Rămâi conectat

Actualitate

Duminică, 23 septembrie 2018: ”Bogățiile toamnei” la Blaj, în Piața Mare Agroalimentară

Publicat

în

Cea de a XVIII-a ediţie a manifestării „Bogăţiile toamnei la Blaj” se va desfățura duminică, 23 septembrie 2018, în Piaţa Mare Agroalimentară. Organizatorii vor oferi producătorilor agricoli de pe Valea Târnavelor ocazia de a-şi expune cele mai frumoase produse din recolta anului 2018 pe standurile ce vor fi amenajate special pentru această sărbătoare.

Peste 40 de producători agricoli din zonă vor participa şi la tradiţionalul concurs de standuri, organizat ca în fiecare an de Primăria şi Consiliul Local Blaj. Municipalitatea blăjeană a pregătit pentru această sărbătoare şi un program de muzică populară, susţinut de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al Judeţului Alba și de Ansamblul Folcloric „Hopârteanca” din comuna Hopârta.

Pentru calitatea produselor lor, frecvenţa cu care pot fi găsiţi în pieţele blăjene, dar şi pentru a-i încuraja să cultive în continuare pământul, producătorii agricoli vor fi recompensaţi de Primăria şi Consiliul Local Blaj cu diplome şi premii. Câştigătorul acestei competiţii va fi decis de o comisie specială, care va ţine cont atât de expoziţia propriu zisă a fiecărui agricultor, cât şi de frecvenţa cu care acesta îşi comercializează produsele în pieţele din Blaj sau de suprafaţa cultivată. În concurs s-au înscris peste 40 de producători agricoli din Blaj şi din localităţile învecinate, din zona Târnavelor.

Primăria Municipiului Blaj a pregătit pentru această sărbătoare şi un program de muzică populară, care va începe la ora 10.00. Pe scena amenajată în Piata Mare Agroalimentară va avea loc un spectacol de muzică populară susţinut de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al Judeţului Alba și de Ansamblul Folcloric „Hopârteanca” din comuna Hopârta.

Pe parcursul zilei, în Piaţa Mare Agroalimentară, vor fi expoziţii cu vânzare de legume-fructe, vinuri, produse apicole, flori şi plante ornamentale şi produse de panificaţie.

A XVIII-a ediţie a “Bogăţiilor Toamnei la Blaj” este organizată de Primăria şi Consiliul Local Blaj.


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Blaj, prins la volanul unei mașini neînmatriculate pe DN 1, în Miercurea Sibiului

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Blaj, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat pe DN 1, în județul Sibiu.

Incidentul s-a petrecut joi, 15 octombrie 2026, în jurul orei 17:00, în localitatea Miercurea Sibiului, unde polițiștii rutieri au oprit mașina pentru un control.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că autoturismul nu era înmatriculat sau înregistrat, fapt pentru care au întocmit un dosar penal pe numele șoferului.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc

Publicat

în

Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.

Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.

Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.

Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj

Publicat

în

Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj