Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Proiect de educație media și cinematografică, derulat la Colegiul Național „I. M. Clain” din Blaj

Publicat

în

Atelierul de film pentru elevii de liceu, organizat de ViraFilms și Asociaţia Vira cu sprijinul CNC (Centrul Național al Cinematografiei), în parteneriat cu CNIMC, constând într-o serie de cursuri practice destinate formării de abilităţi în domeniul cercetării de teren, documentării sociale, precum și în domeniul vizualului (tehnici și metode de filmat, editat și fotografiat) s-a desfășurat la CNIMC în perioada 25 mai – 6 iunie.

În acest program de educație media și cinematografică au fost implicați 16 elevi de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, sprijiniți și încurajați de profesoara Ghiță Romanța.

Scopul acestor ateliere este de a le oferi liceenilor oportunitatea de a explora mediul cinematografic, oferind cunoștințele necesare și mijloacele pentru dezvoltarea, punerea în scenă şi filmarea unor scurtmetraje în spaţiul fizic şi virtual. Elevii au participat cu interes la această activitate extrașcolară, dovedindu-și talentul și spiritul de cooperare prin colaborarea eficientă la activități. Astfel, într-un timp foarte scurt, elevii învață și aplică în mod spontan noile cunoștințe acumulate: regizează, interpretează, filmează, montează şi realizează propriile filme documentare.

Participanților li s-a deschis poarta spre lumea magică a cinematografiei, deoarece au avut ocazia unică de a-şi face propriul film documentar.

Acest proiect inedit se va finaliza cu proiecția filmelor realizate de către elevii participanți sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 19.00, la Centrul Cultural „Iacob Mureșianu” din Blaj.

„Felicităm, în egală măsură, inițiatorii și participanții la acest eveniment, care s-a bucurat de mare succes, mai ales în rândul liceenilor atrași de arta cinematografiei”, a transmis prof. dr. Claudia Oancea-Raica.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Învățământ-Cultură

Lavinia Țiplea, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, Mențiune și Medalie de Argint la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Clasice

Publicat

în

Lavinia Țiplea, elevă în clasa a IX-a D, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, a obținut un rezultat deosebit la etapa națională a Olimpiade de Limbi Clasice, unde a obținut o Mențiune și Medalia de Argint din partea Societății de Studii Clasice, confirmând prin această performanță seriozitatea și nivelul pregătirii sale.

„Non sine labore victoria venit! Rezultat remarcabil pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” la Olimpiada Națională de Limbi Clasice!

În perioada 21–24 mai 2026, municipiul Tulcea a găzduit etapa națională a Olimpiadei de Limbi Clasice, competiție la care au participat peste 260 de elevi din întreaga țară, pasionați de studiul limbilor și culturii clasice.

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” s-a remarcat din nou prin rezultate deosebite. Eleva Lavinia Țiplea, din clasa a IX-a D, a obținut Mențiune și Medalia de Argint din partea Societății de Studii Clasice, confirmând prin această performanță seriozitatea și nivelul pregătirii sale.

Rezultatul Laviniei se adaugă celorlalte distincții obținute de elevii colegiului în cadrul competițiilor naționale din acest an școlar, demonstrând încă o dată nivelul ridicat al pregătirii academice și preocuparea constantă pentru excelență.

Felicitări Laviniei și tuturor elevilor care reprezintă cu succes colegiul nostru, precum și profesorilor coordonatori care contribuie, prin muncă și dedicare, la formarea unor elevi performanți!”, au transmis reprezentanții colegiului blăjean.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Theodora Chelarescu, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, PREMIUL III la etapa națională a Olimpiadei de Cultură și Spiritualitate Românească

Publicat

în

Theodora Chelarescu, elevă în clasa a XII-a C la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, a obținut un rezultat deosebit la Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească, desfășurată în perioada 20–23 mai 2026, la Satu Mare. Ea a reprezentat cu onoare județul Alba și a urcat pe podiumul premianților, obținând locul al III-lea.

„Un suflet ales, înzestrată cu talent și sensibilitate, modestie și cumințenie, Theodora a crescut frumos, iar anul acesta a cules roadele muncii și perseverenței sale, la cea de-a treia participare la această competiție.

Îi apreciem calitățile, rezultatele și efortul depus și îi mulțumim pentru că a dus numele colegiului nostru pe podiumul unei competiții unde se întâlnesc tineri deosebiți, care știu să îmbine, cu inteligență și sensibilitate, cultura, literatura și spiritualitatea în lucrări de excepție.

Profesori coordonatori:

Carmen Simu – diriginte și profesor de Limba și literatura română

Mariana Borșan – profesor de Religie ortodoxă

Felicitări, Theodora!

Felicitări și tuturor celor care îi îndrumă pașii spre bine și frumos!”, au transmis reprezentanții colegiului blăjean.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Ziua Internațională Anti-Bullying, marcată la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj

Publicat

în

Luni, 4 mai 2026, la  Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj a fost marcată Ziua Anti-Bullying, o inițiativă internațională dedicată conștientizării și combaterii fenomenului de hărțuire din școli și din mediul social. Este o zi în care vorbim despre respect, empatie și importanța unui mediu sigur pentru toți.

Cu această ocazie, elevii claselor a VII-a A, B și C de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, coordonați de doamna profesoară Mihaela Lauran și domnul profesor Gabriel Benchea, au desfășurat o activitate creativă și plină de semnificație: au decorat tricouri albe cu mesaje anti-bullying.

Prin mesajele lor – precum „Stop violenței!”, „Alege respectul!”, „Nu răni, inspiră!” – elevii și-au exprimat sprijinul pentru victimele bullying-ului și au transmis un apel clar către colegi: mai multă bunătate, mai mult respect și zero toleranță față de violență.

Bullying-ul nu este doar o glumă sau un joc, ci un comportament repetat care poate răni profund. Împreună putem construi o școală în care fiecare copil se simte în siguranță și acceptat.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj