Rămâi conectat

Politică

(P) Alegeri Locale 2016 – Gheorghe Valentin Rotar, candidat PNL: “Fără paşi înapoi!”

Publicat

în

gheorghe-valentin-rotar-mai-2016Blajul se află în cel mai bun moment al dezvoltării sale economice de după anul 1989, moment ce nu trebuie ratat.

Blajul trebuie să rămână motorul dezvoltării economice pentru întreaga zonă de 50.000 de locuitori, pentru că acest parcurs ne va aduce în poziţia de a da ora exactă pe Valea Târnavelor şi în judeţul Alba. La Blaj, şomajul real este în jur de 3,5%, iar în următorii doi ani vor fi create încă cel puţin 2.500 de locuri de muncă, ceea ce ne va aduce în situaţia de a avea cel mai mic şomaj posibil. Acest fapt asigură dezvoltarea tuturor agenţilor economici, mici sau mijlocii, precum şi creşterea nivelului de trai al blăjenilor. După dezvoltarea industrială va trebui să urmeze şi cea a serviciilor, creşterea investiţiilor în agricultură, dar şi în domenii esenţiale, precum cultură, sănătate, învăţământ şi sport. Locuitorii Blajului trebuie să ştie că o asemenea şansă de dezvoltare se iveşte o dată la o sută de ani şi de aceea sunt convins că împreună vom avea înţelepciunea să profităm de acest avânt economic. În anul 2016, municipalitatea Blajului a acordat tot sprijinul legal pentru a da un nou restart fostului combinat de prelucrare a lemnului şi avem speranţe că acest lucru se va întâmpla. Împreună cu Consiliul Judeţean Alba, Blajul deţine o suprafaţă de 10 ha de teren, care poate fi pusă imediat la dispoziţia oricărui investitor interesat, cu întreaga infrastructură de drumuri şi utilităţi. Un rol important în viaţa economică a Blajului îl au şi agenţii economici mici şi mijlocii. În calitate de primar, am susţinut un dialog permanent cu aceştia şi am sprijinit orice proiect în interesul dezvoltării economice. Numărul crescut de angajaţi a generat şi o nevoie a creşterii numărului de locuinţe. Prin urmare, am sprijinit, în limitele legii, orice proiect privat ce a vizat construcţia de locuinţe. Această politică a municipalităţii va continua prin realizarea infrastructurii în viitoarele zone rezidenţiale. Un alt rol important în dezvoltarea economică a Blajului îl acord şi dezvoltării turismului şi serviciilor în turism. Dezvoltarea turismului la Blaj se va face prin creşterea capacităţilor hoteliere de cazare, a serviciilor de alimentaţie publică şi a posibilităţilor de agrement şi petrecere a timpului liber. Un proiect ce vizează dezvoltarea economică a Blajului este şi sprijinirea producătorilor agricoli şi micilor afaceri în agricultură. Am început şi vom continua cu pietruirea principalelor drumuri de hotar, vom reamenaja târgul de animale şi vom sprijini promovarea produselor agricole şi a producătorilor agricoli din zona Blajului. Sunt un om de cuvânt, dar şi un om al faptelor. În acest moment pot să afirm că promisiunile făcute au fost îndeplinite. Acum a venit din nou momentul să rămânem în echipă, cetăţenii Blajului, primar şi consiliu local, şi am convingerea că această echipă nu va face paşi înapoi, pentru că tot ceea ce am câştigat împreună trebuie consolidat. Vă cer să aveţi încredere în echipa Rotar – Dumitrel! Împreună punem Blajul înainte de toate!

PNL Alba – Publicitate electorală

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Politică

Carmen Spătăcean a câștigat definitiv procesul cu Instituția Prefectului de Alba, în ceea ce privește suspendarea ordinului prin care s-a dispus încetarea mandatului de consilier local

Publicat

în

Curtea de Apel Alba Iulia a respins luni, 8 decembrie 2025, ca nefondat recursul declarat de instituție față de hotărârea Tribunalului Alba. Prin urmare, Spătăcean rămâne consilier local până la judecarea pe fond a cauzei.

Instanța s stabilit pentru 23 martie 2025 termenul la care se va judeca procesul prin care Carmen Spătăcean a solicitat anularea ordinului emis de prefectul Nicolae Albu, în 11 iunie 2025.

Prefectul a emis ordinul de încetare a mandatului pe baza unei adrese primite de la organizația USR Alba, care a comunicat faptul că Spătăcean a fost exclusă din partid. Aceasta susține, însă, că decizia USR prin care s-a dispus excluderea sa nu era definitivă, termenul de contestare al acesteia nefiind încă împlinit, la momentul emiterii ordinului. De asemenea, a comunicat Instituției Prefectului că intenţionează să îşi exercite dreptul de a o contesta în termenul stabilit prin statutul partidului, ceea ce s-a și întâmplat.

„La o verificare sumară a probelor, specifică procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa observă că asupra Ordinului Prefectului nr. 138/11.06.2025 planează o suspiciune de nelegalitate, din perspectiva momentului emiterii acestui act şi a datei de la care produce efecte. Susţinerile pârâtului în sensul că respingerea definitivă a contestaţiei promovate de reclamantă împotriva Deciziei de excludere din partid ar confirma aparenţa de legalitate a actului nu pot fi reţinute. Legea reglementează expres două momente distincte la care încetează de drept mandatul de consilier local, stabilite după cum actul de excludere din partid a fost sau nu contestat. Aşadar, faptul că soluţia din contestaţie păstrează sancţiunea excluderii din partid nu este în măsură să înlăture eventualul viciu de nelegalitate care vizează tocmai momentul de la care operează încetarea de drept a mandatului”, a susținut judecătorul de la Tribunalul Alba, care a emis hotărârea ce a fost menținută la Curtea de Apel.

Judecătorul a constatat, astfel, că „apare îndeplinită condiţia cazului bine justificat” pentru a se dispune suspendarea executării ordinului emis de prefect, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Politică

Carmen Spătăcean, fostă consilieră locală USR, obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj

Publicat

în

Fosta consilieră USR în Consiliul Local Blaj, Carmen Spătăcean, a obținut în justiție suspendarea ordinului emis de prefectul județului Alba, în 11 iunie 2025, prin care s-a constatat încetarea mandatului de consilier local, înainte de termen.

Hotărârea Tribunalului Alba a fost pronunțată în 15 octombrie 2025 și este executorie, ceea ce înseamnă că aceasta ar trebui să își recapete mandatul de consilier local, până la judecarea pe fond a dosarului în care a solicitat anularea ordinului de prefect. Mandatul de consilier a fost atribuit între timp unei alte persoane din USR, candidat la Consiliul Local Blaj la alegerile locale din 2024.

Prefectul Nicoale Albu a emis ordinul de încetare a mandatului pe baza unei adrese primite de la organizația USR Alba, care a comunicat faptul că Spătăcean a fost exclusă din partid. Aceasta susține, însă, că decizia USR prin care s-a dispus excluderea sa nu era definitivă, termenul de contestare al acesteia nefiind încă împlinit, la momentul emiterii ordinului. De asemenea, a comunicat Instituției Prefectului că intenţionează să îşi exercite dreptul de a o contesta în termenul stabilit prin statutul partidului, ceea ce s-a și întâmplat.

„La o verificare sumară a probelor, specifică procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa observă că asupra Ordinului Prefectului nr. 138/11.06.2025 planează o suspiciune de nelegalitate, din perspectiva momentului emiterii acestui act şi a datei de la care produce efecte. Susţinerile pârâtului în sensul că respingerea definitivă a contestaţiei promovate de reclamantă împotriva Deciziei de excludere din partid ar confirma aparenţa de legalitate a actului nu pot fi reţinute.

Legea reglementează expres două momente distincte la care încetează de drept mandatul de consilier local, stabilite după cum actul de excludere din partid a fost sau nu contestat. Aşadar, faptul că soluţia din contestaţie păstrează sancţiunea excluderii din partid nu este în măsură să înlăture eventualul viciu de nelegalitate care vizează tocmai momentul de la care operează încetarea de drept a mandatului”, a susținut magistratul care a judecat cazul.

Judecătorul a constatat, astfel, că „apare îndeplinită condiţia cazului bine justificat” pentru a se dispune suspendarea executării ordinului emis de prefect, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ.

„În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente, instanţa reţine că încetarea înainte de termen a mandatului de consilier local al reclamantei, în aparenţă, în mod nelegal, atrage în mod evident un prejudiciu viitor şi previzibil, greu de reparat. Pe de o parte, executarea actului contestat privează reclamanta de dreptul a încasa indemnizaţia de consilier, de a participa la şedinţele Consiliului Local şi de a-şi valorifica mandatul obţinut în mod legal.

Pe de altă parte, nu poate fi neglijat nici prejudiciul nepatrimonial generat de încetarea de drept a calităţii de consilier local ca urmare a aplicării unei sancţiuni”, a mai precizat instanța. Hotărârea Tribunalului Alba poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Politică

Prefectul județului Alba a emis ORDIN privind încetarea de drept a mandatului de consilier local, exercitat de Carmen Spătăcean în cadrul Consiliului Local Blaj

Publicat

în

Printr-un ordin emis astăzi, 11 iunie 2025, de către prefectul județului Alba, Nicolae Albu, se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității de consilier local exercitată de Carmen Spătăcean în cadrul Consiliului Local Blaj.

Ordinul emis de prefectul de Alba a fost între timp remis secretarului general al Municipiului Blaj. Conform ordinului, mandatul a încetat la data de 4 iunie 2025. Locul de consilier local al municipiului Blaj ocupat până la acea dată de Carmen Spătăcean a fost declarat vacant.

Carmen Spătăcean a fost exclusă din USR printr-o decizie luată în ședința Biroului Județean Alba al formațiunii care avut loc în 26 mai 2025.

Filiala Alba a USR a transmis, marți, 3 iunie 2025, o adresă Consiliului Local Blaj în care a cerut legislativului din „Mica Romă” să ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al lui Carmen Spătăcean ca urmare a deciziei amintite și să emită ordinul de încetare a mandatului.

Ordinul prefectului de Alba poate fi consultat AICI.

Contactată de ziarulunirea.ro, Carmen Spătăcean a declarat că va folosi toate căile legale pentru a contesta Ordinul prefectului prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității sale de consilier local.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj