Rămâi conectat

Sport

După ce va fi finalizată, Sala Polivalentă „Darko Arena” din Blaj va găzdui toate competițiile internaționale ale loturilor naționale de volei

Publicat

în

În doi ani, doi ani jumătate, Sala Polivalentă „Darko Arena” din Blaj, ale cărei lucrări vor demara anul acesta, va fi finalizată. Blajul, iată, va da județului prima polivalentă din Alba, asta după ce a dat și campioana României la volei feminin, triplă campioană, unică reprezentantă în Champions League și actuala deținătoare a eventului național (titlul și Cupa României).

Investiția estimată la circa 7 milioane de euro, suportată în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, va aduce în “Mica Romă” toate meciurile viitoare din competițiile internaționale ale Volei Alba Blaj (gata cu naveta la Sibiu!) dar și loturile naționale de volei ale României, în urma unui parteneriat încheiat de municipalitate cu Federația Română de Volei.

”Avem un contract cu Federația Română de Volei, în momentul în care sala va fi gata, timp de 4 ani de zile, toate competițiile internaționale ale României se vor juca la Blaj. În altă ordine de idei, suntem în discuții pentru ca sala să poată fi utilizată și de compania Bosch, pentru toate evenimentele, inclusiv spectacole”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar la Radio Unirea FM.

Referindu-se la parteneriatul cu Consiliul Județean Alba, primarul Gheorghe Rotar mai spune și că tot ceea ce se construiește sau s-a construit cu sprijin financiar de la bugetul județului: Palatul Culturii, Centrul de Agrement, Câmpia Libertății, nu sunt numai obiectivele Blajului, ci ale întregului județ, de vreme ce ele deservesc toată populația de pe Târnave, mai mult de 54.000 de persoane.

 Și tot el precizează că acest parteneriat nu ar fi fost posibil dacă Primăria Municipiului Blaj nu ar fi avut proiecte viabile.

Publicitate
2 Comentarii

Un comentariu

  1. Alexandru Crinu Megiesan

    18.02.2018 la 13:50

    Sincere FELICITARI si mult SUCCES in continuare pentru afirmarea BLAJULUI, “Mica ROMA”. TRAIASCA BLAJUL ! TRAIASCA ARDEALUL ! TRĂIASCĂ ROMÂNIA !

  2. Artimon

    19.02.2018 la 17:01

    La BLAJ a rasarit soarele romanilor si tot acolo voleiul romanesc a prins contur international .ROMA MICA a trait, traieste si va traii cu adevarat romaneste .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Concluziile antrenorului Daniel Tătar după prima săptămână de pregătire: „Lotul este încă în formare”

Publicat

în

Pregătirea pentru noul sezon al Ligii a III-a continuă la CIL Blaj, iar echipa noastră a disputat deja primele două meciuri de verificare. Băieții au început seria amicalelor cu o victorie convingătoare, 4-1 în fața celor de la Sporting Cluj, iar ulterior au cedat, scor 2-5, în fața formației de Liga a II-a, CSC Șelimbăr.

Dincolo de rezultate, această perioadă este dedicată consolidării lotului și acumulării de minute în teren, în timp ce echipa continuă să prindă contur de la o zi la alta. Despre primele zile de pregătire și obiectivele următoarei perioade a vorbit antrenorul Daniel Tătar:

„Mă bucur că am început pregătirile și, după o primă săptămână de acomodare, ne așteaptă două săptămâni mai intense, în care vom avea și un meci de Cupă, pe care ne dorim să îl câștigăm. Nu este o perioadă ușoară pentru jucători, dar cu siguranță este una benefică pentru ceea ce urmează în campionat.

Lotul este încă în formare și sunt mulțumit de achizițiile făcute până în acest moment. Pe lângă valoarea și calitatea celor nou-veniți, mă bucură caracterul lor și sunt convins că ne vor ajuta să obținem rezultatele dorite.

Mai avem nevoie de trei-patru jucători care să ridice nivelul echipei și nu vrem să ne grăbim în alegeri. Sunt convins că va fi un sezon dificil, dar unul în care vom arăta bine. Avem și un staff tânăr, plin de entuziasm și dorință de muncă, iar speranța noastră este să luăm cele mai bune decizii”.

 

FOTO: Frătici Denis


Citește mai mult

Sport

Roxana Cordea (AC Mica Romă Blaj), medalie de bronz la Campionatele Naționale Under 23, la doar 16 ani

Publicat

în

Atleta Roxana Cordea, originară din Jidvei și legitimată la AC Mica Romă Blaj, a obținut medalia de bronz în proba de 5.000 de metri la Campionatele Naționale de Atletism Under 23, competiție desfășurată la Deva.

Performanța este cu atât mai valoroasă cu cât sportiva are doar 16 ani și a concurat împotriva unor adversare mai experimentate, dintr-o categorie de vârstă superioară. Roxana a încheiat cursa cu timpul de 18:17.85, iar în proba de 1.500 de metri s-a clasat pe locul al patrulea, cu rezultatul de 4:58.44.

Clubul AC Mica Romă Blaj a obținut și alte rezultate importante la întrecerea națională. Lucian Florin Ștefan, legitimat în dublă legitimare la CSU Alba Iulia și Mica Romă Blaj, a cucerit medalia de argint în proba de 1.500 de metri, cu un nou record personal de 3:52.46, și a ocupat locul al patrulea la 5.000 de metri.

O altă medalie de bronz pentru clubul din Blaj a fost adusă de Andrei Casian Crașovan (CSȘ Caransebeș/Mica Romă Blaj), clasat pe locul al treilea în proba de 1.500 de metri, cu timpul de 3:53.56, cea mai bună performanță personală. Acesta a terminat pe locul al cincilea în proba de 800 de metri.

Sportivii din județul Alba au avut evoluții apreciate și prin David Bercheu (CS Unirea Alba Iulia), care a ocupat locul al patrulea în proba de 10.000 de metri, David George Cozma (CS Universitar Alba Iulia), clasat pe locul al patrulea la 800 de metri și pe locul al șaptelea la 1.500 de metri, precum și Viorel Ioan Medeșan (AC Mica Romă Blaj), care s-a clasat pe locul 11 la 800 de metri și pe locul 15 în proba de 400 de metri.

Rezultatele confirmă forma bună a sportivilor din județul Alba și, în special, potențialul Roxanei Cordea, care, la doar 16 ani, reușește să urce pe podiumul Campionatelor Naționale Under 23, una dintre cele mai importante competiții de atletism din România dedicate tinerilor.


Citește mai mult

Sport

Înfrângere pentru echipa din „Mica Romă” în cel de-al doilea amical al verii: CIL Blaj – CSC Șelimbăr 2-5 (1-2)

Publicat

în

CIL Blaj a disputat al doilea meci de verificare în decurs de două zile, cedând cu scorul de 2-5 (1-2) în fața formației de Liga a II-a, CSC Șelimbăr. Partida s-a jucat în fața propriilor suporteri și a oferit staff-ului tehnic ocazia de a testa atât noile achiziții, cât și mai mulți jucători aflați în probe.

Formația din „Mica Romă” a fost condusă cu 2-0, prin golurile marcate de Ciprian Natea și Deniz Giafer, însă a reușit să revină și să egaleze prin golurile înscrise de Blănaru (penalty) și de Macarie. Pentru Blănaru, fost jucător al CSM Unirea Alba Iulia, a fost primul gol marcat în tricoul CIL Blaj.

În cele din urmă, diferența de experiență și valoare și-a spus cuvântul, iar CSC Șelimbăr s-a impus cu 5-2, sibienii reușind să mai marcheze prin Andrei Șerban, Alexandru Luca și Eneas Horvat.

Partida a reprezentat un nou test important pentru Daniel Tătar, care și-a început mandatul la CIL Blaj alături de un staff tehnic reorganizat. Din echipa tehnică fac parte, începând din această vară, Florin Vulc, în rol de preparator fizic, și Alexandru Perde, antrenor cu portarii.

Totodată, în acest joc au debutat mai mulți jucători veniți în această perioadă, printre care Blănaru, Pîntea și Nistor. De asemenea, au fost testați Bandi și Fleșer, iar în lot s-au regăsit și portarul Checicheș, respectiv atacantul Glonț, fost component al CSM Unirea Alba Iulia.

Reamitim că în primul amical disputat în această perioadă de pregătire, CIL Blaj s-a impus cu 4-1 în fața formației Sporting Cluj, astfel că bilanțul după două zile consecutive de verificări este de o victorie și o înfrângere, obiectivul principal rămânând omogenizarea lotului înaintea noului sezon.

FOTO: Denis FRATICI


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj