Învățământ-Cultură
Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj derulează subproiectul „Să devenim mai buni pentru un viitor mai bun”

Semestrul al doilea al anului școlar curent a debutat cu o serie de activități desfășurate în mediul online, datorită contextului pandemic, care au vizat aprofundarea și consolidarea cunoștințelor dobândite la materiile de bacalaureat. În conformitate cu programul stabilit, elevii și cadrele didactice implicate, au alocat 1-2 ore pentru efectuarea unor sarcini de lucru corespunzătoare specificului materiei. Începutul este promițător si sperăm să fie un succes, având în vedere faptul că scopul principal este de a-i ajuta pe beneficiari să obțină rezultate optime pe plan intructiv-educativ, personal și profesional.
La nivelul instituției, coordonatorul este dir.prof. Cristina Tomotaș, care, alături de cadrele didactice implicate în proiect și personalul administrativ, va asigura buna desfășurare a tuturor activităților propuse, spre atingerea obiectivelor.
Perioada de implementare este 13.10.2020 – 30.09.2022, iar valoarea totală este de 309.736 lei, grupul țintă fiind reprezentat de un număr de aproximativ de 90 de elevi (nivel liceal, cursuri de zi).
Obiectivul general al acestui proiect este creșterea calității procesului instructiv-educativ, prin implementarea unui program socio-profesional-educațional-motivațional pentru integrarea cu succes pe piața muncii și facilitarea tranziției spre învățământul terțiar.
Obiectivele specifice sunt:
O1 – reducerea absenteismului cu 3 % în fiecare an de proiect prin activități motivaționale;
O2 – creșterea ratei de participare la examenul de bacalaureat cu 2 %/ an prin activități de consiliere și orientare școlară;
O3 – creșterea stimei de sine a unui procent de 5% dintre elevi pe parcursul fiecărui an de proiect (cu accent pe elevii provenind din grupuri dezavantajate) prin oferirea unui pachet educațional de dezvoltare personală;
O4 – creșterea cu 1 % în fiecare an de proiect a ratei de promovare a examenului de bacalaureat prin activități pedagogice și de sprijin.
Prin derularea proiectului se vor desfășura activități care să vizeze reducerea absenteismului, creșterea promovabilității la examenul de bacalaureat, continuarea studiilor după finalizarea liceului, creșterea motivației pentru învățare, inserția pe piața muncii în calificarea dobândită. Pentru a se atinge obiectivele propuse, au fost propuse o serie de activități care să vină în sprijinul beneficiarilor: sesiuni de pregătire la disciplinele de bacalaureat pentru elevii claselor XI-XII și de sesiuni de pregătire remedială pentru elevii claselor IX-X, workshopuri de învățare nonformală, excursii tematice, întâlniri de tip eveniment, activități de consiliere cu clasele terminale, vizite de studiu.
Primele activități derulate vor fi continuate și completate în acest semestru de alte evenimente, care să contribuie la îndeplinirea scopului proiectului.
Prof. Ioana Breazu
Purtător de cuvânt al Liceului Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj
Învățământ-Cultură
Colindul românesc, comoară a patrimoniului cultural. Întâlnire cu prof. univ. dr. Ioan Bocșa, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj
Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” a găzduit vineri, 23 octombrie 2026, un workshop dedicat colindului tradițional românesc, desfășurat în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale ale colindei tradiționale românești”, inițiat de Fundația Culturală TerrArmonia și susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa.
Evenimentul a oferit participanților ocazia de a descoperi semnificațiile culturale și spirituale ale colindelor, precum și rolul acestora în conservarea și transmiterea patrimoniului tradițional românesc către noile generații.
Programul a fost susținut de prof. univ. dr. Ioan Bocșa, care a împărtășit din experiența și cunoștințele sale în domeniul folclorului, și de interpretările Ansamblului Icoane. Prin intermediul cântecului tradițional, participanții au fost invitați să redescopere valorile, simbolurile și reperele identitare păstrate de-a lungul generațiilor.
Reprezentanții Colegiului au adresat mulțumiri profesorului Ioan Bocșa pentru contribuția sa la desfășurarea activității, precum și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.
Astfel de inițiative culturale contribuie la promovarea tradițiilor românești și la consolidarea legăturii dintre generații, evidențiind importanța păstrării și valorificării moștenirii spirituale naționale.
Prin acest eveniment, Blajul își reafirmă deschiderea față de proiectele dedicate culturii și educației, care aduc în prim-plan autenticitatea tradițiilor românești și rolul lor în formarea identității culturale.
Învățământ-Cultură
Școlile Blajului, celebrate la o conferință județeană dedicată educației și culturii
Conferința județeană „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor” a reunit, în sala festivă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, profesori, invitați și elevi, în preajma zilei de 11 octombrie, când sunt marcate Ziua Școlii Ardelene și Ziua Școlilor Blajului.
Evenimentul a adus în prim-plan valorile Școlii Ardelene și rolul dascălului în formarea și inspirarea generațiilor tinere. Programul a cuprins un discurs intitulat „Școlile Blajului: de la «fântânile darurilor» la noile frontiere ale educației”, lansarea volumului „Școala muzicală blăjeană” și prezentarea proiectului județean „Școlile Blajului, fântâni ale darurilor”.
Momentele artistice au completat programul conferinței: copiii au interpretat cântece, iar acordurile de orgă au contribuit la atmosfera evenimentului. Au participat corul „Prietenii muzicii”, elevele Anastasia Bunea și Teodora Frățilă, de la Școala Gimnazială nr. 13 din Sibiu, precum și invitații și organizatorii manifestării.
Organizatorii au adresat mulțumiri părintelui dr. Cristian Barta, autorilor Adrian și Carmen Solomon, lui Ioan Mihălțan, profesoarei Cosmina Barna și dirijoarei Mirela, alături de toți cei care au contribuit la desfășurarea conferinței.
Învățământ-Cultură
Noul an universitar 2026-2027 a fost deschis la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj
Noul an academic 2026–2027 a fost deschis oficial, duminică, 27 septembrie 2026, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică – Departamentul Blaj, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și la Seminarul Teologic Greco-Catolic Intereparhial Blaj.
Evenimentul a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de Preasfinția Sa Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. La celebrare au participat preoți profesori, formatori și colaboratori ai celor două instituții, precum și studenți înscriși la programele de licență, masterat și doctorat și seminariștii blăjeni.
Pornind de la Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, „Pescuirea minunată”, Preasfinția Sa Cristian le-a vorbit celor prezenți despre importanța încrederii în Cuvântul lui Dumnezeu, dincolo de propriile experiențe și limite.
„Suntem chemați – studenți, profesori și noi cu toții – să avem mai multă încredere în Cuvântul lui Isus chiar mai mult decât în propria noastră experiență”, a transmis episcopul auxiliar.
În cuvântul de învățătură, acesta l-a prezentat pe apostolul Petru drept imaginea omului care își cunoaște meseria, experiența și limitele, dar care descoperă că adevăratul rod nu vine întotdeauna din propriile puteri. Deși pescuise întreaga noapte fără rezultat, Petru a acceptat îndemnul lui Isus: „La cuvântul Tău voi arunca mrejele”.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a subliniat importanța noului început pentru studenți și seminariști.
„Începe un nou an universitar în care tinerii care se pregătesc în vederea preoției, dar și laicii care doresc să-și aprofundeze credința, încep un nou drum. Și întotdeauna începutul unui astfel de drum trebuie să fie însoțit de rugăciune”, a spus pr. Cristian Barta.
Acesta a mai arătat că studiul teologiei presupune nu doar lectură și rațiune, ci și credință, precum și angajamentul de a urma calea sfințeniei și a slujirii.
Noul an universitar a început, la Blaj, sub semnul rugăciunii și al dorinței de a continua formarea teologică și umană a studenților și seminariștilor.
Nicu GOGA
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Actualitateacum 12 luni
Sfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | blajinfo.ro


