Știri din zonă
Elevii și cadrele didactice din comuna Șona au participat sâmbătă, 20 septembrie 2025, la acțiunea „Let’s Do It, Romania!”
Peste 100 de elevi și 30 de cadre didactice din comuna Șona s-au alăturat anul acesta campaniei naționale de ecologizare „Let’s Do It, Romania!”, demonstrând că spiritul civic și grija pentru natură se formează încă din școală.
La activitate au participat elevi și preșcolari de la:
• Școala Gimnazială Șona
• Școala Gimnazială „Gheorghe Dâncu” Biia
• Școala Gimnazială Sânmiclăuș
• Grădinițele din comuna Șona
Împărțiți pe echipe, copiii și profesorii lor au strâns deșeuri din zonele apropiate școlilor și din spațiile publice, contribuind la un mediu mai curat și mai sănătos.
„Este o bucurie să vedem cum cei mici, alături de cadrele didactice, se implică activ în protejarea naturii. Acțiuni precum aceasta nu doar că schimbă fața comunității, ci cultivă și responsabilitatea generațiilor viitoare față de mediu”, au transmis reprezentanții școlii.
Evenimentul a fost posibil prin implicarea tuturor unităților de învățământ din comună, care au răspuns cu entuziasm inițiativei,sprijiniți de Consiliul Local Șona care au asigurat buna desfășurare a activităților.
Campania „Let’s Do It, Romania!” a devenit deja o tradiție, iar participarea elevilor și cadrelor didactice din Șona arată că educația ecologică este o prioritate și o șansă reală pentru un viitor mai curat.
Prof.consilier educativ Rocsana Aldea
Știri din zonă
La Biia, Crucea de pe Dealul bisericii a adunat din nou comunitatea la rugăciune
Comunitatea din Biia s-a reunit, în seara zilei de 14 septembrie 2026, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, pentru tradiționalul eveniment „La umbra Crucii de pe Dealul bisericii”. Întâlnirea, organizată începând cu ora 18.00, a adunat credincioși din Biia și din localitățile învecinate într-un moment de rugăciune, comuniune și rememorare a istoriei locului.
Evenimentul s-a desfășurat pe „Dealul Crucii”, în fața monumentului ridicat în anul 2007 de „Asociația Fiilor satului Biia”. Crucea, realizată din fier zincat și având o înălțime de 15 metri, este iluminată și poate fi văzută din întreaga vale a Târnavei Mici.
Locul are o puternică încărcătură istorică și spirituală pentru comunitatea din Biia. Aici s-a aflat vechea vatră a satului, precum și biserica de odinioară, spațiul rămânând în memoria localnicilor drept unul sacru.
În cadrul întâlnirii, un sobor de preoți a oficiat Acatistul Sfintei Cruci, în prezența credincioșilor. La finalul slujbei, părintele Claudiu Moldovan, preotul care păstorește comunitatea ortodoxă din Sâncel, a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificația Sfintei Cruci în viața creștinului și despre responsabilitatea fiecăruia de a-și asuma propria cruce cu credință și nădejde.
Un moment important al întâlnirii a fost și intervenția inginerului Teodor-Florin Mărginean, primarul comunei Șona și fiu al satului Biia, care a vorbit în numele „Asociației Fiilor satului Biia”. Acesta a evocat istoria monumentului ridicat în urmă cu aproape două decenii și rolul pe care Crucea de pe Deal îl are în păstrarea memoriei locului și în menținerea legăturii dintre fiii satului și comunitatea de origine.
La eveniment a participat și George Rotar, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, care a subliniat importanța unor astfel de momente pentru comunitățile care își păstrează tradițiile și cinstesc memoria înaintașilor.
Tradiția întâlnirii de pe „Dealul Crucii” a fost instituită în urmă cu 12 ani și continuă să reprezinte un moment important pentru comunitatea din Biia. Dincolo de dimensiunea religioasă, evenimentul constituie și o formă de păstrare a memoriei colective și de cinstire a înaintașilor.
Mesajul întâlnirii a fost pus în legătură cu îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”.
Pentru locuitorii din Biia, întâlnirea anuală de la Crucea de pe Dealul bisericii rămâne astfel un reper al vieții comunității, în care credința, tradiția și memoria înaintașilor se întâlnesc într-unul dintre cele mai încărcate simbolic locuri ale satului.
Pr. paroh Lucian Feșteu
Știri din zonă
Șofer de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă, reținut după ce a fost prins băut și fără permis, la Crăciunelu de Jos
Un tânăr de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a fost depistat la volan, în localitatea Crăciunelu de Jos, deși avea dreptul de a conduce suspendat. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Incidentul s-a produs în noaptea de 12 spre 13 septembrie 2026, în jurul orei 04:18. Polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au oprit pentru control autoturismul condus de tânăr.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Blaj, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din 13 septembrie 2025.
În acest caz, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Știri din zonă
Șofer de 22 de ani Bucerdea Grânoasă, prins băut la volan și cu dreptul de a conduce suspendat
Un tânăr de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă este cercetat penal după ce a fost prins la volan, în Crăciunelu de Jos, deși avea dreptul de a conduce suspendat. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că acesta consumase alcool.
Tânărul a fost oprit pentru control în noaptea de 12 spre 13 septembrie 2026, în jurul orei 04.18, de polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj, pe raza localității Crăciunelu de Jos.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Blaj, unde i-au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din 13 septembrie 2025.
Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
-
Din Județacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 11 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 5 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum o lună
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena






