Știri din zonă
După ce a delapidat miliarde de lei din bugetul comunei, casierul Primăriei Şona a „şters-o englezeşte”, în… Irlanda
Miercuri, 19 martie 2014, în comuna Şona a fost prezent prefectul Gheorghe Feneşer, pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor din zonă, acordând audienţe publice la sediul primăriei din localitate.
Reprezentantul guvernului a fost însoţit de funcţionarii specializaţi în domeniul juridic, care au avut mult de furcă pentru a explica localnicilor noile reguli instituite cu privire la fondul funciar, care prevăd o reinventariere a terenurilor, până în luna iunie a anului curent. Fireşte, printre problemele aduse în atenţia prefectului s-au aflat în majoritate cele referitoare la terenuri, la proprietăţi, la acordarea subvenţiilor etc. (Asupra problemelor ridicate de cetăţenii din Şona vom reveni, însă, într-o ediţie viitoare). Una dintre problemele cele mai stringente, însă, a fost cea a grădiniţei din localitate, unde copiii nu au condiţii adecvate de desfăşurare a activităţilor lor. Solicitat cu privire la rezolvarea acestei situaţii, primarul localităţii, Ioan Horşia, a ridicat din umeri. „De unde bani?”. Cu atât mai mult cu cât, printr-o adresă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, administraţiei locale i se recomandă „să identifice fonduri din bugetul propriu” pentru realizarea renovărilor ce se impun. Fonduri ce se cifrează, după unele calcule, în jurul sumei de 250.000 de lei (2,5 miliarde de lei vechi).

Primarul comunei Şona ne-a informat că a depus plângere împotriva casierului încă de anul trecut (acesta a plecat în luna septembrie 2013 în Irlanda), dar de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba am aflat că plângerea cu pricina a fost înregistrată doar în data de 12 februarie anul curent, la secţia de poliţie rurală din Jidvei şi se află în cercetare. Deci, având în vedere data înregistrării plângerii, reiese că domnul primar nu ne-a spus adevărul! Poate că dânsul nu şi-a dat seama de dimensiunile dezastrului în ceea ce piveşte bugetul local. Potrivit unor surse confidenţiale, prejudiciul evidenţiat până în momentul de faţă se ridică la peste 100.000 de lei (1 miliard de lei vechi). Aceleaşi surse ne-au informat că Gheorghe Ciugudean a mai fost anchetat şi, se pare, condamnat, în trecut, tot pentru delapidare. Noi, ca şi cetăţenii comunei Şona, aşteptăm ca organele de anchetă să-şi facă datoria. În acest context trebuie să mai menţionăm faptul că Serviciul de investigare a fraudelor s-a autosesizat încă de anul trecut cu privire la această faptă, şi efectuează cercetările ce se impun.
Știri din zonă
Accident rutier pe DN 14B, în localitatea Lunca. Un bărbat de 57 de ani a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului
Un accident rutier s-a produs marți, 3 noiembrie 2026, în jurul orei 09:56, pe DN 14B, pe raza localității Lunca.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, aceștia au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la producerea evenimentului rutier și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea verificărilor.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Mediaș, județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Micăsasa – Lunca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale și a fost transportat la Spitalul Municipal Blaj pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Bărbat de 50 de ani din Sâncel, reținut după ce și-ar fi agresat și amenințat soția. Polițiștii au emis un ordin de protecție
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Sâncel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru amenințare și violență în familie, după ce și-ar fi agresat fizic soția și ar fi amenințat-o cu acte de violență.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-ar fi petrecut în cursul zilei de 28 octombrie 2026, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii între cei doi soți.
În vârstă de 56 de ani, femeia ar fi fost agresată fizic de soțul său, care i-ar fi adresat și amenințări cu acte de violență, provocându-i o stare de temere.
În urma intervenției, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru cinci zile. Prin acesta, bărbatului i-a fost interzis să se apropie de soția sa.
La data de 28 octombrie 2026, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie.
Știri din zonă
Drum comunal de peste 1,2 kilometri, modernizat la Crăciunelu de Sus
Un tronson de 1.205 metri din drumul comunal DC32, situat în satul Crăciunelu de Sus, comuna Cetatea de Baltă, urmează să fie modernizat printr-o investiție care prevede asfaltarea drumului, amenajarea a peste 1,3 kilometri de șanțuri și intervenții la cinci podețe.
Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat decizia etapei de încadrare pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 Tronsonul 2”. Potrivit deciziei, investiția nu necesită evaluarea impactului asupra mediului. Titularul proiectului este Primăria comunei Cetatea de Baltă.
Ce lucrări sunt prevăzute
Proiectul vizează modernizarea unui tronson de drum comunal cu o lungime de 1.205 metri, amplasat parțial în intravilanul și parțial în extravilanul satului Crăciunelu de Sus. Obiectivul investiției este îmbunătățirea accesului locuitorilor și al operatorilor economici la infrastructura rutieră locală și județeană.
În cadrul lucrărilor, drumul va beneficia de o structură rutieră alcătuită dintr-un strat de beton asfaltic BA16 de 4 centimetri, un strat de beton asfaltic BAD 22.4 de 6 centimetri și un strat de piatră spartă împănată de 12 centimetri. De asemenea, este prevăzută reprofilarea pietruirii existente.
Pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale, vor fi amenajate șanțuri de pământ cu adâncimi cuprinse între 30 și 50 de centimetri. Lungimea totală a acestora va fi de 1.333,8 metri, dintre care 452,6 metri pe partea stângă a drumului și 881,2 metri pe partea dreaptă.
Cinci podețe, incluse în proiect
Investiția include și lucrări la podețele de pe traseu. Patru construcții existente, degradate sau colmatate, vor fi înlocuite ori reparate, iar un podeț nou va fi realizat pentru a asigura evacuarea apelor de pe platforma drumului către emisarii naturali.
Potrivit documentației, lucrările nu vor traversa cursuri de apă cadastrate sau necadastrate.
Anunțarea deciziei de încadrare reprezintă un pas în procedura de mediu, însă informațiile publicate nu precizează dacă au fost finalizate celelalte etape administrative, dacă a fost atribuit contractul de execuție sau când ar putea începe lucrările.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Actualitateacum 12 luni
Sfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | blajinfo.ro



BULUCZ BALINT
28.03.2014 la 20:37
niste hoti cu toti si niste mincinosi bani furati dela omul nacajit