Actualitate
Ioan Axente Sever, omagiat la Blaj, la 200 de ani de la naștere

Primii 5 ani de studii i-a urmat în renumitele școli ale Blajului, apoi a frecventat cursurile Gimnaziului catolic din Sibiu (în prezent Colegiul “Gheorghe Lazăr”), la nici 20 de ani fiind vorbitor de 4 limbi: română, maghiară, germană și latină. În anul 1840 a revenit la Blaj, la Facultatea de Teologie, dar a studiat şi filosofia, avându-i ca profesori pe Simion Bărnuțiu și alți intelectuali de seamă ai vremii, cărora li s-a alăturat în lupta și protestul împotriva hotărârii Dietei de la Cluj privind înlocuirea limbii latine cu cea maghiară în toate instituțiile statului, fapt pentru care, în ultimul an de cursuri, a fost exmatriculat.
S-a retras în comuna natală, de unde timp de doi ani s-a ocupat de comercializarea unor produse agricole în tot spațiul transilvănean, inclusiv la Cluj, unde i-a cunoscut pe Avram Iancu și pe Ioan Rațiu, cu care a menţinut apoi legătura și a colaborat în Revoluția pașoptistă din Ardeal.
În anul 1847 a plecat la București, unde a lucrat ca profesor de limba română și latină. S-a înscris în Societatea „FRĂȚIA”, participând activ la Revoluția burghezo-democratică din Țara Românească, fiind permanent la curent şi cu evoluţia evenimentelor acestei mișcări în Transilvania, unde s-a reîntors în septembrie 1848. La Orlat a format o grupare de 200 de luptători înarmați cu care s-a îndreptat spre Blaj pentru a participa la cea de-a treia Adunare de pe Câmpia Libertății, pe traseu alăturându-li-se încă vreo 1800 de revoluționari.
Liderii revoluționarilor români din Transilvania au hotărât împărțirea acestui teritoriu în 15 prefecturi, în fruntea cărora era numit câte un prefect, care avea sarcina de a-i organiza și pregăti pe revoluționari în tot atâtea legiuni de 10.000 – 20.000 de luptători înarmați, cu care s-a pornit lupta împotriva maghiarilor de la Arad până la Sibiu și de la Blaj în toate localitățile de pe Mureș și cele două Târnave, până în inima munților Apuseni. În fruntea Legiunii “Prima Blasiensis” a fost numit revoluționarul venit de la Orlat, Ioan Axente, care de acum avea să-și însușească pseudonimul de “SEVER”, având gradul de general, ca de altfel și ceilalți prefecți de legiuni, care au desfășurat din septembrie 1848 până spre sfârșitul lui 1849 acțiuni de gherilă, dezarmându-i și lăsându-i fără provizii de alimente și armament pe revoluționarii maghiari.
Pentru vitejia și faptele sale de arme, Axente Sever a fost răsplătit de către împăratul Franz Joseph, cu care s-a întâlnit pe muntele Găina din Apuseni, cu “Crucea de aur cu Coroană” precum și cu “Ordinul Franz Joseph clasa III”, iar țarul Rusiei i-a acordat ”Ordinul Sfânta Ana clasa III”.
După anii Revoluției pașoptiste din Transilvania, Ioan Axente Sever s-a implicat în continuare în activități care vizau drepturile sociale și culturale ale românilor din Ardeal, în anul 1860 pregătind împreună cu Timotei Cipariu, Andrei Șaguna, Petru Sterca Șuluțiu și alți intelecuali de marcă ai vremii înființarea Asociațiunii Transilvane Pentru Cultura Română și Literatura Poporului Român “ASTRA”, la realizarea acestui deziderat, în anul 1861,ocupând funcția de vicepreședinte. A publicat dferite articole în “Gazeta de Transilvania” și în “Tribuna”, iar în anul 1869 a publicat cartea cu titlul “Respuns la Cartea Neagră”, în care sunt evocate pe larg aspecte din Revoluția din anii 1848 – 1849 din Transilvania.
În perioada 1850 – 1866 a ocupat funcții în instituții ale statului, apoi, împreună cu cea de-a doua soție a sa, s-a retras la Cricău, unde a locuit până în anul 1892. După data de 17 februarie 1867, când Transilvania a fost alipită Ungariei, a fost tracasat continuu de către autoritățile maghiare, fiind nevoit să se refugieze la Brașov, unde a trăit pînă la sfârșitul vieții sale, din anul 1906, când corpul său neînsufețit a fost adus la Blaj și înmormântat în cimitirul bisericii greco-catolice, unde își au somnul de veci și alte mari personalități ale ”Micii Rome”.
În semn de prețuire a rolului său în Revoluția burghezo-democratică din Transilvania, statul român a schimbat denumirea localității Frâua în care s-a născut Ioan Axente în cea a revoluționarului „Axente Sever”, iar noi, membrii Despărțământului ASTRA „Timotei Cipariu” Blaj, împreună cu Primăria și Biblioteca municipiului Blaj, acum, la împlinirea a 200 de ani de la nașterea sa, l-am comemorat, omagiat și am depus coroane de flori la mormântul și bustul său.
Ioan BRAD
Actualitate
Vineri, 6 noiembrie 2026: Concert de muzică barocă „NATURALIS”, la Palatul Cultural din Blaj
Iubitorii muzicii clasice sunt invitați vineri, 6 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, la Palatul Cultural din Blaj, unde va avea loc concertul „NATURALIS”, susținut de Ansamblul de Muzică Barocă SEMPRE.
Evenimentul propune publicului o incursiune în universul rafinat al muzicii baroce, printr-un program dedicat sensibilității, expresivității și frumuseții sonore a acestui gen muzical.
Concertul se înscrie în seria manifestărilor culturale menite să promoveze valorile muzicale autentice și să apropie publicul de muzica clasică, oferind o experiență artistică aparte.
Organizatorii îi invită pe toți cei pasionați de muzică să participe la această întâlnire culturală.
Accesul publicului este liber.
Actualitate
Joi, 5 noiembrie 2026: Exercițiu de intervenție în cazul unui atac cu dispozitiv exploziv, la Trezoreria Blaj. Circulația rutieră va fi restricționată
Un amplu exercițiu de intervenție va avea loc joi, 5 noiembrie 2026, începând cu ora 13:00, la sediul Trezoreriei (ANAF) din municipiul Blaj, situat în Piața 1848. Acțiunea va simula o situație de criză generată de un atac cu un dispozitiv exploziv și va avea o durată estimată de aproximativ două ore.
La exercițiu vor participa forțe din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, Inspectoratului de Poliție Județean Alba și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba, alături de alte structuri cu atribuții în domeniul securității obiectivelor.
Scopul activității este verificarea și perfecționarea capacității de intervenție a structurilor implicate, precum și testarea modului de cooperare și coordonare între acestea în gestionarea unor situații de urgență.
Restricții de circulație în zona Trezoreriei
Pe durata desfășurării exercițiului, circulația rutieră în zona Trezoreriei Blaj va fi restricționată temporar, pentru asigurarea condițiilor de siguranță necesare desfășurării intervenției simulate.
Șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri, să circule cu prudență și să manifeste înțelegere față de eventualele restricții.
Reprezentanții Jandarmeriei Alba precizează că activitatea este exclusiv un exercițiu, fără să existe un pericol real pentru populație. Cetățenii sunt îndemnați să nu se alarmeze dacă vor observa în zonă un număr mai mare de forțe de ordine și autospeciale de intervenție.
Actualitate
Anunț de mediu – 3 noiembrie 2026: Decizie etapă de încadrare a proiectului „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, în localitatea Crăciunelu de Sus
Decizie etapă de încadrare a proiectului „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, în localitatea Crăciunelu de Sus
Comuna Cetatea de Baltă, titular al proiectului „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Direcția Județeană de Mediu Alba în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1”, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus, jud. Alba.
Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Alba, din loc. Alba Iulia, str. Lalelelor nr. 7B, în zilele de luni-joi, între orele 09.00-14.00 și vineri între orele 09.00 -13.00, precum și la următoarea adresă de internet: djmab.anmap.gov.ro
Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Actualitateacum 12 luni
Sfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | blajinfo.ro


