

în

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” a găzduit vineri, 23 octombrie 2026, un workshop dedicat colindului tradițional românesc, desfășurat în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale ale colindei tradiționale românești”, inițiat de Fundația Culturală TerrArmonia și susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa.

Evenimentul a oferit participanților ocazia de a descoperi semnificațiile culturale și spirituale ale colindelor, precum și rolul acestora în conservarea și transmiterea patrimoniului tradițional românesc către noile generații.

Programul a fost susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa, care a împărtășit din experiența și cunoștințele sale în domeniul folclorului, și de interpretările Ansamblului Icoane. Prin intermediul cântecului tradițional, participanții au fost invitați să redescopere valorile, simbolurile și reperele identitare păstrate de-a lungul generațiilor.

Reprezentanții Colegiului au adresat mulțumiri profesorului Ioan Bocșa pentru contribuția sa la desfășurarea activității, precum și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.

Astfel de inițiative culturale contribuie la promovarea tradițiilor românești și la consolidarea legăturii dintre generații, evidențiind importanța păstrării și valorificării moștenirii spirituale naționale.

Prin acest eveniment, Blajul își reafirmă deschiderea față de proiectele dedicate culturii și educației, care aduc în prim-plan autenticitatea tradițiilor românești și rolul lor în formarea identității culturale.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Școlile Blajului, celebrate la o conferință județeană dedicată educației și culturii

Publicat

în

Conferința județeană „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor” a reunit, în sala festivă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, profesori, invitați și elevi, în preajma zilei de 11 octombrie, când sunt marcate Ziua Școlii Ardelene și Ziua Școlilor Blajului.

Evenimentul a adus în prim-plan valorile Școlii Ardelene și rolul dascălului în formarea și inspirarea generațiilor tinere. Programul a cuprins un discurs intitulat „Școlile Blajului: de la «fântânile darurilor» la noile frontiere ale educației”, lansarea volumului „Școala muzicală blăjeană” și prezentarea proiectului județean „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor”.

Momentele artistice au completat programul conferinței: copiii au interpretat cântece, iar acordurile de orgă au contribuit la atmosfera evenimentului. Au participat corul „Prietenii muzicii”, elevele Anastasia Bunea și Teodora Frățilă, de la Școala Gimnazială nr. 13 din Sibiu, precum și invitații și organizatorii manifestării.

Organizatorii au adresat mulțumiri părintelui dr. Cristian Barta, autorilor Adrian și Carmen Solomon, lui Ioan Mihălțan, profesoarei Cosmina Barna și dirijoarei Mirela, alături de toți cei care au contribuit la desfășurarea conferinței.


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Noul an universitar 2026-2027 a fost deschis la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj

Publicat

în

Noul an academic 2026–2027 a fost deschis oficial, duminică, 27 septembrie 2026, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică – Departamentul Blaj, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și la Seminarul Teologic Greco-Catolic Intereparhial Blaj.

Evenimentul a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de Preasfinția Sa Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. La celebrare au participat preoți profesori, formatori și colaboratori ai celor două instituții, precum și studenți înscriși la programele de licență, masterat și doctorat și seminariștii blăjeni.

Pornind de la Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, „Pescuirea minunată”, Preasfinția Sa Cristian le-a vorbit celor prezenți despre importanța încrederii în Cuvântul lui Dumnezeu, dincolo de propriile experiențe și limite.

„Suntem chemați – studenți, profesori și noi cu toții – să avem mai multă încredere în Cuvântul lui Isus chiar mai mult decât în propria noastră experiență”, a transmis episcopul auxiliar.

În cuvântul de învățătură, acesta l-a prezentat pe apostolul Petru drept imaginea omului care își cunoaște meseria, experiența și limitele, dar care descoperă că adevăratul rod nu vine întotdeauna din propriile puteri. Deși pescuise întreaga noapte fără rezultat, Petru a acceptat îndemnul lui Isus: „La cuvântul Tău voi arunca mrejele”.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a subliniat importanța noului început pentru studenți și seminariști.

„Începe un nou an universitar în care tinerii care se pregătesc în vederea preoției, dar și laicii care doresc să-și aprofundeze credința, încep un nou drum. Și întotdeauna începutul unui astfel de drum trebuie să fie însoțit de rugăciune”, a spus pr. Cristian Barta.

Acesta a mai arătat că studiul teologiei presupune nu doar lectură și rațiune, ci și credință, precum și angajamentul de a urma calea sfințeniei și a slujirii.

Noul an universitar a început, la Blaj, sub semnul rugăciunii și al dorinței de a continua formarea teologică și umană a studenților și seminariștilor.

 

Nicu GOGA


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj