Actualitate
Intervenție a pompierilor militari din Blaj pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Stejarului

„Garda de intervenție Blaj intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în municipiul Blaj, strada Stejarului. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțe alocate: 2 x ASAS și 1 x EPA”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării incendiul se manifesta la nivelul acoperișului a unei case de locuit. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Suprafața afectată a acoperișului este de aproximativ 30mp. Totodată, o persoană de sex masculin, aproximativ 60 ani cu atac de panică fost asistată medical de către echipajul SMURD prezent la locul solicitării”, a mai transmis ISU Alba.
Actualitate
Bărbat de 46 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce a tâlhărit un vârstnic pe o stradă din Alba Iulia
Marți, 9 iunie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Municipiul Blaj, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 8 iunie 2026, în timp ce se afla pe strada Iașilor din municipiul Alba Iulia, l-ar fi agresat fizic, pe un bărbat de 71 de ani, din Alba Iulia și i-ar fi sustras acestuia, din buzunar, suma de 800 de lei.
La data de 10 iunie 2026, bărbatul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Actualitate
Investiție de peste 1 milion de lei în amenajarea unei parcări publice cu 82 de locuri, la baza sportivă din Tiur
Primăria Blaj a solicitat marți, 9 iunie 2026, emiterea acordului de mediu de către Direcția Județeană de Mediu Alba, pentru realizarea unei parcări pentru autoturisme ce va deservi baza sportivă din Tiur.
La Blaj se află în prezent în plin proces de finalizare o serie de investiții publice finanțate din fonduri europene, nerambursabile și respectiv private, cea mai mare parte a lor fiind recepționate. Aceste investiții vor influența semnificativ spațiul urban și calitatea vieții.
Printre aceste investiții se regăsește și intenția de construire de noi platforme și amenajarea de noi locuri de parcare pentru deservirea participanților la evenimente sportive, care să contribuie la calitatea mediului construit și a structurii urbane a municipiului, oferindu-le atât rezidenților cât și vizitatorilor spații amenajate la standardele aflate în vigoare pentru parcarea autovehiculelor.
Obiectul uneia dintre aceste investiții publice este reprezentat de amenajarea unei parcări la sol pe strada Costache Negri nr. FN din municipiu, cu 82 locuri de parcare, din care 76 locuri de parcare pentru autovehicule, 4 locuri parcare pentru autovehicule persoane cu dizabilități și 2 locuri de parcare pentru autocare transport persoane.
Valoarea investiției este de 1.044.223,87 lei cu TVA.
Potrivit proiectului, se va realiza o structură rutieră cu îmbrăcăminte din pavele prefabricate pentru zona de parcaj, structură rutieră cu îmbrăcăminte asfaltică pentru zona pietonală adiacentă terenului de fotbal și structură rutieră cu îmbrăcăminte din pavele prefabricate pentru trotuarul pietonal de acces în incintă.
De asemenea, se va asigura scurgerea gravitațională a apelor pluviale prin intermediul unor rigole prefabricate și se vor trasa marcajele de delimitare a locurilor de parcare și a spațiilor interzise.
Pentru asigurarea accesului principal în incintă se va realiza un podeț tubular din tuburi prefabricate din beton armat.
Pe suprafețele libere rămase se va amenaja zonă verde.
Deoarece obiectivul investiției este reprezentat de înființarea unei parcări, viteza de proiectare este concepută pentru siguranță și manevrabilitate la viteză mică și va avea valoarea de 5 km/h pentru drumuri de acces și căi de circulație în interiorul parcărilor.
ZONA 1A – Zonă structură rutieră carosabilă (pavaj) – circulabil autocare
ZONA 1B – Zonă structură rutieră carosabilă (pavaj) – circulabil autovehicule
ZONA 2 – Zonă structură rutieră pietonală ocazional carosabilă (asfalt)
ZONA 3A – Zonă structură rutieră pietonală (pavaj) – acces proprietate
ZONA 3B – Zonă structură rutieră pietonală (pavaj)
ZONA 4 – Zonă verde
Suprafață totală teren propus spre amenajare: = , , din care:
– Suprafață ZONA 1A: = 1600,00
– Suprafață ZONA 1B: = 900,00
– Suprafață ZONA 2: = 274,00
– Suprafață ZONA 3A: = 31,00
– Suprafață ZONA 3B: = 22,00
– Suprafață ZONA 4: = 240,00
-Suprafață lucrări conexe (borduri, rigole, podeț tubular): = 133,00
Număr total de locuri de parcare propuse: , din care:
– Număr locuri parcare pentru autovehicule: 76 buc;
– Număr locuri parcare pentru autovehiculele persoanelor cu dizabilități: 4 buc;
– Număr locuri parcare autocare transport persoane: 2 buc.
Accesul principal pe amplasament se realizează pe latura sudică din Drumul Comunal DC34 (Strada Principală). De asemenea, accesul secundar se poate realiza și de pe latura estică, din drumul pietruit existent. Se propune păstrarea căilor existente de acces pe amplasament.
Actualitate
Vineri, 12 iunie 2026: Deschiderea noului sezon estival, la baza de agrement Blaj. Vezi orarul de funcționare și tarifele
Sezonul estival 2026 la baza de agrement Blaj va începe oficial vineri, 12 iunie 2026, odată cu redeschiderea ştrandului pentru adulţi şi celor trei bazine pentru copii.
Tarifele de acces la baza de agrement au rămas nemodificate. Un bilet/brăţară costă 30 lei pentru adulți şi 15 lei pentru copiii sub 14 ani, indiferent de numărul intrărilor şi al ieşirilor în/din baza de agrement din ziua respectivă. Prețul pentru închirierea unui șezlong este de 10 lei.
Accesul în baza de agrement Blaj va fi valabil în fiecare zi, de marţi până duminică, între orele 09:00 şi 20:30.
Excepţie va fi lunea, zi în care baza de agrement este închisă pentru lucrări de întreţinere.
-
Din Județacum 2 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 8 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


