Sport
Denisa Komives (CSȘ Blaj) – medalie de bronz, în debutul la competițiile naționale de atletism
Zilele trecute, La București s-a desfășurat etapa finală a Campionatului Național de copii I și II la atletism, competiție în cadrul căreia Denisa Komives (CSȘ Blaj) a cucerit o medalie de bronz, un rezultat de apreciat în condițiile debutului la acest nivel.
Eleva antrenoarei Cristina Man a terminat pe treapta a treia a podiumului în cursa de 800 de metri pentru copile 2, cu rezultatul 2:36.25. Ea a mai luat startul și pe distanța de 200 de metri, unde s-a clasat pe locul al 5-lea (timpul 29.77), iar Andreea Pauletti, colega sa de club, a concurat la copile 1, în proba de 800 metri (locul 26, cu timpul 3:18.31).
“Avem o generație nouă, aflată la prima participare la Campionatele Naționale. Denisa Komives este un talent extraordinar, depinde de ea cum va reuși să valorifice mai departe aceste calități native. Deși a luat startul în ultima serie valorică la 800 metri, nemaiavând alte curse în sală, a reușit să cucerească prima medalie din carieră. Performanța din proba de 200 metri mă îndreptățește să sper că în viitor vom avea o altă alergătoare valoroasă în proba de 400 metri”, a spus Cristina Man.
Pentru atleții blăjeni urmează sâmbătă, la Botoșani, finala Campionatului Național de Cros pentru juniori 3 și 2, copii 1 și 2. CSȘ Blaj va participa la juniori 2 cu o echipă formată din Alexandra Hudea, Andreea Bogdan și Marta Popescu, fiind în discuție și prezența Denisei Komives, la copii 2 (o sportivă încă mică, în condițiile în care două concursuri consecutive, într-o săptămână, au un cost energetic prea mare pentru vârsta ei).
“Cu răbdare vom reuși împreună să realizăm ceva trainic și să ajungem la înalta performanță. Avem copii cu calități deosebite care ne îndreptățesc să visăm frumos”, a conchis Cristina Man.
Sport
Concluziile antrenorului Daniel Tătar după prima săptămână de pregătire: „Lotul este încă în formare”
Pregătirea pentru noul sezon al Ligii a III-a continuă la CIL Blaj, iar echipa noastră a disputat deja primele două meciuri de verificare. Băieții au început seria amicalelor cu o victorie convingătoare, 4-1 în fața celor de la Sporting Cluj, iar ulterior au cedat, scor 2-5, în fața formației de Liga a II-a, CSC Șelimbăr.
Dincolo de rezultate, această perioadă este dedicată consolidării lotului și acumulării de minute în teren, în timp ce echipa continuă să prindă contur de la o zi la alta. Despre primele zile de pregătire și obiectivele următoarei perioade a vorbit antrenorul Daniel Tătar:
„Mă bucur că am început pregătirile și, după o primă săptămână de acomodare, ne așteaptă două săptămâni mai intense, în care vom avea și un meci de Cupă, pe care ne dorim să îl câștigăm. Nu este o perioadă ușoară pentru jucători, dar cu siguranță este una benefică pentru ceea ce urmează în campionat.
Lotul este încă în formare și sunt mulțumit de achizițiile făcute până în acest moment. Pe lângă valoarea și calitatea celor nou-veniți, mă bucură caracterul lor și sunt convins că ne vor ajuta să obținem rezultatele dorite.
Mai avem nevoie de trei-patru jucători care să ridice nivelul echipei și nu vrem să ne grăbim în alegeri. Sunt convins că va fi un sezon dificil, dar unul în care vom arăta bine. Avem și un staff tânăr, plin de entuziasm și dorință de muncă, iar speranța noastră este să luăm cele mai bune decizii”.
FOTO: Frătici Denis
Sport
Roxana Cordea (AC Mica Romă Blaj), medalie de bronz la Campionatele Naționale Under 23, la doar 16 ani
Atleta Roxana Cordea, originară din Jidvei și legitimată la AC Mica Romă Blaj, a obținut medalia de bronz în proba de 5.000 de metri la Campionatele Naționale de Atletism Under 23, competiție desfășurată la Deva.
Performanța este cu atât mai valoroasă cu cât sportiva are doar 16 ani și a concurat împotriva unor adversare mai experimentate, dintr-o categorie de vârstă superioară. Roxana a încheiat cursa cu timpul de 18:17.85, iar în proba de 1.500 de metri s-a clasat pe locul al patrulea, cu rezultatul de 4:58.44.
Clubul AC Mica Romă Blaj a obținut și alte rezultate importante la întrecerea națională. Lucian Florin Ștefan, legitimat în dublă legitimare la CSU Alba Iulia și Mica Romă Blaj, a cucerit medalia de argint în proba de 1.500 de metri, cu un nou record personal de 3:52.46, și a ocupat locul al patrulea la 5.000 de metri.
O altă medalie de bronz pentru clubul din Blaj a fost adusă de Andrei Casian Crașovan (CSȘ Caransebeș/Mica Romă Blaj), clasat pe locul al treilea în proba de 1.500 de metri, cu timpul de 3:53.56, cea mai bună performanță personală. Acesta a terminat pe locul al cincilea în proba de 800 de metri.
Sportivii din județul Alba au avut evoluții apreciate și prin David Bercheu (CS Unirea Alba Iulia), care a ocupat locul al patrulea în proba de 10.000 de metri, David George Cozma (CS Universitar Alba Iulia), clasat pe locul al patrulea la 800 de metri și pe locul al șaptelea la 1.500 de metri, precum și Viorel Ioan Medeșan (AC Mica Romă Blaj), care s-a clasat pe locul 11 la 800 de metri și pe locul 15 în proba de 400 de metri.
Rezultatele confirmă forma bună a sportivilor din județul Alba și, în special, potențialul Roxanei Cordea, care, la doar 16 ani, reușește să urce pe podiumul Campionatelor Naționale Under 23, una dintre cele mai importante competiții de atletism din România dedicate tinerilor.
Sport
Înfrângere pentru echipa din „Mica Romă” în cel de-al doilea amical al verii: CIL Blaj – CSC Șelimbăr 2-5 (1-2)
CIL Blaj a disputat al doilea meci de verificare în decurs de două zile, cedând cu scorul de 2-5 (1-2) în fața formației de Liga a II-a, CSC Șelimbăr. Partida s-a jucat în fața propriilor suporteri și a oferit staff-ului tehnic ocazia de a testa atât noile achiziții, cât și mai mulți jucători aflați în probe.
Formația din „Mica Romă” a fost condusă cu 2-0, prin golurile marcate de Ciprian Natea și Deniz Giafer, însă a reușit să revină și să egaleze prin golurile înscrise de Blănaru (penalty) și de Macarie. Pentru Blănaru, fost jucător al CSM Unirea Alba Iulia, a fost primul gol marcat în tricoul CIL Blaj.
În cele din urmă, diferența de experiență și valoare și-a spus cuvântul, iar CSC Șelimbăr s-a impus cu 5-2, sibienii reușind să mai marcheze prin Andrei Șerban, Alexandru Luca și Eneas Horvat.
Partida a reprezentat un nou test important pentru Daniel Tătar, care și-a început mandatul la CIL Blaj alături de un staff tehnic reorganizat. Din echipa tehnică fac parte, începând din această vară, Florin Vulc, în rol de preparator fizic, și Alexandru Perde, antrenor cu portarii.
Totodată, în acest joc au debutat mai mulți jucători veniți în această perioadă, printre care Blănaru, Pîntea și Nistor. De asemenea, au fost testați Bandi și Fleșer, iar în lot s-au regăsit și portarul Checicheș, respectiv atacantul Glonț, fost component al CSM Unirea Alba Iulia.
Reamitim că în primul amical disputat în această perioadă de pregătire, CIL Blaj s-a impus cu 4-1 în fața formației Sporting Cluj, astfel că bilanțul după două zile consecutive de verificări este de o victorie și o înfrângere, obiectivul principal rămânând omogenizarea lotului înaintea noului sezon.
FOTO: Denis FRATICI
-
Din Județacum 3 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 9 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 9 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



