Rămâi conectat

Actualitate

Luni, 5 decembrie 2022: „Concert pe pod” – Podul Minciunilor de la Blaj va fi inaugurat cu un spectacol The Puzzles și Fanfara Județului Alba

Publicat

în

Blăjenii și locuitorii din zona Târnavelor sunt așteptați luni și marți, 5-6 decembrie 2022, la două evenimente care marchează startul sărbătorilor de iarnă în municipiul Blaj.

Luni, de la ora 18:00, va avea loc inaugurarea oficială a Podului Minciunilor, printr-un „Concert pe pod”, o manifestare care va deveni tradițională în ajunul „Târgului Căciulilor”, organizat în data de 6 decembrie.

Noul Pod al Minciunilor din Blaj, care a fost deschis circulației în data de 1 decembrie, va fi inaugurat oficial luni, 5 decembrie 2022, de la ora 18:00, printr-un „Concert pe pod”. Programul artistic va fi susținut de Fanfara Județului Alba, dirijor Coriolan Honcaș, Robert Gavrilaș și Trupa The Puzzles. Atmosfera va fi întreținută de DJ George Vasinc. Organizatorii evenimentului sunt Primăria și Consiliul Local Blaj, Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Concertul de pe pod se află la prima ediție, pentru că autoritățile blăjene își propun ca această manifestare să fie organizată în fiecare an, în ajun de Moș Nicolae.

„Noul Pod al Minciunilor este o mare realizare, atât din punct de vedere al infrastructurii rutiere, deoarece rezolvă dificultățile create de traficul rutier din zonă, cât și din punct de vedere arhitectural, pentru că este una dintre cele mai spectaculoase construcții din România, cu un aspect arhitectural modern și futurist, care îmbină vechiul și noul, respectând patrimoniul existent în zonă. Tocmai de aceea, îl inaugurăm oficial cu un concert pe pod, aflat la prima ediție, ce va deveni o manifestare tradițională, care va da startul, în fiecare an, sărbătorilor de iarnă la Blaj”, afirmă primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

După doi ani de pauză, perioadă în care a fost anulat din cauza măsurilor impuse de autoritățile sanitare naționale pe timpul pandemiei de coronavirus, la Blaj revine „Târgul Căciulilor”, organizat în mod tradițional în ziua de 6 decembrie. În acest an și-au anunțat participarea peste 350 de comercianți din toate colțurile țării, printre care se află și cei care vând articole din blană, denumiți în mod popular „căciulari”. Standurile acestora vor putea fi găsite ca de obicei în zona centrală, respectiv lângă coloana cu „Lupa Capitolina”.

„Târgul Căciulilor este o sărbătoare de suflet a Blajului, care ne-a lipsit în ultimii doi ani și ne bucurăm foarte mult că avem posibilitatea să o organizăm din nou. Îi invit pe vizitatori să petreacă o zi minunată la Blaj, să cumpere produse din târg și să simtă, așa cum se întâmplă de fiecare dată de Sfântul Nicolae, spiritul sărbătorilor de iarnă”, spune primarul Gheorghe Valentin Rotar.

La ultima ediție, cea din 2019, „Târgul Căciulilor” a fost vizitat de peste 5.000 de persoane.

Atestat documentar de peste 200 de ani, „Târgul Căciulilor” este organizat, în fiecare an, cu ocazia sărbatorii de Sfântul Nicolae. Pe vremuri, la „Târgul Căciulilor” se făceau majoritatea cumpărăturilor de iarnă, căciulile și articolele din blană fiind cele mai căutate, acest eveniment fiind și cel care stabilea, în mare măsură, prețul produselor, care era valabil pe tot parcursul anului. Astăzi, târgul de Moș Nicolae oferă o gamă mult mai amplă de produse, dar rămâne la fel de căutat de vizitatorii din toată zona Târnavelor.

Pentru buna organizare și desfașurare a celor două evenimente, în zona centrală a orașului vor fi instituite restricții de circulație.

Circulația rutieră pe Podul Minciunilor va fi restricționată începând de luni, 5 decembrie, în jurul orei 10:00, pentru montarea scenei și pentru probele de sunet. Circulația rutieră va fi reluată pe pod cel mai târziu luni seara, până la ora 23:00, după demontarea scenei pe care va avea loc concertul. Tot în zona Podului Minciunilor, pentru concert va fi restricționată circulația rutieră, începând cu ora 16:00, pe strada Tudor Vladimirescu, între bariera CFR Câmpul Libertății și Podul Minciunilor, și pe strada Avram Iancu, între Podul Minciunilor și intrarea în curtea Spitalului Vechi, aceasta urmând a fi reluată după eliberarea zonei de tarabele cu mâncare și băutură.

Pentru „Târgul Căciulilor”, circulația rutieră va fi restricționată începând de luni, 5 decembrie, ora 16:00, în zona centrală a orașului, respectiv pe Bulevardul Republicii, străzile Astra, Popa Șapcă, Timotei Cipariu, Nicolae Bălcescu, Mitropolit Andrei Șaguna, Episcop Ioan Lemeny și Tudor Vladimirescu (de la „Lupa Capitolina” până la Podul Minciunilor). Traficul rutier va fi reluat, pe aceste străzi, doar în seara zilei de marți, 6 decembrie, în jurul orei 21:00.


Actualitate

Vineri, 6 noiembrie 2026: Concert de muzică barocă „NATURALIS”, la Palatul Cultural din Blaj

Publicat

în

Iubitorii muzicii clasice sunt invitați vineri, 6 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, la Palatul Cultural din Blaj, unde va avea loc concertul „NATURALIS”, susținut de Ansamblul de Muzică Barocă SEMPRE.

Evenimentul propune publicului o incursiune în universul rafinat al muzicii baroce, printr-un program dedicat sensibilității, expresivității și frumuseții sonore a acestui gen muzical.

Concertul se înscrie în seria manifestărilor culturale menite să promoveze valorile muzicale autentice și să apropie publicul de muzica clasică, oferind o experiență artistică aparte.

Organizatorii îi invită pe toți cei pasionați de muzică să participe la această întâlnire culturală.

Accesul publicului este liber.


Citește mai mult

Actualitate

Joi, 5 noiembrie 2026: Exercițiu de intervenție în cazul unui atac cu dispozitiv exploziv, la Trezoreria Blaj. Circulația rutieră va fi restricționată

Publicat

în

Un amplu exercițiu de intervenție va avea loc joi, 5 noiembrie 2026, începând cu ora 13:00, la sediul Trezoreriei (ANAF) din municipiul Blaj, situat în Piața 1848. Acțiunea va simula o situație de criză generată de un atac cu un dispozitiv exploziv și va avea o durată estimată de aproximativ două ore.

La exercițiu vor participa forțe din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, Inspectoratului de Poliție Județean Alba și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba, alături de alte structuri cu atribuții în domeniul securității obiectivelor.

Scopul activității este verificarea și perfecționarea capacității de intervenție a structurilor implicate, precum și testarea modului de cooperare și coordonare între acestea în gestionarea unor situații de urgență.

Restricții de circulație în zona Trezoreriei

Pe durata desfășurării exercițiului, circulația rutieră în zona Trezoreriei Blaj va fi restricționată temporar, pentru asigurarea condițiilor de siguranță necesare desfășurării intervenției simulate.

Șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri, să circule cu prudență și să manifeste înțelegere față de eventualele restricții.

Reprezentanții Jandarmeriei Alba precizează că activitatea este exclusiv un exercițiu, fără să existe un pericol real pentru populație. Cetățenii sunt îndemnați să nu se alarmeze dacă vor observa în zonă un număr mai mare de forțe de ordine și autospeciale de intervenție.


Citește mai mult

Actualitate

Anunț de mediu – 3 noiembrie 2026: Decizie etapă de încadrare a proiectului „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, în localitatea Crăciunelu de Sus

Publicat

în

Decizie etapă de încadrare a proiectului „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, în localitatea Crăciunelu de Sus

Comuna Cetatea de Baltă, titular al proiectului „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Direcția Județeană de Mediu Alba în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus, jud. Alba.

Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Alba, din loc. Alba Iulia, str. Lalelelor nr. 7B, în zilele de luni-joi, între orele 09.00-14.00 și vineri între orele 09.00 -13.00, precum și la următoarea adresă de internet: djmab.anmap.gov.ro

Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj