Actualitate
O casă din Blaj a fost la doar câteva minute de a fi distrusă de flăcări din cauza unui coș de fum neprotejat termic

Pompierii militari au acționat cu 2 autospeciale de stins incendii. Au ars aproximativ 4 mp de scândură din jurul coşului de fum. Valoarea pagubelor produse se ridică la circa 500 lei, iar a bunurilor salvate la aproximativ 50.000 lei.
Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jur.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor unele măsuri ce trebuie luate în această perioadă, şi anume:
– coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
– aprinderea funinginii în interior la coşurile necurăţate poate produce o temperatură de 800-1000C;
– în podul casei coşul de fum va fi obligatoriu tencuit pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;
– coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii;
– coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
– se va evita încastrarea, în coşuri şi burlane, de elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului;
– la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
– nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperisului, planşeului etc.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Bărbat de 59 de ani din Blaj, reținut după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie de peste 3 g/l
Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Blaj, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat de polițiștii rutieri conducând sub influența alcoolului. Analizele de sânge au indicat o alcoolemie de 3,08 g/l la prima probă și 2,84 g/l la cea de-a doua.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 28 octombrie 2026, când polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Eroilor. La volan se afla un bărbat de 59 de ani.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Municipal Blaj, unde i-au fost recoltate probe biologice. Rezultatele analizelor au confirmat o alcoolemie de 3,08 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,84 g/l la cea de-a doua.
În urma constatărilor, la data de 29 octombrie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 30 octombrie 2026, procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările continuă.
Actualitate
Joi, 5 noiembrie 2026: Consultații oftalmologice gratuite la Blaj
Locuitorii municipiului Blaj vor putea beneficia de consultații oftalmologice gratuite joi, 5 noiembrie 2026, în cadrul campaniei naționale „Ai grijă de ochii tăi”.
Consultațiile vor avea loc la Pensiunea Montana Popa din Blaj, unde participanții vor putea beneficia de servicii pentru determinarea dioptriilor necesare ochelarilor.
Pe lângă consultațiile gratuite, organizatorii anunță și oferte speciale pentru achiziționarea ochelarilor de vedere.
Ce facilități sunt oferite în cadrul campaniei:
- Consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor;
- Posibilitatea achitării ochelarilor în două rate;
- O lentilă gratuită la achiziționarea lentilelor bifocale sau progresive;
- Reducere de 20% pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani;
- Reducere de 10% pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani.
Persoanele interesate sunt încurajate să își programeze consultația telefonic, la numerele 0721 382 962 sau 0761 260 296.
Campania „Ai grijă de ochii tăi” urmărește să faciliteze accesul populației la servicii de evaluare a vederii și să încurajeze prevenția și grija pentru sănătatea oculară.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Anunț de mediu – 28 octombrie 2026: Solicitare emitere acord de mediu pentru proiectul „Construire rigolă și podețe pe strada Morii, din localitatea Bucerdea Grânoasă”
Solicitare emitere acord de mediu pentru proiectul „Construire rigolă și podețe pe strada Morii, din localitatea Bucerdea Grânoasă”
Comuna Bucerdea Grânoasă anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire rigolă și podețe pe strada Morii, din dreptul imobilului cu nr. 1 până în dreptul imobilului cu nr. 4”, propus a fi amplasat în Comuna Bucerdea Grânoasă, sat Bucerdea Grânoasă, str. Morii nr. 1-4, titular Comuna Bucerdea Grânoasă.
Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul DJM Alba din Alba Iulia, str. Lalelelor nr. 7B, jud. Alba și la sediul sediul Primăriei Bucerdea Grânoasă, în zilele de luni – joi, între orele 9.00 – 14.00, și vineri, între orele 9.00 – 13.00.
Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul DJM Alba.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Actualitateacum 12 luni
Sfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | blajinfo.ro


