Administrație
Gheorghe Rotar, primar Blaj: „Parcurile Rotary și Petőfi Sándor urmează să fie reabilitate complet”
Primarul Gheorghe rotar anunță că parcurile Rotary și Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Lucrările urmează să includă modernizarea completă a infrastructurii, refacerea spațiilor verzi și înlocuirea mobilierului urban.
În cazul parcului Rotary, investiția estimată la aproximativ 250.000 de lei presupune montarea unui sistem automat de irigare, amenajarea unor noi zone verzi, schimbarea stâlpilor de iluminat, a băncilor și a întregului mobilier urban, precum și intervenții la rețeaua de canalizare, astfel încât zona să fie modernizată pe termen lung.
„În acest an avem planificate reabilitarea a două parcuri. Unul dintre ele este parcul Rotary, care a fost înființat de noi acum 20 de ani pentru o colaborare cu Rotary Blaj.
În acest an, pe lângă acest parc pe care îl vom reabilita și pe care sper să-l finalizăm până la 1 mai, vrem să reabilităm și o lucrare mult mai mare și să-l redăm publicului și parcul Petőfi Sándor. Investiția în parcul Rotary va fi de aproximativ 250.000 de lei. O să fie un părculeț așa cum v-am obișnuit în ultima vreme să construim, cu sistem de udare automat, cu foarte multă verdeață, cu ferior să fie bun gust.
Schimbăm tot ce înseamnă stâlp de iluminat, bănci, mobilier urban plus mai sunt câteva lucruri de canalizare și tot ceea ce înseamnă această zonă vor fi schimbate, modernizate, altfel ca cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim în acest parc.
În primul rând să-l vedem oamenilor și fiind o zonă foarte aglomerată aici pe Eroilor să le dăm bucuria ca în momentul când iasă din bloc să stea în verde și să vadă verde în jurul lor așa cum i-am obișnuit”, a transmis Gheorghe Valentin Rotar, primarul Municipiului Blaj.
Administrație
De luni, 1 iunie 2026, în zona blocurilor de locuințe din Municipiul Blaj vor funcționa exclusiv insulele ecologice subterane și supraterane
Primăria Municipiului Blaj informează cetățenii că, începând cu data de 1 iunie 2026, colectarea deșeurilor menajere în zona blocurilor se va realiza exclusiv prin intermediul insulelor ecologice digitalizate, subterane și supraterane, amplasate pe raza Municipiului.
În consecință, vechile containere de colectare a deșeurilor, care au funcționat temporar în paralel cu sistemul de eco-insule, vor fi retrase și nu vor mai putea fi utilizate.
Pentru accesul la insulele ecologice, locuitorii din zona blocurilor care nu și-au ridicat încă cartela de acces sunt invitați să se prezinte la sediul operatorului de salubritate SC Greendays SRL, situat pe Bulevardul Republicii nr. 31, în vederea preluării acesteia.
Cartela se eliberează personal, pe baza unui act de identitate valabil. Odată cu ridicarea cartelei, utilizatorii vor primi și Regulamentul privind asumarea obligațiilor de colectare separată a deșeurilor de către utilizatorii insulelor ecologice subterane și supraterane tip II, instalate pe raza Municipiului Blaj.
Prin semnarea documentelor de predare-primire, utilizatorul confirmă luarea la cunoștință și asumarea prevederilor regulamentului.
Pentru informarea cetățenilor, Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziție situația completă a insulelor ecologice digitalizate, precum și lista blocurilor arondate fiecărei eco-insule.
Atenție! Începând cu data de 1 iunie 2026, deșeurile generate de locuitorii din zona blocurilor vor putea fi depuse numai în insulele ecologice subterane și supraterane. Depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate este interzisă.
Persoanele care abandonează deșeuri lângă eco-insule sau în alte locuri neautorizate vor fi identificate cu ajutorul sistemelor de supraveghere video și sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Administrație
25-29 mai 2026: Măsurători cadastrale în vederea întăbulării gratuite a terenurilor extravilane din zona „Izvoarele”
Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu S.C. AMNV GEOCAD S.R.L., în calitate de prestator autorizat, anunță începerea măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii gratuite a imobilelor în cartea funciară, prin Programul național de cadastru sistematic.
Măsurătorile în teren vor avea loc conform următorului grafic :
– DATA: 25-26 Mai 2026, Sector nr. 106 – Tarla “Între Păduri” și „Sub Boaghea” din Izvoarele.
– DATA: 27-29 Mai 2026, Sector nr. 25, Tarla „Gura Cărpiniș” și „Pîrva” din Izvoarele.
Deținătorii de terenuri din zonele specificate sunt obligați să permită accesul prestatorului în vederea executării măsurătorilor, să prezinte actele de proprietate echipelor care realizează interviurile și să participe la identificarea limitelor imobilelor.
Informați suplimentare le puteți obține la:
– Prestator: SC AMNV GEOCAD SRL , tel: 0740562864, Program: 09:00-15:00 (L-V).
– Compartimentul Cadastru – Primăria Blaj, tel. 0748889803 / Program 08:00-16:00 (L-V).
Administrație
Gheorghe Valentin Rotar: „Sper ca lucrările de costrucție a Bibliotecii Municipale din Blaj să fie finalzate în acest an”
Lucrările de edificare a Bibliotecii Municipale ultramoderne din Blaj se apropie de final. „Sper ca aceste lucrări, mult întârziate, să fie finalizate până la sfârșitul anului”, a anunțat vineri, 15 mai 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.
„Din păcate mai există și constructori din această categorie, dar în final de vom bucura cu toții de o bibliotecă modernă, care va găzdui și biblioteca documentară pe lângă biblioteca clasică. Este o lucrare în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, fonduri europene. Lucrările merg acum foarte bine, după ce au decurs la un moment dat și foarte rău. Realizarea acestui edificiu reprezintă pentru noi o datorie de suflet față de blăjeni”, a precizat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
-
Din Județacum 2 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 8 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



