Politică
După 20 de ani, municipiul Blaj ar putea avea un reprezentant în Parlamentul României

Stimați cetățeni ai județului Alba, sunt Claudiu Răcuci și sunt onorat să candidez în județul Alba, la alegerile parlamentare din luna decembrie 2016, pe listele Partidului Național Liberal, pentru un mandat de deputat în Parlamentul României. De la început doresc să subliniez că alegerile parlamentare reprezintă o șansă pentru cetățeni de a aprecia și evalua candidații și partidele politice, votându-i pe cei care răspund cel mai bine necesităților lor. Acum, alegătorii chemați la urne au puterea și responsabilitatea de a determina cine și cum să guverneze România, dar și direcția înspre care vrem să ne îndreptăm.
Pornind de la aceste principii doresc să vă prezint, în mod onest, cine sunt și cu ce gânduri pornesc în acest scrutin electoral. Am 45 de ani, sunt de profesie inginer și de-a lungul timpului am acumulat o experiență bogată atât în mediul privat cât și în administrația publică.
Gândurile cu care pornesc în această competiție electorală sunt simple și cred că sunt în asentimentul majorității cetățenilor care cred că România are nevoie de o reașezare corectă a statului în slujba cetățeanului.
Asumându-ne acest deziderat și muncind în mod serios pentru acest proiect nu se poate să nu reușim sau cel puțin să nu ne apropiem de acest obiectiv major. Este timpul să vină și oameni noi în politica mare! Este timpul să oprim lipsa de sinceritate și populismul exagerat și să ne aplecăm fiecare asupra a ceea ce putem face și să facem acest lucru cu maximă competență. Sunt un om responsabil, iar în fața dumneavoastră nu vreau să prezint povești, ci lucruri concrete, pe care le pot realiza. Tocmai de aceea este cazul să cunoașteți că un deputat nu poate să intervină direct în administrația locală, să rezolve probleme care țin de atribuțiile primăriei sau ale consiliului județean, nu are capacitatea de schimba o lege de unul singur, are nevoie de susținerea majorității legislative. Nu are dreptul de a interveni direct în activitatea altor autorități ale statului, ci numai prin interpelări și verificări care respectă cadrul legal. De asemenea, un deputat nu are dreptul să se amestece în activitatea vreunui primar sau a diferitelor instituții de stat din oraș.
El nu are cum să rezolve probleme locale, de pe o anumită stradă sau dintr-un anumit cartier. Cei care promit astfel de lucruri sunt demagogi, nu spun adevărul, ci mint doar pentru a obține voturi. Dar un deputat poate să ceară modificarea unei legi, să propună o lege nouă, să controleze (împreună cu colegii din comisiile de specialitate) activitatea anumitor instituții ale statului, să pună întrebări și să ceară explicații de la diferite autorități, care sunt obligate să le ofere, să răspundă la petițiile cetățenilor și să încerce rezolvarea lor, fie direct, prin inițiative legislative, fie indirect, prin dialogul cu alte instituții.
Mă ”voi bate” pentru lucruri concrete de care sunt sigur că este legată dezvoltarea Românei, cum ar fi sprijinirea capitalului românesc, a întreprinzătorilor mici și mijlocii, modernizarea agriculturii. Voi milita pentru creșterea autonomiei locale și a descentralizării comunităților locale și, mai ales, pentru creșterea rolului autorităților locale în ceea ce privește mediul local de afaceri. Sănătatea și Învățământul sunt domenii de interes major pentru dezvoltarea în viitor a României. Fără modernizarea și reașezarea pe baze trainice a acestor domenii nu vom putea să RECLĂDIM ROMÂNIA. Asupra acestor domenii de interes în reformarea cărora doresc să mă implic, în situația în care voi primi votul dumneavoastră, voi reveni pe larg în perioada următoare.
Acum vreau să închei asigurându-vă că desemnarea mea într-o asemenea postură, mă onorează și cred că vine ca o recunoaștere a activității pe care am avut-o vreme de 20 de ani în zona Târnavelor și a rezultatelor obținute aici. Dacă voi fi ales ca deputat al dumneavoastră în Parlamentul României, atunci Blajul va avea, după douăzeci de ani, un parlamentar. Afirm acest lucru, pentru că numele Blajului merită să se facă auzit în Parlamentul României, însă în măsura în care îmi veți acorda încrederea dumneavoastră, iar aceasta va fi dublată și de votul alegătorilor. Voi fi parlamentar pentru întreg județul Alba, de la Arieșeni la Șugag și de la Jidvei la Cugir. Până acum nu am mai candidat în alegerile parlamentare, însă asta nu înseamnă că nu-mi doresc ca România să fie guvernată altfel, ca românii să redobândească speranța în statul român, iar România, în anul 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, să readucă cetățenilor speranța în valorile democratice, speranța în faptul că vom găsi drumul spre o bunăstare reală.
Ne aflăm la aproape 100 de ani de la Marea Unire și consider că oamenii politici ai țării trebuie să-și întoarcă fața spre valorile fundamentale ale națiunii noastre și să pornească degrabă RECLĂDIREA ROMÂNIEI!
Politică
Carmen Spătăcean a câștigat definitiv procesul cu Instituția Prefectului de Alba, în ceea ce privește suspendarea ordinului prin care s-a dispus încetarea mandatului de consilier local
Curtea de Apel Alba Iulia a respins luni, 8 decembrie 2025, ca nefondat recursul declarat de instituție față de hotărârea Tribunalului Alba. Prin urmare, Spătăcean rămâne consilier local până la judecarea pe fond a cauzei.
Instanța s stabilit pentru 23 martie 2025 termenul la care se va judeca procesul prin care Carmen Spătăcean a solicitat anularea ordinului emis de prefectul Nicolae Albu, în 11 iunie 2025.
Prefectul a emis ordinul de încetare a mandatului pe baza unei adrese primite de la organizația USR Alba, care a comunicat faptul că Spătăcean a fost exclusă din partid. Aceasta susține, însă, că decizia USR prin care s-a dispus excluderea sa nu era definitivă, termenul de contestare al acesteia nefiind încă împlinit, la momentul emiterii ordinului. De asemenea, a comunicat Instituției Prefectului că intenţionează să îşi exercite dreptul de a o contesta în termenul stabilit prin statutul partidului, ceea ce s-a și întâmplat.
„La o verificare sumară a probelor, specifică procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa observă că asupra Ordinului Prefectului nr. 138/11.06.2025 planează o suspiciune de nelegalitate, din perspectiva momentului emiterii acestui act şi a datei de la care produce efecte. Susţinerile pârâtului în sensul că respingerea definitivă a contestaţiei promovate de reclamantă împotriva Deciziei de excludere din partid ar confirma aparenţa de legalitate a actului nu pot fi reţinute. Legea reglementează expres două momente distincte la care încetează de drept mandatul de consilier local, stabilite după cum actul de excludere din partid a fost sau nu contestat. Aşadar, faptul că soluţia din contestaţie păstrează sancţiunea excluderii din partid nu este în măsură să înlăture eventualul viciu de nelegalitate care vizează tocmai momentul de la care operează încetarea de drept a mandatului”, a susținut judecătorul de la Tribunalul Alba, care a emis hotărârea ce a fost menținută la Curtea de Apel.
Judecătorul a constatat, astfel, că „apare îndeplinită condiţia cazului bine justificat” pentru a se dispune suspendarea executării ordinului emis de prefect, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ.
Politică
Carmen Spătăcean, fostă consilieră locală USR, obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj
Fosta consilieră USR în Consiliul Local Blaj, Carmen Spătăcean, a obținut în justiție suspendarea ordinului emis de prefectul județului Alba, în 11 iunie 2025, prin care s-a constatat încetarea mandatului de consilier local, înainte de termen.
Hotărârea Tribunalului Alba a fost pronunțată în 15 octombrie 2025 și este executorie, ceea ce înseamnă că aceasta ar trebui să își recapete mandatul de consilier local, până la judecarea pe fond a dosarului în care a solicitat anularea ordinului de prefect. Mandatul de consilier a fost atribuit între timp unei alte persoane din USR, candidat la Consiliul Local Blaj la alegerile locale din 2024.
Prefectul Nicoale Albu a emis ordinul de încetare a mandatului pe baza unei adrese primite de la organizația USR Alba, care a comunicat faptul că Spătăcean a fost exclusă din partid. Aceasta susține, însă, că decizia USR prin care s-a dispus excluderea sa nu era definitivă, termenul de contestare al acesteia nefiind încă împlinit, la momentul emiterii ordinului. De asemenea, a comunicat Instituției Prefectului că intenţionează să îşi exercite dreptul de a o contesta în termenul stabilit prin statutul partidului, ceea ce s-a și întâmplat.
„La o verificare sumară a probelor, specifică procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa observă că asupra Ordinului Prefectului nr. 138/11.06.2025 planează o suspiciune de nelegalitate, din perspectiva momentului emiterii acestui act şi a datei de la care produce efecte. Susţinerile pârâtului în sensul că respingerea definitivă a contestaţiei promovate de reclamantă împotriva Deciziei de excludere din partid ar confirma aparenţa de legalitate a actului nu pot fi reţinute.
Legea reglementează expres două momente distincte la care încetează de drept mandatul de consilier local, stabilite după cum actul de excludere din partid a fost sau nu contestat. Aşadar, faptul că soluţia din contestaţie păstrează sancţiunea excluderii din partid nu este în măsură să înlăture eventualul viciu de nelegalitate care vizează tocmai momentul de la care operează încetarea de drept a mandatului”, a susținut magistratul care a judecat cazul.
Judecătorul a constatat, astfel, că „apare îndeplinită condiţia cazului bine justificat” pentru a se dispune suspendarea executării ordinului emis de prefect, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ.
„În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente, instanţa reţine că încetarea înainte de termen a mandatului de consilier local al reclamantei, în aparenţă, în mod nelegal, atrage în mod evident un prejudiciu viitor şi previzibil, greu de reparat. Pe de o parte, executarea actului contestat privează reclamanta de dreptul a încasa indemnizaţia de consilier, de a participa la şedinţele Consiliului Local şi de a-şi valorifica mandatul obţinut în mod legal.
Pe de altă parte, nu poate fi neglijat nici prejudiciul nepatrimonial generat de încetarea de drept a calităţii de consilier local ca urmare a aplicării unei sancţiuni”, a mai precizat instanța. Hotărârea Tribunalului Alba poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.
Politică
Prefectul județului Alba a emis ORDIN privind încetarea de drept a mandatului de consilier local, exercitat de Carmen Spătăcean în cadrul Consiliului Local Blaj
Printr-un ordin emis astăzi, 11 iunie 2025, de către prefectul județului Alba, Nicolae Albu, se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității de consilier local exercitată de Carmen Spătăcean în cadrul Consiliului Local Blaj.
Ordinul emis de prefectul de Alba a fost între timp remis secretarului general al Municipiului Blaj. Conform ordinului, mandatul a încetat la data de 4 iunie 2025. Locul de consilier local al municipiului Blaj ocupat până la acea dată de Carmen Spătăcean a fost declarat vacant.
Carmen Spătăcean a fost exclusă din USR printr-o decizie luată în ședința Biroului Județean Alba al formațiunii care avut loc în 26 mai 2025.
Filiala Alba a USR a transmis, marți, 3 iunie 2025, o adresă Consiliului Local Blaj în care a cerut legislativului din „Mica Romă” să ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al lui Carmen Spătăcean ca urmare a deciziei amintite și să emită ordinul de încetare a mandatului.
Ordinul prefectului de Alba poate fi consultat AICI.
Contactată de ziarulunirea.ro, Carmen Spătăcean a declarat că va folosi toate căile legale pentru a contesta Ordinul prefectului prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității sale de consilier local.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 7 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


