Rămâi conectat

Actualitate

Municipiul Blaj și comuna Cetatea de Baltă intră în scenariul roșu, după creșterea numărului de cazuri de COVID-19 din ultimele zile

Publicat

în

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a dispus Hotărârea nr. 94 pentru adoptarea a noi măsuri pentru localitățile Blaj, Ciuruleasa și Vințu de Jos, Sebeș, Bistra, Cetatea de Baltă, Gârbova, Lunca Mureșului, Rimetea și Unirea.

Luând în dezbatere rata de incidență a cazurilor de COVID–19 pentru perioada 03-16.12.2020, la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județ, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba;

În temeiul:

Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;

Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările și completările ulterioare;

O.U.G. nr. 192/05.11.2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020;

H.G. nr. 1065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020;

Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 17.12.2020,

HOTĂRĂȘTE:

(1) La nivelul unităților administrativ-teritoriale Blaj, Ciuruleasa și Vințu de Jos, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori, începând cu data de 18.12.2020, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății;

Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este interzisă;

Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;

Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc);

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2300-0500, cu următoarele excepții:

deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă;

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;

Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

Instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc.

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

(1) La nivelul unităților administrativ-teritoriale Sebeș, Bistra, Cetatea de Baltă, Gârbova, Lunca Mureșului, Rimetea și Unire, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 18.12.2020, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății;

b) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

c) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale;

d) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);

e) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

f) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

g) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2300-0500, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

h) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 0600-2300 fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

i) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 0600-2300 fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;

j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

m) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3)Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

Prezenta Hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, UAT – urilor menționate la art. 1 și art. 2, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.


Actualitate

Noapte plină pentru un hoț de 19 ani din Blaj: A furat două biciclete, iar apoi a intrat într-o casă unde a dat nas în nas cu proprietara

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 19 ani din Blaj a ajuns în arestul poliției după o noapte în care a fost extrem de activ infracțional. Acesta este cercetat penal după ce a sustras două biciclete de pe stradă și a încercat să jefuiască o casă, planul fiindu-i stricat chiar de proprietara locuinței, o femeie de 63 de ani.

Seria infracțională a început în seara zilei de luni, 26 octombrie 2026, în jurul orei 22:25. Tânărul a pus ochii pe două biciclete lăsate în fața unui imobil de pe strada Livezii din municipiu. Fără să stea pe gânduri, le-a sustras, cauzând un prejudiciu estimat la 1.500 de lei. Bucuria lui a fost însă de scurtă durată. Polițiștii s-au mișcat rapid, reușind să îl identifice la scurt timp pe raza orașului, iar bicicletele au fost recuperate și returnate proprietarului.

Nu s-a lăsat păgubaș, iar în noaptea de 26 spre 27 octombrie, tânărul a încercat să dea o nouă lovitură. Profitând de faptul că ușa principală de acces a unei case din Blaj fusese lăsată neîncuiată, s-a strecurat înăuntru cu intenția de a fura bunuri de valoare. Ghinionul lui a fost că a fost surprins în flagrant chiar de proprietara casei, o femeie de 63 de ani, fiind nevoit să renunțe la intențiile sale.

În urma acestor fapte, marți, 27 octombrie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. El va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, cu propunerea de a fi luate măsuri preventive pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tentativă la furt calificat.


Citește mai mult

Actualitate

Duminică, 25 octombrie 2026: Concert de percuție contemporană la Blaj: tinerii artiști din Alba Iulia urcă pe scena Palatului Cultural

Publicat

în

Blajul găzduiește duminică, 25 octombrie 2026, concertul „RESONANCE – Ritmuri contemporane”, un eveniment dedicat muzicii de percuție, susținut de tinerii artiști ai Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia.

Spectacolul va avea loc de la ora 18:00, la Palatul Cultural din Blaj, sub îndrumarea profesorului Andrei Simion. Concertul își propune să aducă în fața publicului o perspectivă diferită asupra muzicii contemporane, prin ritmuri, sonorități și instrumente care pun în valoare expresivitatea percuției.

Marimba și vibrafonul, în prim-planul spectacolului

Departe de a se limita la sunetul cunoscut al tobelor, percuția cuprinde o gamă largă de instrumente capabile să creeze atmosfere și emoții diverse. Marimba, cu sonoritatea sa caldă și profundă, și vibrafonul, recunoscut pentru rezonanțele sale vibrante, vor contribui la universul muzical propus de tinerii interpreți.

Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru publicul de toate vârstele de a descoperi diversitatea muzicii de percuție și talentul elevilor care se pregătesc pentru o carieră artistică.

Bilete cu reducere de 50% și acces gratuit pentru elevi și studenți

Organizatorii au anunțat că toate biletele beneficiază de o reducere de 50%. În plus, elevii și studenții au acces gratuit, pe baza carnetului de elev sau student.

Biletele pot fi cumpărate online, prin platforma dedicată evenimentului, dar vor fi disponibile și la intrarea în sala de spectacol.

Blajul, între evenimente sportive și culturale

Concertul „RESONANCE – Ritmuri contemporane” completează oferta culturală a orașului Blaj și oferă publicului ocazia de a susține tinerii muzicieni locali.

Organizatorii îi invită pe blăjeni și pe locuitorii din împrejurimi să participe la eveniment alături de familie și prieteni, pentru o seară dedicată muzicii, creativității și talentului tinerilor artiști.

Concertul va avea loc duminică, 25 octombrie, de la ora 18:00, la Palatul Cultural din Blaj.


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Bacău, reținut după ce ar fi ajutat la înșelarea unei femei din Blaj cu peste 250.000 de lei

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Bacău, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Alba, fiind cercetat pentru complicitate la înșelăciune. Acesta ar fi ajutat la obținerea a peste 250.000 de lei de la o femeie de 68 de ani din Blaj, sub pretextul unor investiții la bursă. Potrivit anchetatorilor, victimei i-ar fi fost prezentate inclusiv documente și fotografii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale.

Bărbatul a fost prins în flagrant la data de 21 octombrie 2026, în municipiul Blaj, în timp ce s-ar fi pregătit să ridice o nouă sumă de bani de la femeie. Ulterior, banii ar fi urmat să fie depuși într-un ATM destinat achiziționării de criptomonede, într-un portofel electronic indicat de persoane necunoscute.

Potrivit cercetărilor, primul transfer ar fi avut loc la 4 septembrie 2026, când femeia ar fi fost convinsă să îi transfere bărbatului 46.600 de lei în contul personal, sub promisiunea că va obține venituri din investiții la bursă. Banii ar fi fost ulterior utilizați pentru achiziționarea de criptomonede.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 26 septembrie – 13 octombrie 2026, bărbatul s-ar fi deplasat în repetate rânduri la Blaj, de unde ar fi ridicat de la femeie încă 207.000 de lei. Sumele ar fi fost introduse în ATM-uri pentru achiziționarea de criptomonede, iar pentru fiecare operațiune efectuată, bărbatul ar fi primit 3.000 de lei.

Investigațiile au mai scos la iveală faptul că femeia ar fi fost indusă în eroare prin prezentarea unor documente și fotografii create cu ajutorul inteligenței artificiale, menite să îi câștige încrederea.

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Alba, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Blaj, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările continuând pentru stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj