Sport
Echipa din „Mica Romă” a ratat eventul: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 2-3, în semifinalele Cupei României
Campioana Volei Alba Blaj a pierdut cu CSM Lugoj, scor 2-3 (24-26, 20-25, 26-24, 25-15, 11-15), în prima semifinală a Cupei României, în Final Four-ul de la Pitești. Echipa din „Mica Romă” a ratat astfel realizarea eventului național, obiectivul finalului de sezon, după câștigarea celui de-al 7-lea titlu național.
Patrida s-a dovedit una dramatică, cu Blajul revenind de la 0-2, egalând, însă ratând finala în al 5-lea set, unul adjudecat de CSM Lugoj cu 15-11.
CSM Lugoj a devenit un coșmar în actuala stagiune pentru Volei Alba Blaj, echipă căreia i-a produs două decepții majore, care au costat-o două trofee interne: Supercupa României și acum Cupa României. Duș rece pentru formația din Ardeal, care astfel încheie sezonul cu un eșec dureros, ediția 2022/2023 însemnând lumini (titlu, finală CEV), dar și umbre (ratarea Supercupei României, a Cupei României, eliminarea din grupele Champions League)
Finala va fi duminică, 14 mai, la ora 18.00 (pe TVR 3), între CSM Lugoj și învingătoarea din a doua semifinală (CSM Târgoviște – Dinamo, azi la ora 19.00)
Iarăși meci dificil pentru Volei Alba Blaj împotriva revelației acestei stagiuni, la fel ca în Supercupa României, în octombrie 2022, la Mioveni (1-3 la meciul de debut al acestui sezon), sau în toamna trecută, în turul Diviziei A1, în Sala „Timotei Cipariu” (3-2, după un meci dramatic).
• Primul set pierdut de la 22-18
Tot fără Victoriia Russu – indisponibilă în acest final de sezon, echipa din „Mica Romă” a avut parte de un prim set echilibrat, cu bănățencele într-o primă fază în avantaj. Campioanele au depășit debutul ușor ezitant și încet s-au instalat la conducere, având avantaj, 22-18. Se părea că lucrurile au reintta în făgașul normal, dar emoțiile au continuat întrucât oponentele au reușit o serie de senzație, cu 6 puncte la rând, au preluat conducerea (24-22) și au avut două mingi de set. Blajul le-a anulat, a fost iar egalitate, dar în cele din urmă CSM Lugoj și-a adjudecat parțialul cu 26-24.
Profitând de avantajul moral, Lugojul a început perfect setul al doilea în care a condus cu 8-5 și s-a instalat la timona partidei. Blajul cotinuă evoluția modestă, cu toate înlocuirile făcute de Stevan Ljubičić, care a încercat să stopeze marșul adversarelor, iar echipa din Banat s-a distanțat la 5 puncte (19-14, 21-16, 23-18), întrezărindu-se un 2-0 total neașteptat la seturi. Cu spatele la zid, Blajul a încercat să revină în al 3-lea parțial, în care a egalat la „19”, s-a apropiat la un punct (22-24), și a anulat două mingi de set și meci, trecând în avantaj (25-24) și suspansul a continuat
Șansa celei de-a 6-a finale consecutivă pentru gruparea din Alba a fost irosită după un meci nebun.
Cele mai bune echipe de volei feminin din România se înfruntă în “Pitești Arena” în weekend, iar fanii prezenți vor avea parte de surprize, respectiv tombole cu premii în mingi și tricouri ale echipelor participante. Conform ierarhiei campionatului Diviziei A1 abia încheiat, sunt în “careul de ași” Volei Alba Blaj (campioană), CSM Târgoviște (vicecampioană), CSM Lugoj (medalii de bronz) și Dinamo București (locul 5).Sezonul trecut, Volei Alba Blaj a câștigat eventul național și acum râvnește să reediteze performanța, respectiv să-și adjudece și al doilea trofeu al stagiunii 2022/ 2023.
Volei Alba Blaj: Gergana Dimitrova – de puncte, Dajana Bošković – , Slađana Mirković – , Raisa Ioan – , Bojana Milenković – , Jovana Kocić – Andreea Ispas (libero); au mai intrat Andra Cojocaru (l), Andrea Kossanyiová, Georgiana Faleș, Iarina Axinte, Jovana Cirković ; Victoriia Russu. Antrenor Stevan Ljubičić.
Sport
Vicecampioana României, debut cu dreptul în noua ediție a Diviziei A1: CSM Constanța – Volei Alba Blaj 0-3
Volei Alba Blaj a debutat cu o victorie categorică în noul sezon al Diviziei A1 la volei feminin. Formația din „Mica Romă” s-a impus în deplasare, în fața echipei CSM Constanța, cu scorul de 3-0 (25-17, 25-17, 25-21), în prima etapă a campionatului.
Partida a durat 76 de minute, raportul așilor a fost 5-1 în favoarea oaspetelor, iar al blocajelor 8-5 pentru Constanța. Cele mai multe puncte le-au strâns Elina Rodriguez – 18, Sabine Haewegene – 15, respectiv Jada Burse – 13. Volei Alba Blaj: Borrero Moreno – 5 puncte, Elina Rodriguez – 18, Ana Trcol – 6, Vittoria Piani – 10, Sabine Haewegene – 15, Alexandara Botezat – 6, Diana Vereș (l); în lot Bianca Grama, Kristina Bezman, Radosina Marinova, Ioana Mănăilă, Nelmaira Valzes, Anja Mezej (l).
Succesul de la Constanța reprezintă un început încurajator de sezon pentru formația ardeleană, care își îndreaptă acum atenția către primul obiectiv important al toamnei.
Sâmbătă, de la ora 16:30, la Tulcea, Volei Alba Blaj va întâlni campioana CSO Voluntari, în Supercupa României. Cele două echipe se vor lupta pentru primul trofeu al sezonului, într-un duel care se anunță mult mai solicitant pentru formația din Blaj.
Sport
Guillermo Naranjo Hernandez, antrenor Volei Alba Blaj: „Avem experiența care ne-a lipsit sezonul trecut”
Volei Alba Blaj începe sezonul 2026/2027 cu un lot înnoit și cu obiective ambițioase. Antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez spune că echipa are potențial și consideră că plusul de experiență față de sezonul trecut ar putea conta în meciurile decisive.
Blajul a transferat 11 jucătoare. Din lotul precedent au rămas doar Piani, Vereș, Trcol și Grama. Pentru debutul oficial, Ksenia Oprya nu este încă disponibilă, fiind în așteptarea formalităților pentru viză, iar Malachias este accidentată. În ultimul moment, echipa a adus-o pe coordonatoarea Kristna Besman, din Azerbaidjan.
„Echipa este nerăbdătoare și entuziasmată să înceapă sezonul. Avem mult potențial, însă la antrenamente nu am avut cu adevărat ocazia să-l demonstrăm, pentru că nu am avut lotul complet”, a declarat tehnicianul, într-un interviu publicat de club. El a adăugat că echipa se pregătește cu multă concentrare pentru cele două partide importante din deplasare.
Naranjo Hernandez consideră că experiența acumulată poate face diferența în momentele cu presiune ridicată. „Cred că anul acesta avem acea experiență care ne-a lipsit în sezonul trecut”, a spus antrenorul.
Primul obiectiv al sezonului este Supercupa României, trofeu pe care Volei Alba Blaj îl va disputa din nou în compania formației CSO Voluntari. „Suntem bucuroși că avem o nouă șansă de a încerca să cucerim primul trofeu al sezonului. CSO Voluntari este o echipă foarte bună, care se va lupta din nou pentru trofee în România”, a afirmat acesta.
În etapa a doua, Blajul va întâlni Dinamo, în primul meci disputat pe teren propriu. Antrenorul se așteaptă la un adversar mai puternic decât în sezonul trecut, dar mizează pe avantajul oferit de propria sală. „Vom fi pregătiți și vom încerca să dăm tot ce avem mai bun”, a încheiat Guillermo Naranjo Hernandez.
Sport
Kristina Besman, noua coordonatoare a Volei Alba Blaj
Volei Alba Blaj începe miercuri, 14 octombrie 2026, parcursul în noul sezon al Diviziei A1. Formația ardeleană joacă în deplasare cu CSM Constanța, de la ora 18:00, înaintea duelului pentru Supercupa României, programat sâmbătă, la Tulcea, împotriva campioanei CSO Voluntari.
Partida de la Constanța a fost mutată pentru ca Blajul să rămână în Dobrogea înaintea confruntării din Supercupă, care va începe la ora 16:30. Cele două echipe, rivale în ultimii ani, se vor întâlni din nou pentru un trofeu.
Blajul a transferat-o pe Kristina Besman, coordonatoare în vârstă de 30 de ani, cu o înălțime de 1,84 metri și titulară a naționalei Azerbaidjanului. Sosirea sa vine în contextul în care Kenya Malachias urmează să fie operată la genunchi și va lipsi în perioada următoare.
Besman a evoluat în ultimele două sezoane în Rusia, la Omichka Omsk. În carieră, a mai jucat pentru Azerrail Baku, Azeryol Baku și Telekom Baku, în Azerbaidjan, pentru LP Viesti, în Finlanda, și pentru Tulitsa Tula și Yenisey Krasnoyarsk, în Rusia.
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez se așteaptă la un meci dificil în fața formației din Constanța și le-a cerut elevelor sale să rămână concentrate, fără să se lase distrase de apropiata Supercupă.
„CSM Constanța este o echipă foarte dificilă, care practică un volei de calitate. Joacă rapid și are voleibaliste bune pe banca de rezerve, pe toate posturile. În plus, este întotdeauna foarte greu să joci la Constanța. Trebuie să rămânem concentrate și să luăm fiecare meci în parte”, a declarat antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez.
Blajul vizează toate trofeele interne în noul sezon și își propune, totodată, un parcurs cât mai lung în Cupa CEV. Antrenorul consideră că echipa are mai multă experiență decât în stagiunea precedentă.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



