Știri din zonă
Duminică, 10 decembrie 2023, biserica „Sfânta Treime” din Sâncel a fost gazda celei de-a II-a ediții a concertului de colinde „Bună sara lui Crăciun”
Duminică, 10 decembrie 2023, parohia Sâncel a fost gazda unui eveniment cultural-duhovnicesc deosebit. Începând cu ora 16.00, la biserica parohială cu hramul „Sfânta Treime”, s-a desfășurat a doua ediție a concertului de colinde intitulat „Bună sara lui Crăciun”, organizat de Parohia Ortodoxă Sâncel și Primăria comunei Sâncel, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” și Grădinița din Sâncel.
Evenimentul a debutat prin cuvântul de bun-venit adresat de către organizatori, după care diferite grupuri de tineri sau de credincioși, interpreți de muzică populară și preoți au prezentat mai multe momente artistice în fața sutelor de credincioși prezenți în biserica parohială.
Concertul de colinde a fost deschis de grupul de copii de la Grădinița Sâncel, după care au urmat elevii claselor primare și ai celor gimnaziale de la Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” din Sâncel. Un buchet de colinde a prezentat, apoi, grupul de colindători din parohia Șona, coordonat de părintele paroh Dorel Nergheș și prof. Simona Matei. În continuare, corul „Eufonia” al preoților din Protopopiatul Ortodox Blaj, dirijat de părintele Mihai Bedelean, a interpretat mai multe colinde, spre bucuria auditoriului. Apoi, programul a cuprins momente artistice susținute de cunoscuți interpreți de muzică populară: Nicoleta Sălcudean, Ana Maria Tulea, Alexandru Mărginean, Gabriel Bucur, Iulian Bic, Cristina Dolcoș și Daria Costea.
Nelipsiți au fost și anul acesta ansamblul „Pe ulița satului” al colindătorilor din localitatea Biia, coordonați de părintele paroh Lucian Feșteu, dar și grupul colindătorilor din parohia Mihalț, coordonat de părintele paroh Mihai Bedelean. Spre finalul întâlnirii, corul mixt „Sâncelenii”, format din credincioși ai parohiei gazdă, au adus înaintea oaspeților minunatele colinde tradiționale, specifice satului, după care, la final, părintele paroh a mulțumit tuturor invitaților și credincioșilor prezenți la acest eveniment, cu toții fiind răsplătiți cu o agapă. Evenimentul s-a bucurat de prezența autorităților locale, dar și de asistența părintelui
Ovidiu Pop,
protoiereu al Protopopiatului Ortodox Blaj.
Știri din zonă
Biciclistul de 25 de ani, rănit grav în accidentul din Bucerdea Grânoasă a murit la spital
Bărbatul în vârstă de 25 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, rănit grav în urma accidentului rutier produs vineri seara, pe strada Morii, a decedat la spital.
Potrivit informațiilor transmise anterior de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 22:21, după ce polițiștii din Blaj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la un accident rutier soldat cu victime.
Din primele cercetări a reieșit că tânărul se deplasa cu bicicleta pe o bretea de acces care face legătura între strada Ion Maiorescu și strada Morii. Acesta nu purta elemente reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată cu sistem de iluminare.
La intrarea pe strada Morii, biciclistul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.
În urma impactului, biciclistul a suferit răni extrem de grave și a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, acesta a decedat, în cursul zilei de duminică.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului. În urma decesului victimei, încadrarea juridică a faptei urmează să fie modificată, potrivit procedurilor legale.
Știri din zonă
Accident rutier cu un autoturism implicat, produs în localitatea Lupu, comuna Cergău: intervin pompierii militari din Blaj
Pompierii din cadrul Stației Blaj intervin, sâmbătă, la un accident rutier produs în localitatea Lupu, comuna Cergău.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, în eveniment este implicat un singur autoturism, iar din primele date nu sunt persoane încarcerate.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD, care asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor și acordarea asistenței medicale, dacă aceasta se impune.
Știri din zonă
Cum s-a petrecut accidentul rutier din Bucerdea Grânoasă, în urma căruia un biciclist de 25 de ani a fost rănit grav
Un biciclist în vârstă de 25 de ani a fost grav rănit, vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe strada Morii din localitatea Bucerdea Grânoasă.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 22:21, polițiștii din Blaj au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.
Din primele cercetări a reieșit că bărbatul de 25 de ani, din Bucerdea Grânoasă, circula cu bicicleta pe o bretea de acces din strada Ion Maiorescu către strada Morii. Acesta nu era echipat cu elemente reflectorizante, iar bicicleta nu avea sistem de iluminare. La pătrunderea pe strada Morii, biciclistul ar fi intrat pe sensul opus de mers, unde s-a ciocnit de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.
În urma impactului, biciclistul a suferit răni grave. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
-
Din Județacum 3 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 8 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 9 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



