Administrație
Lucrările la Varianta Ocolitoare a Blajului, gata de start. Vezi când vor începe lucrările
Lucrările la Varianta Ocolitoare a municipiului Blajul vor începe în 2-3 luni de zile, după ce Comisia Tehnică pentru Siguranța Circulației Rutiere, din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a dat avizul privind modificarea Documentației Tehnice, în vederea obținerii Autorizației de Construire (DATC) pentru traseul modificat al Variantei Ocolitoare.
„Acest aviz a fost necesar după ce, în urma forajelor efectuate, la o adâncime de 24 de metri, pe unele zone ale traseului, aprobat prin Studiul de Fezabilitate, s-a constatat că există riscul producerii unor alunecări de teren.
Din acest motiv, am preferat să întârziem începerea lucrărilor, pentru a nu fi nevoiți să închidem circulația pe anumite tronsoane ale Variantei Ocolitoare, după deschiderea acesteia, așa cum s-a întâmplat, în România, în multe situații de acest gen.
Urmează obținerea autorizației de construcție și, în maximum 2-3 luni, startul lucrărilor efective, pe tronsoanele care aparțin domeniului public.
Varianta Ocolitoare a Blajului este un proiect major de infrastructură a Blajului, în lungime de 6.8 km, realizat în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care va decongestiona traficul rutier în municipiul Blaj și va fluidiza circulația spre marile orașe!
Varianta Ocolitoare a Blajului va fi conectată cu DN 14B – Drumul Transregio Blaj-Teiuș – A10, asigurând legătura rapidă cu autostrada A10 și oferind posibilități de dezvoltare economică a Blajului și Zonei Târnavelor!
Ce dă Blajul! Investim în Blaj, investim în Noi! Împreună pentru Blaj!”, a transmis Gheorghe Valentin Rotar, primar al municipiului Blaj.
Administrație
Lucrări de reparații și amenajare în fața bazinului de înot din Blaj
Primăria Municipiului Blaj desfășoară lucrări de reparații și amenajare în zona bazinului acoperit de înot, profitând de condițiile meteorologice favorabile. Intervențiile vizează îmbunătățirea accesului în incintă și amenajarea spațiilor exterioare.
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a prezentat miercuri stadiul lucrărilor, precizând că acestea sunt realizate în colaborare de Serviciul Public al Primăriei și operatorul regional Apa CTTA.
Printre intervențiile prevăzute se numără înlocuirea gresiei deteriorate de pe treptele de acces, precum și schimbarea capacelor de canal uzate. Totodată, în zonă va fi amenajat un spațiu verde cu gazon nou, care va beneficia de un sistem de irigații pentru întreținere.
Administrație
Sensuri unice și noi locuri de parcare în Blaj. Primăria pregătește modificarea regulilor de circulație
Primăria Blaj pregătește noi reglementări privind circulația rutieră pe mai multe străzi din municipiu. Planul administrației locale vizează introducerea unor sensuri unice și amenajarea de locuri de parcare gratuite pentru riverani, în scopul fluidizării traficului și al unei mai bune organizări a circulației.
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat că proiectul de hotărâre urmează să fie redactat în perioada următoare, după care va fi supus dezbaterii publice. Consultarea va avea o durată mai mare, astfel încât locuitorii și persoanele interesate să poată veni cu propuneri și sugestii.
Edilul a precizat că parcările nou-amenajate vor fi gratuite, infirmând posibilitatea introducerii unor taxe pentru utilizarea acestora.
„Reglementările au ca scop fluidizarea circulației și asigurarea unui număr mai mare de parcări pentru riverani. Parcări care vor fi gratis, bineînțeles, să nu se gândească oamenii că vom avea parcare cu plată în aceste zone”, a declarat Gheorghe Valentin Rotar.
Potrivit primarului, după finalizarea procedurii de dezbatere publică și adoptarea măsurilor, autoritățile locale vor putea trece la marcarea carosabilului și a locurilor de parcare, precum și la instalarea indicatoarelor rutiere. Implementarea noilor reguli este planificată pentru primăvara anului viitor.
Varianta ocolitoare, un argument pentru reorganizarea traficului
Reprezentanții administrației locale urmăresc, prin aceste măsuri, să îmbunătățească circulația la nivelul întregului municipiu, în contextul creșterii nevoii de locuri de parcare și al reorganizării traficului rutier.
Primarul a subliniat că astfel de reglementări nu au mai fost adoptate până acum în această formă la nivelul municipiului și i-a încurajat pe cetățeni să participe la dezbaterea publică.
Un alt factor luat în calcul este punerea în funcțiune a variantei ocolitoare a municipiului, estimată de edil pentru vara anului viitor, care ar urma să contribuie la redistribuirea traficului și la reducerea presiunii asupra unor artere din oraș.
Până la stabilirea formei finale a proiectului, locuitorii vor avea posibilitatea să transmită observații și propuneri, care ar putea contribui la configurarea noilor reguli de circulație și parcare din Blaj.
Administrație
Au început lucrările la depoul pentru autobuze electrice din Blaj. Când ar putea deveni funcțional noul sistem de transport public
Blajul face un nou pas spre modernizarea transportului public local. Lucrările la depoul destinat autobuzelor electrice au început, iar autoritățile estimează că infrastructura necesară va fi finalizată până în luna martie 2027. Dacă lucrările vor respecta calendarul anunțat, transportul public cu autobuze electrice ar putea fi lansat în primăvara anului viitor.
Anunțul a fost făcut vineri, 23 octombrie 2026, de primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, care a precizat că investiția face parte din proiectul „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride”, derulat cu fonduri europene.
Depou cu opt stații de încărcare pentru autobuzele electrice
În această etapă, lucrările vizează amenajarea infrastructurii în care vor fi garate și încărcate autobuzele electrice. Potrivit edilului, noul depou va include o hală cu structură metalică, dotată cu opt stații de încărcare, precum și un punct de transformare a energiei electrice, necesar pentru asigurarea alimentării.
Investiția reprezintă una dintre componentele esențiale ale viitorului sistem de transport public din Blaj, infrastructura fiind necesară pentru punerea în circulație a autobuzelor electrice.
„Noul depou va cuprinde o hală de structură metalică, în care vor fi plus opt stații de încărcare. Avem nevoie aici și de un punct de transformare a energiei electrice”, a explicat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Când ar putea circula autobuzele electrice în Blaj
Potrivit estimărilor prezentate de administrația locală, depoul și halele aferente ar urma să fie finalizate până în luna martie 2027. Ulterior, autoritățile vor continua implementarea celorlalte componente ale proiectului de mobilitate urbană, obiectivul fiind introducerea transportului public electric în primăvara anului viitor.
„Până în luna martie sperăm ca acest depou, aceste hale să fie finalizate și, bineînțeles, vom continua cu planul de mobilitate”, a declarat edilul.
Calendarul anunțat reprezintă o estimare a administrației locale, iar funcționarea efectivă a sistemului de transport va depinde de finalizarea etapelor necesare implementării proiectului.
Străzile Clujului, Gheorghe Doja și Avram Iancu, incluse în proiect
Pe lângă construirea depoului pentru autobuzele electrice, proiectul de mobilitate urbană prevede intervenții asupra infrastructurii stradale de pe străzile Clujului, Gheorghe Doja și Avram Iancu.
Planul include și amenajarea unei parcări de tip Park&Ride, care va fi amplasată vizavi de Piața Mică. Aceasta va completa infrastructura de mobilitate și va contribui la organizarea circulației și a accesului către zona centrală a municipiului.
Prin implementarea proiectului, administrația locală urmărește dezvoltarea unui sistem de transport public modern, bazat pe autobuze electrice, și îmbunătățirea infrastructurii de mobilitate urbană din Blaj.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Actualitateacum 12 luni
Sfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | blajinfo.ro



