Administrație
Gheorghe Valentin Rotar: „Drumul spre restaurantul Liziera a fost asfaltat!”
Primarul Gheorghe Valentin Rotar anunță că drumul de acces către restaurantul Lziera a fost asfaltat, asemenea modului în care s-a procedat și în alte cazuri, cum ar fi Pensiunea „La Vie”, „Paradisul Transilvaniei”, „Casa Tirol” și „Moara lui Timu”.
„Am încheiat lucrările de asfaltare a drumului spre restaurantul Liziera. Este vorba despre un drum cu lungimea de 600 de metri și lățimea de 5 metri, valoarea investiției, efectuată din bugetul local, fiind de aproximativ 60.000 de lei (fără TVA).
Prin astfel de investiții, încurajăm mediul economic al Blajului și afacerile private din municipiu. Așa cum am procedat și în alte cazuri, cum ar fi Pensiunea „La Vie”, Paradisul Transilvaniei, Casa Tirol, Moara lui Timu, acolo unde există posibilități, Primăria Blaj va asigura tot ceea ce este necesar, din punct de vedere al infrastructurii rutiere și de utilități, pentru ca agenții economici din Blaj să își poată dezvolta afacerile și să beneficieze de cele mai bune condiții de activitate!
Pe această cale, invit agenții economici de Blaj, indiferent de domeniul de activitate sau de mărimea firmei, să se adreseze Primăriei Blaj, pentru a stabili împreună modul în care administrația locală îi poate ajuta, acolo unde există competențele necesare, prin investiții în infrastructura zonală”, a transmis Gheorghe Valentin Rorat, primarul Municipiului Blaj.
Administrație
Gheorge Rotar, despre transformarea Bulevardului Republicii în arteră pietonală: „Ne propunem să implementăm proiectul în 3-4 ani, cu finanțare europeană”
Primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a oferit astăzi, 19 aprilie 2026 detalii despre proiectul amplu care vizează transformarea Bulevardului Republicii în arteră pietonală.
„Am finalizat proiectul de modernizare a Bulevardului Republicii și a străzilor adiacente, pe care ne propunem să îl realizăm cu finanțare europeană, în următorii 3-4 ani. Bulevardul Republicii va deveni zonă pietonală, cu acces permis doar riveranilor și transportului public electric. Ne dorim să transformăm această zonă centrală într-un spațiu modern, atractiv și prietenos cu mediul, punând în valoare patrimoniul arhitectural al orașului. Modernizarea Bulevardului Republicii face parte dintr-un proiect amplu, care va fi implementat doar după realizarea variantei ocolitoare a municipiului Blaj, amenajarea unui număr cât mai mare de locuri de parcare în oraș, inclusiv al parcării supraetajate de tip „PARK&RIDE” și implementarea serviciului public de transport electric de călători”, a transmis Gheorghe Rotar, primarul Municipiului Blaj.
Administrație
Blajul, șosea de centură și șansa unui urbanism modern
După o primă licitație anulată, varianta de ocolire a orașului Blaj a fost scoasă din nou la licitație în același an, 2023. Din patru ofertanți, firma locală Prenis a câștigat competiția, în asociere cu clujenii de la Explan și Dacia Faber plus bulgarii de la Infra Expert AD.
Contractul a fost semnat în 16.01.2024 pe 145,3 milioane lei fără TVA și prevede 6 luni de proiectare și alte 18 de execuție. Proiectarea a mers greu, prima etapă fiind aprobată abia în ianuarie 2025 și a fost urmată de o autorizație de construire dată în martie 2025, în aceeași lună cu ordinul de începere aferent lucrărilor. În 17.03.2026 a fost emisă a treia și ultima autorizație de construire.
Jumătate din centură a fost reproiectată pe un traseu deviat față de studiul de fezabilitate foarte slab fiindcă se suprapunea pe o linie electrică aeriană de medie tensiune. Deși decizia a fost corectă, evident a implicat exproprieri suplimentare și toată birocrația aferentă care s-a tradus în peste un an de întârziere. Termenul de finalizare de 18 luni, octombrie 2026, calculat de la ordinul de începere are șanse infime de a fi respectat. Termenul contractual actualizat va fi probabil împins în 2027. Progresul fizic al șantierului este 47%, iar plățile sunt la zi.
Drumul are 6,8 kilometri cu o bandă pe sens și pornește din DN14B în estul orașului, ocolește prin nord unde intersectează DJ 107 și revine în DN 14B în vest. Cele trei intersecții sunt sensuri giratorii. Traseul este sinuos, printre colinele care înconjoară „mica Romă”. Există un viaduct de 300 de metri peste Târnava Mică și o magistrală de gaz ce necesită protejare. Filmarea urmărește cursul descris mai sus, cu mențiunea că jumătate din șantier e în stadiu incipient din cauza autorizării târzii. Spre final vedem viaductul mai avansat și ceva asfalt.
Dincolo de tranzitarea mai rapidă, oportunitatea majoră oferită de varianta ocolitoare este posibilitatea de a reda oamenilor centrul propriei localități prin mărirea spațiului public destinat pietonilor, prin reducerea poluării și a zgomotului, crescând nu doar siguranța rutieră ci și calitatea vieții. Primăria are în pregătire un proiect ambițios de mobilitate urbană sustenabilă care ar transforma felul în care locuitorii se mișcă și trăiesc în oraș.
Sursa: Asociația Pro Infrastructură
Administrație
Vineri, 3 aprilie 2026: Ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Blaj. Vezi proiectul ordinii de zi
Consiliul Local al Municipiului Blaj este convocat în ședință extraordinară, de îndată, pentru ziua de VINERI, 3 aprilie 2026, ora 12.00, prin procedura LA DISTANȚĂ, pe platforma ZOOM având următorul proiect al ordinii de zi:
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE, privind aprobarea procesului verbal al ședinței extraordinare a Consiliului local al Municipiului Blaj din data de 31.03.2026.
Inițiator: Gheorghe Valentin Rotar – Primarul Municipiului Blaj
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE, prin care Consiliul local al Municipiului Blaj aprobă proiectul și cheltuielile legate de proiect: „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride în Municipiul Blaj”, cod SMIS 361896, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului „Regiunea Centru”, Prioritatea 4, Acțiunea 4.1, Obiectiv specific 2.8.
Inițiator: Gheorghe Valentin Rotar – Primarul Municipiului Blaj
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE, privind achiziționarea de servicii de asistență juridică pentru reprezentarea în instanță a intereselor U.A.T. Municipiul Blaj în contradictoriu cu METRORUS SRL în dosarul civil nr. 757/191/2026 aflat pe rolul Judecătoriei Blaj, având ca obiect – asigurare dovezi, cât și în eventualele litigii viitoare generate de eliberarea imobilului teren înnscris în CF. nr. 72118-Blaj, cu nr. cadastral 72118, în suprafață de 1797 mp, situat în Municipiul Blaj, strada Gării, f.n., imobil aflat în proprietatea Municipiului Blaj – domeniul public al Municipiului Blaj;
Inițiator: Gheorghe Valentin Rotar -Primarul Municipiului Blaj
4. Alte probleme, proiecte, discuții.
-
Din Județacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 6 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro




