Sport
Echipa din „Mica Romă”, la cel de-al optulea titlu național: CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 1-3, în meciul patru al finalei Diviziei A1
Volei Alba Blaj, iarăși campioană a României la volei feminin! Echipa din „Mica Romă” a cucerit titlul în actuala ediție a Diviziei A1, după 3-1 în finala cu rivala CSO Voluntari, titlul revenind în „Mica Romă” după o pauză de un an. Un an excelent pentru Volei Alba Blaj, cu eventul în plan național și disputarea finalei Cupei CEV.
O finală încheiată în 4 acte, în care Blajul a revenit de la 0-1 și a câștigat ambele meciuri din fieful fostei deținătoare a titlului (3-0 ieri și 3-1 în ultimul duel)
Hegemonia Blajului în voleiul feminin autohton continuă, iar echipa din „Mica Romă” și-a trecut în palmares al 8-lea titlu național în ultimii 11 ani!
• Ce echipă avem
„Ce echipă avem”, scandarea favorită după meciuri la sărbătoarea galeriei cu jucătoarelor, este sloganul la modă în „Mica Romă”, unde Volei Alba Blaj scrie istorie cu litere mari! Volei Alba Blaj a redevenit regina voleiului feminin și a recucerit titlul național, într-o ediție 2024/2025 în care a dominat întrecerea internă și a realizat eventul sub comanda spaniolului Guillermo Naranjo Hernandez! În ultimul meci a fost CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 1-3 (25-17, 15-25, 22-25). Practic este o predare de ștafetă între campioanele ultimilor ani, Volei Alba Blaj (2023), CSO Voluntari (2024) și iarăși Volei Alba Blaj (2025).
O ediție în care Volei Alba Blaj merita din plin trofeul, suferind doar 3 eșecuri, două în sezonul regular, anul trecut, cu italianul Marco Musso pe bancă, cu Rapid și Corona Brașov, respectiv unul în finală cu CSO Voluntari. Spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez are un bilanț fabulos, cu 22 de succese în 25 de partide disputate în 3 competiții diferite
Felicitări tuturor celor implicați în proiectul Volei Alba Blaj, de la Consiliul Județean Alba și Primăria municipiului Blaj, până la antrenori, staff tehnic și jucătoare, prin inima unui public extraordinar care arde pentru volei
• O echipă pentru istorie!
O poveste de succes a început la Blaj în 2011, iar echipa din Alba poate fi considerată prima în topul performanțelor naționale în voleiul feminin, din ultimele decenii. Cu 5 finale europene, ultima în acest an, în Cupa CEV, 8 titluri adjudecate (șir început în 2015), 5 cupe ale României și o Supercupă a României, „Mica Romă” a devenit, fără doar și poate, capitala voleiului feminin autohton!
FOTO: MARIUS IONESCU
Sport
Daniel Tătar, după victoria de la Cugir: „Este începutul pe care ni-l doream cu toții”
CIL Blaj a debutat cu dreptul, sâmbătă, în noul sezon de Liga 3, obținând o victorie importantă pe terenul celor de la Metalurgistul Cugir. La finalul partidei, antrenorul Daniel Tătar s-a declarat mulțumit de rezultatul obținut, dar și de prestația echipei sale.
„Este începutul pe care ni-l doream cu toții, cu o victorie împotriva unei echipe foarte bune, pe un teren foarte greu, unde multe echipe nu au scos puncte anul trecut. Știu că cei de la Cugir au un grup foarte bun, lucrează foarte bine și au o echipă foarte bună. Țin să-i felicit. Cred că astăzi am fost echipa mai bună. Am început jocul mai bine, după care ne-am stins puțin, iar cei de la Cugir au controlat jocul, însă nu au avut ocazii foarte mari în prima repriză”, a declarat Daniel Tătar.
Daniel Tătar, despre eliminarea lui Butnariu și arbitraj
Tehnicianul blăjenilor a comentat și eliminarea lui Butnariu, considerând că cele două cartonașe galbene primite de jucător au fost justificate.
„Din punctul meu de vedere, fără doar și poate, cele două cartonașe galbene pe care le-a primit Butnariu sunt justificate. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Știu că am avut un gol anulat, iar Răzvan mi-a spus că nu a fost nimic, că nu a atins mingea cu mâna. Am avut și un penalty care, este clar, nu ni s-a dat. Dar și arbitrii fac parte din joc și fac greșeli. De multe ori greșesc împotriva noastră, însă nu avem ce face. Trebuie să muncim, să câștigăm meciurile pe teren, pentru că așa este la fotbal. Trebuie să muncești, să dai totul și cred că soarta îți va răsplăti munca”.
Urmează duelul cu Unirea Alba Iulia
Pentru CIL Blaj urmează un meci special, împotriva Unirii Alba Iulia, formație la care Daniel Tătar a evoluat în trecut.
„Unirea va avea tot timpul un loc aparte pentru mine, pentru că a fost echipa care m-a dus spre fotbalul profesionist, spre Liga a 2-a și mai sus. Este un meci foarte dificil, pentru că Unirea, indiferent în ce ligă joacă, unde joacă sau cu cine joacă, este echipa favorită. Pe lângă asta, este cea mai puternică echipă de la noi din serie. Știe toată lumea că își doresc de atâția ani să promoveze. Dar îmi doresc să-i câștigăm”, a precizat Daniel Tătar.
Obiectivul CIL Blaj: un sezon mai bun decât precedentul
În privința obiectivului pentru noul sezon, Daniel Tătar a preferat să păstreze o abordare prudentă, subliniind că este prea devreme pentru concluzii după o singură etapă.
„Așa cum ți-am spus de la primul meci al clubului, CIL Blaj dorește să fie mai bună decât anul trecut. Acum vedem, nu putem vorbi după un singur rezultat. Vedem ce va fi la finalul sezonului regulat și atunci pot să-ți dau un răspuns la această întrebare”.
La final, antrenorul formației din Blaj le-a mulțumit suporterilor care au făcut deplasarea la Cugir și i-a invitat la următoarea partidă de pe teren propriu.
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost de la Blaj astăzi alături de noi. Vă așteptăm săptămâna viitoare la Blaj, când inaugurăm noul teren de la Tiur. Sperăm să fie alături de noi, pentru că avem norocul să jucăm și cu o echipă bună”.
Sport
Elevii lui Daniel Tătar, debut cu dreptul în noul sezon de Liga a 3-a: Metalurgistul Cugir – CIL Blaj 0-2 (0-0)
CIL Blaj a dat lovitura în derby-ul „de Alba” din etapa inaugurală a Seriei a VII-a, din Liga a 3-a. Formația din „Mica Romă” s-a impus cu 2-0 (0-0) pe terenul Metalurgistului Cugir, într-o partidă echilibrată în prima repriză, dar controlată de oaspeți după eliminarea lui Butnariu, în minutul 42.
Echipa pregătită de Daniel Tătar a gestionat matur momentele importante ale întâlnirii și a profitat imediat de superioritatea numerică. CIL Blaj a rezolvat practic soarta partidei în doar două minute, după pauză.
Blănaru a deschis scorul în minutul 53, cu o lovitură de cap, în urma unei centrări venite de pe partea stângă de la R. Pîntea, un alt fost jucător al Unirii Alba Iulia. Două minute mai târziu, Lungar a majorat avantajul oaspeților, cu un șut care a lovit bara înainte de a intra în plasă.
Eliminarea lui Butnariu, momentul decisiv
Prima repriză a fost una echilibrată, însă echilibrul s-a rupt în minutul 42, când Butnariu a văzut cartonașul roșu și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică.
CIL Blaj a avut și o posibilă lovitură de pedeapsă, în minutul 45. Lungar a solicitat penalty după un duel cu portarul B. Avram, însă arbitrul a lăsat jocul să continue. A fost o fază la limită, în care blăjenii puteau primi o lovitură de pedeapsă.
La reluare, superioritatea numerică și-a spus rapid cuvântul. Blănaru și Lungar au punctat în interval de numai două minute, iar Metalurgistul Cugir nu a mai găsit soluții pentru a reveni în joc.
Cugirul, fără replică după pauză
Metalurgistul a suferit după eliminare și nu a mai reușit să pună presiune consistentă în partea secundă. Singura ocazie importantă a gazdelor a venit în minutul 77, când Minteuan a șutat, însă Păduraru a intervenit salvator.
De partea cealaltă, CIL Blaj putea înscrie și al treilea gol în minutul 82. B. Avram a avut o intervenție excelentă și a respins în bară reluarea lui Gallini.
Succesul de la Cugir confirmă startul bun al formației din Blaj, care a arătat că parcursul din Cupa României, unde a fost la un pas de calificarea în grupele competiției, nu a fost întâmplător. CIL Blaj își anunță astfel intențiile pentru sezon și privește cu moral ridicat spre următorul derby „de Alba”, cu CSM Unirea Alba Iulia, programat la Tiur.
Pentru Metalurgistul Cugir, startul de sezon este unul complicat. Formația lui Lucian Itu a suferit în urma eliminării și a avut dificultăți în ofensivă, lipsa unui vârf de atac fiind una dintre problemele evidente.
Sebastian Itu, revenire la Cugir
La Metalurgistul Cugir a revenit Sebastian Itu, în vârstă de 20 de ani, fiul antrenorului Lucian Itu. Acesta s-a întors de la Poli Timișoara, formație cu care a semnat în această vară, dar pentru care nu a evoluat în meciuri oficiale.
În primul „11” al gazdelor s-a aflat și nigerianul Wilson Igwe, în vârstă de 22 de ani, fost jucător al formației CS Gheorgheni. Ucraineanul Liubashov a absentat din cauza unei accidentări.
La CIL Blaj, atacantul Gallini, prezent și în lot în primăvara acestui an, s-a aflat printre rezerve.
Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: B. Avram – P. Pahone, Igwe, Balaur, Kiraly (70, Sebaș), Șaucă/cpt., Butnariu, Udrea (70, S. Itu), Minteuan (84, Bura), Goronea (46, Mâlnă), Cocan (70, Tăban); Rezerve: Herlea, Păcurar, Iosif, G. Cristea. Antrenor: Lucian Itu.
CIL Blaj: Păduraru – C. Pîntea (70, Tineiu), Jica, Băican, Boldea – S. Bran (86, Fleșer), Gâțan (70, Crivac) – R. Pîntea (86, Macarie), Micu-Cristea, Lungar – Blănaru/cpt. (79, Gallini); Rezerve: Checicheș, R. Damian, Vereșmortean, Ciumaș-Aron. Antrenor: Daniel Tătar.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Sport
Elevii lui Daniel Tătar, victorie categorică în ultimul meci de pregătire: CIL Blaj – FC Avrig 9-0
CIL Blaj a încheiat seria meciurilor de pregătire cu o victorie categorică, scor 9-0, în fața formației FC Avrig. Elevii lui Daniel Tătar au dominat partida și au oferit un ultim test convingător înaintea debutului în competițiile oficiale.
Pentru CIL Blaj au înscris Crivac – 3 goluri, Nistor – 2 goluri, în timp ce Boldea, Țineiu și Fleșer au punctat câte o dată. Scorul a fost completat de un autogol al formației FC Avrig.
Victoria cu 9-0 încheie într-o notă excelentă perioada de pregătire pentru formația din Blaj, care intră astfel cu moral bun în sezonul oficial.
Pentru CIL Blaj urmează prima partida oficial a sezonului, vineri de la 18.00, în deplasare, cu Metalurgistul Cugir, care a pierdut astăzi cu scorul de 0-1 (0-0), partida disputată în deplasare cu Jiul Petroșani.
-
Din Județacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 11 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 5 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum o lună
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



