Rămâi conectat

Politică

(P) Alegeri Locale 2016 – Primar Gheorghe Valentin Rotar, candidat PNL: ”Blajul este pe drumul cel bun!”

Publicat

în

gheorghe-valentin-rotar-mai-2016Odată la patru ani vine ora bilanțului, vine timpul când trebuie să privim înapoi și să analizăm, cu cât mai multă obiectivitate, de unde am plecat, care au fost speranțele noastre, care au fost obiectivele noastre, cum am muncit pentru ele și ce am realizat. În acest moment eu vreau să vă asigur că Blajul este pe drumul cel bun și ăsta este meritul nostru, al celor care am crezut în Blaj, am crezut că putem reuși, atunci când mulți nu credeau în forța noastră.

Acum opt ani am ales sloganul: “Rotar, bun de primar!”, iar dumneavoastră ați fost de acord cu asta, mi-ați dat echipa de consilieri și sprijinul dumneavoastră la Consiliul Județean, lui Ion Dumitrel, un adevărat prieten al Blajului. După alți patru ani v-am cerut să mergem mai departe în proiectul nostru, în aceeași echipă, atât la Blaj, cât și la județ, și am zis ”Rotar, în continuare primar!” și iarăși ați fost de acord și am continuat munca începută, pentru modernizarea Blajului. Acum, cu o lună de zile înainte de alegeri, vă îndemn să punem ”Blajul, înainte de toate!”, pentru că este momentul nostru și trebuie să profităm de el. Blajul are șansa de a mări viteza dezvoltării sale. În acești patru ani s-au realizat cele mai mari proiecte de dezvoltare durabilă pentru Blaj, iar acum trebuie să ne consolidăm realizările. Am pus accentul pe atragerea de investiții, pe dezvoltarea infrastructurii, am căutat să tragem fonduri europene și să dezvoltăm orice parteneriate capabile să asigure modernizarea comunității noastre. Toate acestea le-am reușit împreună, dumneavoastră, Primăria Blaj și Consiliul Județean Alba, care și-au dat mâna în parteneriatul de dezvoltare a Blajului și a întregii zone a Târnavelor.

Vreau să vă reamintesc câteva dintre marile proiecte finalizate în mandatul 2012-2016:

• Reabilitarea Palatului Cultural;

• Reabilitarea Bazei de Agrement din “Parcul Avram Iancu”;

• Construirea Stației de Epurare a Municipiului Blaj;

• Extinderea rețelei de canalizare în Municipiul Blaj;

• Finalizarea Stației de Transfer a Deșeurilor;

• Finalizarea asfaltării a 40 de kilometri de străzi în Municipiul Blaj;

• Finalizarea construcției Grădiniței de Copii, cu 200 de locuri, în zona Câmpia Libertății;

• Finalizarea iluminatului public economic, integral pe LED;

• Primul oraș din Transilvania campion la volei feminin din România – Volei Alba Blaj;

• Finalizarea Căminelor Culturale din Mănărade și Petrisat;

• Amenajarea Parcurilor “Timotei Cipariu”, “Petofi Sandor” și din Mănărade;

• Modernizarea Casei Căsătoriilor din sediul Primăriei Blaj;

• Reabilitarea cabinetelor medicilor de familie din Blaj, strada Mitropolit Andrei Șaguna;

• Amenajarea a 400  de locuri de parcare în Municipiul Blaj;

• Amenajarea a 25.000 de metri liniari de trotuare cu dale și a 15.000 metri liniari de rigole;

• Amenajarea locurilor de joacă pentru copii ;

• Construirea Centrului Național de Dezvoltare Turistică;

• Amenajarea drumurilor de hotar la Mănărade, Tiur și Petrisat.

Pentru viitorii patru ani ne propunem să ducem Blajul la nivelul următor, să dezvoltăm proiecte ce vizează domenii esențiale pentru dezvoltarea și confortul personal al fiecărui blăjean, precum sănătatea, învățământul, sportul, activitățile culturale și tot ceea ce ține de petrecerea timpului liber al locuitorilor acestui oraș, în slujba căruia mi-am pus activitatea în cele două mandate de primar de până acum. De aceea, eu și echipa mea de consilieri locali avem nevoie de votul dumneavoastră. Haideți ca împreună să punem “Blajul, înainte de toate!”

PNL Alba – Publicitate electorală

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Politică

Carmen Spătăcean a câștigat definitiv procesul cu Instituția Prefectului de Alba, în ceea ce privește suspendarea ordinului prin care s-a dispus încetarea mandatului de consilier local

Publicat

în

Curtea de Apel Alba Iulia a respins luni, 8 decembrie 2025, ca nefondat recursul declarat de instituție față de hotărârea Tribunalului Alba. Prin urmare, Spătăcean rămâne consilier local până la judecarea pe fond a cauzei.

Instanța s stabilit pentru 23 martie 2025 termenul la care se va judeca procesul prin care Carmen Spătăcean a solicitat anularea ordinului emis de prefectul Nicolae Albu, în 11 iunie 2025.

Prefectul a emis ordinul de încetare a mandatului pe baza unei adrese primite de la organizația USR Alba, care a comunicat faptul că Spătăcean a fost exclusă din partid. Aceasta susține, însă, că decizia USR prin care s-a dispus excluderea sa nu era definitivă, termenul de contestare al acesteia nefiind încă împlinit, la momentul emiterii ordinului. De asemenea, a comunicat Instituției Prefectului că intenţionează să îşi exercite dreptul de a o contesta în termenul stabilit prin statutul partidului, ceea ce s-a și întâmplat.

„La o verificare sumară a probelor, specifică procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa observă că asupra Ordinului Prefectului nr. 138/11.06.2025 planează o suspiciune de nelegalitate, din perspectiva momentului emiterii acestui act şi a datei de la care produce efecte. Susţinerile pârâtului în sensul că respingerea definitivă a contestaţiei promovate de reclamantă împotriva Deciziei de excludere din partid ar confirma aparenţa de legalitate a actului nu pot fi reţinute. Legea reglementează expres două momente distincte la care încetează de drept mandatul de consilier local, stabilite după cum actul de excludere din partid a fost sau nu contestat. Aşadar, faptul că soluţia din contestaţie păstrează sancţiunea excluderii din partid nu este în măsură să înlăture eventualul viciu de nelegalitate care vizează tocmai momentul de la care operează încetarea de drept a mandatului”, a susținut judecătorul de la Tribunalul Alba, care a emis hotărârea ce a fost menținută la Curtea de Apel.

Judecătorul a constatat, astfel, că „apare îndeplinită condiţia cazului bine justificat” pentru a se dispune suspendarea executării ordinului emis de prefect, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Politică

Carmen Spătăcean, fostă consilieră locală USR, obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj

Publicat

în

Fosta consilieră USR în Consiliul Local Blaj, Carmen Spătăcean, a obținut în justiție suspendarea ordinului emis de prefectul județului Alba, în 11 iunie 2025, prin care s-a constatat încetarea mandatului de consilier local, înainte de termen.

Hotărârea Tribunalului Alba a fost pronunțată în 15 octombrie 2025 și este executorie, ceea ce înseamnă că aceasta ar trebui să își recapete mandatul de consilier local, până la judecarea pe fond a dosarului în care a solicitat anularea ordinului de prefect. Mandatul de consilier a fost atribuit între timp unei alte persoane din USR, candidat la Consiliul Local Blaj la alegerile locale din 2024.

Prefectul Nicoale Albu a emis ordinul de încetare a mandatului pe baza unei adrese primite de la organizația USR Alba, care a comunicat faptul că Spătăcean a fost exclusă din partid. Aceasta susține, însă, că decizia USR prin care s-a dispus excluderea sa nu era definitivă, termenul de contestare al acesteia nefiind încă împlinit, la momentul emiterii ordinului. De asemenea, a comunicat Instituției Prefectului că intenţionează să îşi exercite dreptul de a o contesta în termenul stabilit prin statutul partidului, ceea ce s-a și întâmplat.

„La o verificare sumară a probelor, specifică procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa observă că asupra Ordinului Prefectului nr. 138/11.06.2025 planează o suspiciune de nelegalitate, din perspectiva momentului emiterii acestui act şi a datei de la care produce efecte. Susţinerile pârâtului în sensul că respingerea definitivă a contestaţiei promovate de reclamantă împotriva Deciziei de excludere din partid ar confirma aparenţa de legalitate a actului nu pot fi reţinute.

Legea reglementează expres două momente distincte la care încetează de drept mandatul de consilier local, stabilite după cum actul de excludere din partid a fost sau nu contestat. Aşadar, faptul că soluţia din contestaţie păstrează sancţiunea excluderii din partid nu este în măsură să înlăture eventualul viciu de nelegalitate care vizează tocmai momentul de la care operează încetarea de drept a mandatului”, a susținut magistratul care a judecat cazul.

Judecătorul a constatat, astfel, că „apare îndeplinită condiţia cazului bine justificat” pentru a se dispune suspendarea executării ordinului emis de prefect, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ.

„În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente, instanţa reţine că încetarea înainte de termen a mandatului de consilier local al reclamantei, în aparenţă, în mod nelegal, atrage în mod evident un prejudiciu viitor şi previzibil, greu de reparat. Pe de o parte, executarea actului contestat privează reclamanta de dreptul a încasa indemnizaţia de consilier, de a participa la şedinţele Consiliului Local şi de a-şi valorifica mandatul obţinut în mod legal.

Pe de altă parte, nu poate fi neglijat nici prejudiciul nepatrimonial generat de încetarea de drept a calităţii de consilier local ca urmare a aplicării unei sancţiuni”, a mai precizat instanța. Hotărârea Tribunalului Alba poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Politică

Prefectul județului Alba a emis ORDIN privind încetarea de drept a mandatului de consilier local, exercitat de Carmen Spătăcean în cadrul Consiliului Local Blaj

Publicat

în

Printr-un ordin emis astăzi, 11 iunie 2025, de către prefectul județului Alba, Nicolae Albu, se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității de consilier local exercitată de Carmen Spătăcean în cadrul Consiliului Local Blaj.

Ordinul emis de prefectul de Alba a fost între timp remis secretarului general al Municipiului Blaj. Conform ordinului, mandatul a încetat la data de 4 iunie 2025. Locul de consilier local al municipiului Blaj ocupat până la acea dată de Carmen Spătăcean a fost declarat vacant.

Carmen Spătăcean a fost exclusă din USR printr-o decizie luată în ședința Biroului Județean Alba al formațiunii care avut loc în 26 mai 2025.

Filiala Alba a USR a transmis, marți, 3 iunie 2025, o adresă Consiliului Local Blaj în care a cerut legislativului din „Mica Romă” să ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al lui Carmen Spătăcean ca urmare a deciziei amintite și să emită ordinul de încetare a mandatului.

Ordinul prefectului de Alba poate fi consultat AICI.

Contactată de ziarulunirea.ro, Carmen Spătăcean a declarat că va folosi toate căile legale pentru a contesta Ordinul prefectului prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității sale de consilier local.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj