Administrație
Lucrări în ritm susținut pe șantierul Bazei de Agrement de la Blaj

De la concept până la realizare, vorbim despre o premieră la nivelul județului Alba, nicio administrație locală de pe raza acestuia neavând o asemenea bază de agrement în ”parohie”. Potrivit primarului blăjean Gheorghe Valentin Rotar, 2.000.000 de lei vor fi alocați de la bugetul local pentru ducerea la bun sfârșit a ambițiosului proiect, demarat la data de 1 iulie a anului trecut, valoarea totală a investiției fiind de 3,5 milioane de lei. La fața locului, respectiv lângă Parcul ”Avram Iancu” din Blaj, cei 10.000 de metri pătrați dedicați obiectivului se transformă văzând cu ochii. Pentru a înțelege mai bine ce lucrări s-au desfășurat aici până în acest moment, cât și ce mai rămâne de realizat până la termenul de finalizare a bazei, am apelat din nou la bunăvoința dirigintelui de șantier, în persoana lui Nicușor Pintea. Așadar, construirea Bazei de Agrement de la Blaj s-a împărțit de la bun început pe mai multe ”obiecte”: demolări, reabilitarea bazinului mare, construire bazine mici pentru copii și locuri de joacă, parcare și alei pietonale, împrejmuire, grup tehnic (rezervor, cameră tehnică și magazie), înființare de plantație de arbori și arbuști, amplasarea de panouri solare pentru încălzirea apei din bazinul mare, terenuri de sport, corpuri de clădiri și dotări. La capitolul demolări, acestea au fost executate aproape în totalitate, ultimul de pus la pământ rămânând gardul de beton spre strada Iuliu Maniu, unde se va amenaja și intrarea principală. În ceea ce privește reabilitarea bazinului mare și construirea celor mici, pentru copii, s-a realizat până acum, în totalitate, partea de rezistență, urmând a se executa finisajele, trotuarele, dispozitivele de scurgerea apei de pe marginea bazinelor și sistematizarea pe verticală, adică aducerea la cotă a terenului. Parcarea este și ea gata în proporție de 90 la sută iar sistemul rutier al aleilor se află acum ”la roșu”, fundația fiind turnată, așteptând montarea stratului de uzură, respectiv pavele din piatră și dale din beton. Pentru împrejmuire s-au procurat deja materialele, baza de agrement urmând a fi delimitată de un gard de lemn pe structură de metal. În ceea ce privește grupul tehnic, structura de rezistență a fost finalizată, pentru ca în cel mai scurt timp să se treacă și aici la finisaje și la montarea în proximitate a nu mai puțin de 60 de panouri solare de încălzire a apei. Înființarea plantației de arbori și arbuști va presupune sădirea de plante cățărătoare, de foioase, între care se vor monta hamace, la final rămânând a se monta rulourile de gazon. Baza de agrement are în perimetru și două terenuri de sport, unul de tenis de câmp, la care s-a executat până acum fundația iar când timpul va permite se va finaliza cu stratul de zgură, iar cel de-al doilea, multifuncțional, este de asemenea aproape gata, peste fundație și stratul de beton fiind necesară montarea covorului sintetic. Clădirile din perimetrul obiectivului vor găzdui, pe de-o parte vestiarele, toaletele, casa de bilete și birourile administrative, iar pe cealaltă parte, cabinetul medical, o farmacie, un spațiu comercial dar și o cofetărie și o terasă. La capitolul dotări, se va monta atât mobilierul specific locurilor de joacă pentru copii cât și bănci, coșuri de gunoi, gradene mici și mari, primele pentru părinții care vor să își supravegheze prichindeii la joacă, cele din urmă, pentru utilizatorii terenurilor de sport. Una peste alta, lucrările sunt în grafic, se lucrează concomitent la fiecare din ”obiectele” obiectivului și nu ne mai rămâne decât să așteptăm cu interes inaugurarea și să ne pregătim sufletește pentru o vară incendiară.
Daniela STOIA
Administrație
Vineri, 6 noiembrie 2026: Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, organizată la Blaj
O nouă campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) va avea loc vineri, 6 noiembrie 2026, la Blaj. Acțiunea este organizată de RoEcollect, în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj, și le oferă locuitorilor posibilitatea de a scăpa gratuit de aparatele electrice și electrocasnice vechi sau defecte.
Blăjenii care au în gospodării frigidere, mașini de spălat, televizoare sau alte echipamente electrice de care nu mai au nevoie pot solicita preluarea gratuită a acestora.
Programările se pot face telefonic, la numărul 0755 406 406, sau online, prin intermediul formularului disponibil pe site-ul roecollect.ro/contact, care poate fi accesat non-stop.
Campania urmărește încurajarea colectării selective și reciclării corecte a echipamentelor electrice și electronice, contribuind astfel la protejarea mediului și la menținerea unui oraș mai curat.
Reprezentanții organizatorilor îi încurajează pe locuitori să profite de această oportunitate și să predea responsabil aparatele electrice și electrocasnice pe care nu le mai folosesc.
Blaj reciclează! Pas cu pas, împreună, pentru un oraș mai curat.
Administrație
Lucrări de reparații și amenajare în fața bazinului de înot din Blaj
Primăria Municipiului Blaj desfășoară lucrări de reparații și amenajare în zona bazinului acoperit de înot, profitând de condițiile meteorologice favorabile. Intervențiile vizează îmbunătățirea accesului în incintă și amenajarea spațiilor exterioare.
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a prezentat miercuri stadiul lucrărilor, precizând că acestea sunt realizate în colaborare de Serviciul Public al Primăriei și operatorul regional Apa CTTA.
Printre intervențiile prevăzute se numără înlocuirea gresiei deteriorate de pe treptele de acces, precum și schimbarea capacelor de canal uzate. Totodată, în zonă va fi amenajat un spațiu verde cu gazon nou, care va beneficia de un sistem de irigații pentru întreținere.
Administrație
Sensuri unice și noi locuri de parcare în Blaj. Primăria pregătește modificarea regulilor de circulație
Primăria Blaj pregătește noi reglementări privind circulația rutieră pe mai multe străzi din municipiu. Planul administrației locale vizează introducerea unor sensuri unice și amenajarea de locuri de parcare gratuite pentru riverani, în scopul fluidizării traficului și al unei mai bune organizări a circulației.
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat că proiectul de hotărâre urmează să fie redactat în perioada următoare, după care va fi supus dezbaterii publice. Consultarea va avea o durată mai mare, astfel încât locuitorii și persoanele interesate să poată veni cu propuneri și sugestii.
Edilul a precizat că parcările nou-amenajate vor fi gratuite, infirmând posibilitatea introducerii unor taxe pentru utilizarea acestora.
„Reglementările au ca scop fluidizarea circulației și asigurarea unui număr mai mare de parcări pentru riverani. Parcări care vor fi gratis, bineînțeles, să nu se gândească oamenii că vom avea parcare cu plată în aceste zone”, a declarat Gheorghe Valentin Rotar.
Potrivit primarului, după finalizarea procedurii de dezbatere publică și adoptarea măsurilor, autoritățile locale vor putea trece la marcarea carosabilului și a locurilor de parcare, precum și la instalarea indicatoarelor rutiere. Implementarea noilor reguli este planificată pentru primăvara anului viitor.
Varianta ocolitoare, un argument pentru reorganizarea traficului
Reprezentanții administrației locale urmăresc, prin aceste măsuri, să îmbunătățească circulația la nivelul întregului municipiu, în contextul creșterii nevoii de locuri de parcare și al reorganizării traficului rutier.
Primarul a subliniat că astfel de reglementări nu au mai fost adoptate până acum în această formă la nivelul municipiului și i-a încurajat pe cetățeni să participe la dezbaterea publică.
Un alt factor luat în calcul este punerea în funcțiune a variantei ocolitoare a municipiului, estimată de edil pentru vara anului viitor, care ar urma să contribuie la redistribuirea traficului și la reducerea presiunii asupra unor artere din oraș.
Până la stabilirea formei finale a proiectului, locuitorii vor avea posibilitatea să transmită observații și propuneri, care ar putea contribui la configurarea noilor reguli de circulație și parcare din Blaj.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Actualitateacum 12 luni
Sfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | blajinfo.ro


