Rămâi conectat

Sport

Eșec pentru campioană și în al doilea meci al finalei Diviziei A1: CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-2

Publicat

în

Volei Alba Blaj a pierdut dramatic, scor 2-3 (21-25, 18-25, 25-20, 25-18, 12-15), al doilea meci al finalei Diviziei A1, cu CSO Voluntari, o confruntare electrizantă, pe muchie de cuțit.

Campioana a reușit o revenire extraordinară, de la 0-2 la seturi, dar „remontada” nu a fost perfectă, într-un final incendiar.

Fondul sonor al unei întâlniri electrizante a fost asigurat de fanii blăjeni, care însă au suferit în primele două seturi. În primul parțial, campioana a avut o evoluție oscilantă, CSO Voluntari distanțându-se la 11-8 și 19-14, când s-a consemnat revenirea vizitatoarelor. Volei Alba Blaj a preluat conducerea 21-20 (de la 18-20), dar a greșit nepermis. Și în al doilea set situația a fost similară, cu multe greșeli în dreptul grupării din Ardeal, iar antrenorul Stevan Ljubicic a făcut numeroase modificări în speranța de a relansa disputa. Însă de la 17-15 s-a ajuns la 23-15 și CSO Voluntari avea 2-0 la seturi.

Deținătoarea titlului, sub presiune, nu renunță și reușește să intre în meci, cu o revenire de senzație, dominând următoarele două parțiale, adjudecate fără emoții, 25-20 și 25-18.

În setul decisiv al unui meci nebun, decis la tie-break, CSO Voluntari se desprinde la 4-1, dar se face 4-4!!! Din nou 4 puncte ale gazdelor pentru 8-4. Nebunia continuă fiind 9-6, dar campioana se apropie la un singur punct (9-8) și egalează la 10! Totuși CSO Voluntari se desprinde la 13-11, și apoi la 14-12, după o fază analizată video (în loc de 13-13) și gazdele înving în mod dramatic!

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Adriana Matei, transferată de Volei Alba Blaj în regim de urgență

Publicat

în

Extrema Adriana Matei a fost transferată de Volei Alba Blaj în regim de urgență („joker medical”) și va debuta în finala campionatului, contra CSO Voluntari, fosta sa echipă, primul meci astăzi, la ora 18.00, al doilea mâine la ora 20.30. În acest moment, scorul în marea finală este 1-1, iar partidele se dispută la Voluntari. Noua jucătoare a echipei din „Mica Romă” va avea numărul 11 pe tricou.

Accidentarea la umăr a Cristinei Pîrv în meciul doi al finalei, pentru voleibalistă sezonul actual fiind încheiat, a obligat-o pe campioana Volei Alba Blaj să o înregimenteze rapid pe extrema Adriana Matei, pentru a acoperi respectivul post, dar mai ales capitolul 2 români obligatoriu în teren.

Jucătoarea în vârstă de 27 de ani a evoluat ultima dată la AEK Atena, în stagiunea 2025/2025. Fostă componentă a naționalei României, Adriana Matei a fost campioană în România cu… CSO Voluntari, în sezonul 2023/2024, la primul titlu din istoria clubului ilfovean.

A mai jucat la CSM Satu Mare, Dinamo (2018/2020), CSM Medgidia (2020/2021), CSM Târgoviște (2021/2023), CSO Voluntari (2023/2024) și Corona Brașov (2024/2024), respectiv la cele mai importante echipe din țară în ultimul deceniu, fiind în repetate rânduri oponenta Blajului, noua sa echipă!

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Sport

ACS Atomic Blaj s-a calificat la turneul final Under 17, cu maximum de puncte

Publicat

în

Între 24 și 26 aprilie, Sala „Timotei Cipariu” din Blaj a fost gazda Turneului 2 – Seria B al Ligii a II-a Under 17 la volei feminin. Echipa de cadete a ACS Atomic Blaj a câștigat toate partidele în minimum de seturi și a obținut astfel prima calificare la un turneu final din istoria clubului, programat în perioada 20-24 mai (locația va fi anunțată în 5 mai de FRV).

Fetele de la ACS Atomic Blaj, pregătite de Dan Balu, au avut un parcurs perfect, câștigând toate cele trei meciuri cu scorul de 3-0. Această reușită vine într-un an special, în care ACS Atomic Blaj, clubul din „Mica Romă” împlinește 10 ani de la înființare.

„Performanța este cu atât mai valoroasă cu cât echipa este formată în totalitate din sportive crescute și pregătite în cadrul clubului, confirmând munca depusă în ultimii ani”, au transmis oficialii clubului din „Mica Romă”.

Lotul extins este compus din 20 de jucătoare, iar la acest turneu au participat Maia Tocaciu, Karina Komives, Carla Melnic, Anna Mărginean, Elena Muntean, Irina Tocaciu, Ilinca Iuga, Andreea Pripon, Cătălina Rațiu, AnaMaria Urda, Ștefania Comănici, Andrada Guță, Daria Tudoran, Cosmina Stan. La precedentele au mai fost Alexandra Breazu, Oana Moșneag, Alesia Aldea, Udvat Klara, Nadia Gazsi, Diana Andrea.

Clasament final: 1. ACS Atomic Blaj – 9 puncte, 2. LPS Satu Mare – 5 puncte, 3. CS Năvodari – 4 puncte, 4. CSȘ 6 București – 0 puncte

„Mulțumim Primăriei Municipiului Blaj și sponsorilor care susțin constant activitatea clubului. Sprijinul lor este esențial pentru dezvoltarea voleiului juvenil la Blaj, iar implicarea Primăriei se reflectă direct în condițiile excelente oferite în Sala „Timotei Cipariu”, unde fetele noastre au parte de un mediu ideal pentru pregătire și performanță. Drumul continuă pentru toată lumea — cu muncă, ambiție și dorința de a deveni mai bune de la meci la meci. Succes în continuare în competițiile viitoare!”, au mai transmis reprezentanții clubului ACS Atomic Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Sport

Lucian Ștefan (AC Mica Romă Blaj), locul III în cursa de 10 km din cadrul Semimaratonului Internațional „Constantina Diță”

Publicat

în

Lucian Ștefan, atlet legitimat la Atletic Club „Mica Romă Blaj”, s-a clasat pe locul III, în cursa de 10 km din cadrul Semimaratonului Internațional „Constantina Diță”, cu timpul de 30 min. 33 sec.

Lucian Ștefan a fost devansat doar de kenyanul Kennedy Kimutai (locul 1; 29 min. 6 sec.) și de francezul Timothee Dupont (locul 2; 30 min. 28 sec.). În aceeași cursă George Cozma a ocupat locul 10 (34 min. 13 sec.).

Inițiat de campioana olimpică la maraton Constantina Diță, evenimentul s-a aflat la ediția aniversară de 10 ani, fiind singura competiție internațională World Athletics Label din București.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj