Rămâi conectat

Sport

S-au schimbat regulile de disputare a Cupei Challenge: Volei Alba Blaj organizează un turneu la Sibiu, în 9 și 10 decembrie

Publicat

în

Pandemia de COVID-19 a lovit în plin sportul din Europa, diverse competiții fiind anulate sau modificând-și sistemul de desfășurare, tocmai pentru a fi evitate problemele cu pademia de coronavirus.

Așa s-a întâmplat și în Divizia A1 de volei, disputată sub formă de turnee ce au înlocuit etape săptămânale, la fel se va proceda și în competițiile continentale organizate de CEV.

După cum se știe, Volei Alba Blaj, campioana României, avea dreptul să participe direct în grupele Champions League, însă formația din “Mica Romă” a declinat prezența. Motivul a fost unul întemeiat: bugetul clubului a scăzut cu aproximativ 35 de procente din cauza noilor condiții economice, iar Volei Alba Blaj s-a înscris pe tabloul Cupei Challenge, obiectivul fiind acela de a câștiga trofeul cuvenit celei de-a treia întreceri europene ca importanță.

• Turneul eliminatoriu în Sala “Transilvania”

În primele jocuri, în “16”-imile de finală, adversar a fost echipa elvețiană VBC Cheseaux care a anunțat însă că se retrage (jocurile erau programate în 11 și 26 noiembrie). Calificară fără joc, reprezentanta Blajului urma să  evolueze în etapa următoare cu echipa calificată dintre VK Pirane Brusno (Slovacia) și Sanaya Libby’s La Laguna (Spania), o dublă fixată în 10-12 decembrie (turul, în deplasare), respectiv 22-24 decembrie (returul, la Blaj), însă, între timp, datele problemei s-au modificat substanțial.

Organizatorii Cupei Challenge de volei feminin, a treia competiție inter-cluburi ca nivel valoric de pe continent, au schimbat, după o ședință cu cluburile participante, modul de desfășurare al fazelor eliminatorii. Pentru a avea o mai mare siguranță în fața infectărilor cu coronavirus, optimile și sferturile se vor juca în manșă unică, nu tur-retur. Toate echipele participante au fost împărțite în patru turnee.

Unul dintre acestea urmează să se dispute la Sibiu, în Sala “Trasilvania”, în perioada 9-10 decembrie și va avea trei meciuri: *miercuri, 9 decembrie, ora 17.00: învingătoarea dintre VK Pirane Brusno (Slovacia) și Sanaya Libby’s La Laguna (Spania), în tur 3-2 (returul, aseară, în Spania) – Volei Alba Blaj; ora 20.00: AJM FC do Porto (Dinamo București a anunțat că mi mai participă, din motive de coronavirus) – VK Prostejov; *joi, 10 decembrie, ora 17.00, finala (în fapt un sfert de finală), între învingătoarele dintre cele două întâlniri contând pentru optimi. Mai precis, dacă fetele conduse de Darko Zakoc se vor impune, vor accede în “careul de ași”.

Celelalte trei turnee sunt următoarele: *la Kaposvar (Ungaria), în 8-10 decembrie: VP UKF Unitra (Slovacia) – OK Vardar Zeni 2019 Skopje (Macedonia) și învingătoarea dintre TJ Ostrava (Cehia)/ Rigas Volejbola Skola (Letonia) – 1. MCM-Diamant Kaposvar; *la Las Palmas (Spania), în 15-17 decembrie: THY Turkish Airlines Istanbul – CSM Lugoj și Vandeouvre Nancy – CV Gran Canaria; la Istanbul (Turcia), 15-17 decembrie: Kairos Ponta Delgada (Portugalia) – UCV Holding Graz/ Asko Steelvolleys Linz-Steg (ambele Austria) și TK Kaunas VDU (Lituania) – Sistem9 Yesilyurt Istanbul.

Volei Alba Blaj are în panoplie cele mai importante rezultate ale voleiului feminin autohton din ultimele 3 decenii: finala Ligii Campionilor (în 2018, la București) și ultimul act al Cupei CEV (în 2019).


Sport

Blăjeanul Victor Oniga, titular în victoria României U17 cu Cipru. Tricolorii s-au calificat în următoarea rundă preliminară a EURO 2027

Publicat

în

Tânărul fotbalist Victor Oniga, originar din Blaj și legitimat la FK Csikszereda, a fost titular în partida câștigată de reprezentativa României U17 în fața Ciprului, scor 2-0. Meciul s-a disputat luni, 2 noiembrie 2026, pe teren cipriot, în cadrul primei runde de calificare pentru Campionatul European U17 din 2027.

Jucătorul originar din Blaj a evoluat pe parcursul primei reprize, contribuind la victoria tricolorilor, care le-a asigurat calificarea în următoarea fază preliminară a competiției.

Golurile României au fost marcate în prelungirile partidei. Panagi a înscris în propria poartă în minutul 90+2, iar Avram a stabilit scorul final, 2-0, în minutul 90+4.

Victor Oniga, două goluri în victoria cu Insulele Feroe

România U17, pregătită de selecționerul Alexandru Ciobanu, a avut un parcurs foarte bun în această primă rundă de calificare.

În meciul de debut, tricolorii au învins reprezentativa Insulelor Feroe cu scorul de 4-0, iar Victor Oniga a avut o contribuție importantă, reușind să înscrie două goluri.

În celălalt meci al mini-turneului, Cipru și Insulele Feroe au terminat la egalitate, scor 2-2.

România U17 va evolua în Liga A

În urma rezultatelor înregistrate, reprezentativa României U17 și-a asigurat prezența în următoarea rundă a preliminariilor EURO 2027, urmând să evolueze în Liga A.

Miza următoarei faze va fi calificarea la turneul final găzduit de Letonia. Doar câștigătoarele grupelor din Liga A vor obține biletele pentru competiția continentală.

Pentru Blaj, prezența lui Victor Oniga în reprezentativa națională și evoluțiile sale din preliminarii reprezintă un motiv de mândrie, tânărul fotbalist confirmându-și potențialul la nivel internațional.


Citește mai mult

Sport

Gheorghe Valentin Rotar: „Volei Alba Blaj merge mai departe cu aceeași conducere tehnică. Lotul ar putea fi întărit în pauza de iarnă cu două-trei transferuri”

Publicat

în

În contextul rezultatelor mai puțin convingătoare din ultima perioadă și al problemelor medicale cu care se confruntă echipa, conducerea clubului Volei Alba Blaj transmite un mesaj de încredere și continuitate. Decizia este ca echipa să continue actualul sezon cu aceeași conducere tehnică, urmând ca lotul să fie consolidat în perioada de transferuri din iarnă.

Într-o declarație făcută la Sala Polivalentă din Blaj, primarul Ghorghe Valentin Rotar a reamintit performanțele remarcabile obținute de Volei Alba Blaj în ultimii 12 ani, atât pe plan național, cât și european: opt titluri de campioană, șase Cupe ale României, trei Supercupe și cinci finale europene, dintre care una în Liga Campionilor.

„Vreau să pornim de la această realitate și să spunem că situația actuală este una conjuncturală. În momentele dificile este bine să ne amintim de performanțele acestui club și de locul pe care l-a câștigat în voleiul românesc și european”, a transmis acesta.

În urma unei întâlniri desfășurate la sală, la care au participat conducerea clubului și jucătoarele, cu acordul Consiliului de Administrație s-a decis continuarea sezonului cu actualul staff tehnic. Totodată, având în vedere numeroasele accidentări din lot, conducerea își propune să realizeze două-trei transferuri în pauza competițională din iarnă.

Stafful tehnic și-a asumat în continuare îndeplinirea obiectivelor stabilite, în ciuda dificultăților din această perioadă.

Problemele medicale au afectat serios echipa, două accidentări necesitând intervenții chirurgicale, în timp ce alte jucătoare se confruntă, de asemenea, cu probleme de sănătate. Situația medicală dificilă a lotului a pus o presiune suplimentară asupra echipei în ultimele partide.

Conducerea clubului face apel la suporteri să fie alături de echipă și să continue să o încurajeze, mai ales în această perioadă complicată.

„Oamenii adevărați se văd în momentele grele. Iar noi, la Blaj, suntem oameni care respectăm și iubim această echipă. Volei Alba Blaj este brandul nostru, un simbol care ne reprezintă în România și în Europa”, a subliniat primarul Blajului.

Acesta a precizat că a discutat și cu președintele Consiliului Județean, dând asigurări că vor fi depuse toate eforturile necesare pentru ca echipa să revină cât mai curând la nivelul care a consacrat-o.

„Vom face tot ce depinde de noi pentru ca Volei Alba Blaj să-și recâștige poziția pe care a avut-o în voleiul românesc. Am nevoie însă de susținerea, încurajarea și sprijinul tuturor celor care iubesc această echipă”, a mai transmis acesta.

Mesajul conducerii este unul de încredere și solidaritate, cu apel la comunitatea locală și la suporteri să rămână aproape de echipă în această perioadă dificilă, pentru ca Volei Alba Blaj să poată reveni la nivelul performanțelor care au consacrat-o.

Volei Alba Blaj rămâne un simbol al comunității, iar depășirea acestui moment dificil presupune solidaritate, încredere și susținere din partea tuturor celor care iubesc echipa.


Citește mai mult

Sport

Vicecampioana, prima victorie din actuala ediție de campionat: Volei Alba Blaj – CSM București 3-1

Publicat

în

Vicecampioana României s-a impus cu 3-1 în fața formației CSM București, în „Alba Blaj” Arena, într-o partidă contând pentru etapa a patra a Diviziei A1 la volei feminin. Succesul vine într-un moment important pentru echipa din „Mica Romă”, după trei înfrângeri consecutive.

Volei Alba Blaj a obținut o victorie importantă în fața propriilor suporteri, învingând CSM București cu scorul de 3-1 (25-18, 20-25, 25-17, 25-15), în confruntarea disputată în „Alba Blaj” Arena, în cadrul etapei a patra a Diviziei A1 la volei feminin. A fost a doua apariție stagională pe teren propriu pentru formația ardeleană.

Aflată sub presiunea rezultatelor din debutul campionatului, după trei înfrângeri consecutive, echipa pregătită de stafful tehnic avea nevoie de o victorie pentru a-și recăpăta încrederea. Blăjencele au început bine partida și au câștigat primul set cu 25-18, însă bucureștencele au restabilit egalitatea, adjudecându-și actul secund cu 25-20.

Reacția gazdelor a fost însă una convingătoare. Volei Alba Blaj a preluat din nou controlul jocului, impunându-se categoric în următoarele două seturi, cu 25-17 și 25-15, pentru o victorie care poate reprezenta un nou început în actualul sezon.

Partida nu a fost lipsită de probleme pentru formația din Alba. Problemele medicale au împiedicat-o pe Elina Rodriguez să evolueze, iar în aceste condiții, Diana Vereș, libero de meserie, a fost utilizată pe postul de extremă. Mutarea a urmărit inclusiv consolidarea preluării, unul dintre capitolele deficitare ale echipei în acest început de sezon.

Pentru Volei Alba Blaj urmează o perioadă aglomerată, cu trei meciuri într-un interval de numai o săptămână. Primul test va fi în deplasare, împotriva formației Rapid București, sâmbătă, 6 noiembrie. Va urma o partidă pe teren propriu cu „U” Cluj, în etapa intermediară, iar seria se va încheia cu o nouă deplasare în Capitală, pentru confruntarea cu Știința Politehnica București.

Victoria cu CSM București reprezintă un rezultat important pentru moralul echipei din „Mica Romă”, care speră să transforme acest succes într-un punct de plecare pentru o evoluție mai constantă în campionat.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj