Administrație
Gheorghe Rotar: „Peste 8,5 milioane lei, din fonduri europene, vin la Blaj!”
Primarul Blajului, Gheorghe Valenti Rotar, anunță ca peste 8,5 milioane de lei, din fonduri europene, vor veni la Blaj în cadrul proiectului „Reconversia funcțională a zonei Lacului Chereteu”.
„Vești foarte bune pentru municipiul Blaj! Proiectul „Reconversia funcțională a zonei Lacului Chereteu”, în valoare de peste 10,4 milioane lei, a fost admis la finanțare! Acest proiect, care va fi derulat prin intermediul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, așteaptă acum semnarea contractului de finanțare, după finalizarea verificării documentațiilor depuse.
Proiectul are în vedere dezvoltarea infrastructurii verzi și albastre, prin reconversia Lacului Chereteu, în vederea conservării biodiversității urbane și prin construirea/modernizarea/extinderea spațiilor verzi adiacente lacului Chereteu, pe o suprafață totală de 33.283,17 mp.
– Valoare totală proiect: 10.445.113,28 lei (inclusiv TVA);
– Valoare totaă eligibilă: 8.579.213,68 lei (inclusiv TVA);
– Valoare totală neeligibilă: 1.865.899,60 (inclusiv TVA).
Proiectul presupune:
– Crearea unui parc tematic – senzorial acoperit cu pietriș în diferite culori deschise, pastelate. Acesta este compus din cercuri descentrate și intercalate cu spații verzi, iar pe suprafața de spațiu verde, respectiv suprafața amenajată, se va amenaja o zonă de dezvoltare a motricității cu mobilier din lemn;
– Crearea unui parc terapeutic, în cadrul căruia se vor amenaja 3 instalații pentru relaxare/plajă/pescuit recreative, acestea fiind adaptate persoanelor cu deficiențe de vedere și observatoare de faună, flori și a mediului acvatic realizate din lemn;
– Plantarea unui număr de 302 arbori, 241 arbuști, 18.705 plante de apă și 210 plante perene (ierburi și flori) autohtone și adaptate la condițiile pedo-climatice a zonei, amplasarea a 50 pereți verzi agrementați cu câte 90 de plante suculente și alte plante verzi.
Finanțarea proiectului „Reconversia funcțională a zonei Lacului Chereteu” este pe componenta verde-albastru, urmând a se depune un proiect și pe componenta de regenerare urbană”, a scris Gheorghe Valentin Rotar, pe pagina personală de facebook.
Administrație
Lucrări de reabilitare la Blaj, înainte de venirea iernii. Apelul primarului Gheorghe Rotar către cetățeni
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, a prezentat stadiul lucrărilor de reabilitare și întreținere realizate la bazinul de înot subliniind importanța investițiilor în conservarea și prelungirea duratei de utilizare a obiectivelor publice existente.
Edilul a precizat că lucrările de reabilitare exterioară de la bazinul de înot, anunțate anterior, au fost absolut necesare și au vizat, în principal, refacerea fațadei. Intervențiile au fost realizate în regie proprie, cu excepția anumitor lucrări de montare a gresiei, pentru care a fost apelat la un specialist. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 25.000 de lei.
„Încercăm să păstrăm ceea ce avem, să îngrijim aceste obiective și să le asigurăm o rezistență mai bună și o durată de folosință cât mai mare. Este ultimul rulou de gazon pe care îl montăm în această toamnă-iarnă. Vom continua aceste lucrări în primăvară”, a declarat Gheorghe Rotar.
În ceea ce privește perioada următoare, primarul a anunțat că Serviciul Public își va concentra activitatea pe lucrările de întreținere și pe pregătirile necesare pentru sezonul rece, în vederea intervenției în cazul ninsorilor și al altor fenomene meteorologice specifice iernii.
Totodată, edilul a lansat un apel către locuitorii municipiului Blaj, solicitându-le să dea dovadă de responsabilitate și spirit civic în perioadele cu ninsori abundente.
„Sper ca în această iarnă să putem face față tuturor provocărilor, dar vreau să trag un semnal de alarmă și să le reamintesc blăjenilor că, atunci când vor cădea cantități mari de zăpadă într-un interval scurt de timp, este important să intervină și ei, prin curățarea zăpezii din fața locuințelor. De asemenea, îi rog să folosească autoturismele personale doar atunci când este absolut necesar, până la finalizarea operațiunilor de deszăpezire. Știm cu toții că o cantitate mare de zăpadă nu poate fi îndepărtată instantaneu, oricât de mult ne-am dori acest lucru. Fac apel la spiritul civic și la înțelepciunea blăjenilor și sunt convins că, împreună, vom trece cu bine peste sezonul rece”, a mai transmis primarul.
Administrație
Vineri, 6 noiembrie 2026: Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, organizată la Blaj
O nouă campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) va avea loc vineri, 6 noiembrie 2026, la Blaj. Acțiunea este organizată de RoEcollect, în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj, și le oferă locuitorilor posibilitatea de a scăpa gratuit de aparatele electrice și electrocasnice vechi sau defecte.
Blăjenii care au în gospodării frigidere, mașini de spălat, televizoare sau alte echipamente electrice de care nu mai au nevoie pot solicita preluarea gratuită a acestora.
Programările se pot face telefonic, la numărul 0755 406 406, sau online, prin intermediul formularului disponibil pe site-ul roecollect.ro/contact, care poate fi accesat non-stop.
Campania urmărește încurajarea colectării selective și reciclării corecte a echipamentelor electrice și electronice, contribuind astfel la protejarea mediului și la menținerea unui oraș mai curat.
Reprezentanții organizatorilor îi încurajează pe locuitori să profite de această oportunitate și să predea responsabil aparatele electrice și electrocasnice pe care nu le mai folosesc.
Blaj reciclează! Pas cu pas, împreună, pentru un oraș mai curat.
Administrație
Lucrări de reparații și amenajare în fața bazinului de înot din Blaj
Primăria Municipiului Blaj desfășoară lucrări de reparații și amenajare în zona bazinului acoperit de înot, profitând de condițiile meteorologice favorabile. Intervențiile vizează îmbunătățirea accesului în incintă și amenajarea spațiilor exterioare.
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a prezentat miercuri stadiul lucrărilor, precizând că acestea sunt realizate în colaborare de Serviciul Public al Primăriei și operatorul regional Apa CTTA.
Printre intervențiile prevăzute se numără înlocuirea gresiei deteriorate de pe treptele de acces, precum și schimbarea capacelor de canal uzate. Totodată, în zonă va fi amenajat un spațiu verde cu gazon nou, care va beneficia de un sistem de irigații pentru întreținere.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Actualitateacum 12 luni
Sfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | blajinfo.ro



