Știri din zonă
Oamenii gospodari sfinţesc locul la Valea Lungă – Interviu cu Vasile PUŞCĂ, primarul localităţii

– Domnule primar, care este cel mai important proiect finalizat în beneficiul cetăţenilor comunei Valea Lungă din ultima perioadă?
– Având în vedere că doar împreună se pot realiza lucrurile, în perioada 2010 – 2014, la Valea Lungă, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, filiala Alba, a implementat proiectul: „Amenajarea Scurgerilor pe versantul stâng al Pârâului Valea Lungă, în vederea diminuării excesului de umiditate” judeţul Alba, care s-a concretizat în: reamenajare drumuri – 18.170 metri liniari, podeţe tubulare – 9 bucăţi, camere de liniştire la podeţe tubulare – 9 bucăţi, modelarea – nivelarea terenului – 63.5 hectare, amenajarea zonei Valea Lungă – 12.300 metri cubi, debuşee înierbate – 9365 metri liniari, traverse din gabioane – 32 de bucăţi, gabioane din piatră – 19 bucăţi, cleionaje duble – 30 de bucăţi, plantaţii silvice de protecţie – 3,4 hectare, ameliorarea păşunii degradate – 135.39 hectare. Valoarea totală a investiţiei de peste 2.000.000 lei asigură astăzi o exploatare eficientă şi sigură a terenurilor agricole.
– Ce ne puteţi spune despre investiţiile aflate în derulare în acest moment?
– În cadrul Programului Naţional de Dezvoltare locală, sub programul „Modernizarea satului românesc”, s-a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Modernizare drum comunal DC 33, Lunca – Lodroman şi strada Tricolorilor, sat Lunca, comuna Valea Lungă”, în valoare totală de peste 2 miliarde de lei, în acest moment fiind în derulare procedura de achiziţie publică. La Valea Lungă se află în proces de finalizare şi proiectul: „Construire rigole şi podeţe pe strada Gării şi construire rigole, podeţe şi trotuar, pe strada Tudor Vladimirescu.” Acesta este implementat prin M322 din FEADR, în valoare totală de 63.322 euro şi contribuie la creşterea standardului de viaţă al populaţiei. Tot în cadrul FEADR, comuna Valea Lungă a semnat un contract de finanţare pentru dotarea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă cu un buldoexcavator în valoare de 52.500 euro, care va contribui la siguranţa cetăţenilor.
– Cum se prezintă situaţia unităţilor de învăţământ, acum, la început de an şcolar?
-Suntem pregătiţi pentru sunetul primului clopoţel în toate unităţile. Cu ajutorul beneficiarilor Legii nr. 416/2001, familiile şi persoanele care au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială, s-a reuşit igienizarea sălilor de clasă la Şcoala Generală “Ion Bianu” Valea Lungă, astfel fiind pregătit şi anul şcolar 2014 – 2015. De altfel, bunăstarea comunei este asigurată şi de cei 16 beneficiari ai proiectelor accesate prin FEADR pe Măsurile 112 şi 141.
– Vă mulţumim pentru bunăvoinţa de a ne acorda informaţiile solicitate, ne bucurăm să constatăm că lucrurile se mişcă la Valea Lungă şi că rezultatele eforturilor administraţiei locale nu întârzie să apară. Vă felicităm pentru realizări şi vă dorim mult succes pe viitor.
Daniela STOIA
Știri din zonă
Bărbat de 36 de ani din Șona, prins la volan fără permis de conducere, în Sânmiclăuș
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Șona, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul a avut loc în seara zilei de 25 iulie 2026, în jurul orei 21:20. Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au oprit pentru control autoturismul pe raza localității Sânmiclăuș.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Știri din zonă
Șofer din Mediaș, prins băut la volan în Sânmiclăuș. Avea o alcoolemie de 0,47 mg/l în aerul expirat
Un bărbat de 61 de ani, din municipiul Mediaș, județul Sibiu, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului pe raza localității Sânmiclăuș, comuna Șona.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul a avut loc în seara zilei de 23 iulie 2026, în jurul orei 20:04. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Nouă din localitatea Sânmiclăuș.
În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus ulterior la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și dispunerea măsurilor legale.
Știri din zonă
Tânăr de 25 de ani din Șona, reținut după ce a fost prins băut și fără permis la volan
Un tânăr de 25 de ani din localitatea Șona a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei, după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în noaptea de 22 spre 23 iulie 2026, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe DJ 107, la kilometrul 63, pe raza localității Șona.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 23 iulie 2026, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În cursul zilei de 24 iulie 2026, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
-
Din Județacum 3 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 9 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 9 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


