Rămâi conectat

Actualitate

De ce tac intelectualii României?

Publicat

în

FMI_EFEDe ce tac intelectualii României, ca să nu spun de ce dorm intelectualii României, este o întrebare care mă frământă şi pe mine şi cred că şi pe dumneavoastră.

Intelectualii adevăraţi ai României s-au retras din viaţa socio-politică ca melcul în cochilie din cauza atacurilor concentrate asupra a tot ce reprezintă cultura naţională. Când vezi atacurile furibunde asupra simbolurilor statalităţii româneşti, când vezi cum este mistificată istoria şi viaţa eroilor şi martirilor neamului, parcă ţi-e şi frică să-ţi afişezi simbolurile româneşti în ţara ta, parcă ţi-e şi frică să te manifeşti ca român, să nu te facă intelectualii alogeni, extremist. În ultimii 20 de ani, modelul de dezvoltare al României este unul singur, în genunchi în faţa UE şi FMI, să mai cerşim nişte bani pentru pensii şi salarii, pentru care ne dăm pe degeaba aurul, petrolul, gazele, sarea, apa minerală, pădurile şi pământul sacru străbun iar noi, ca naţie, să nu mai producem aproape nimic românesc. Am reuşit ca la 25 de ani de la Revoluţie indicele de mortalitate să fie mai mare decât indicele de natalitate, iar pe generaţia tânără, cu câteva excepţii, am reuşit s-o transformăm într-o generaţie care nu-şi mai cunoaşte istoria neamului, eroii şi martirii lui, adevărata scară a valorilor şi mai ales valoarea pământului românesc. După Revoluţia din 1989, clasa politică nou-formată a ascuns steagul roşu al Cominternului şi a ridicat steagul negru cu cap de mort al globalizării occidentale. Şi iată că după toate acestea mai intervine acum şi regionalizarea României, care nu este un plan al domnului Liviu Dragnea, ca dovadă că nu-l mai susţine, ci face parte dintr-un plan mult mai complex al UE, iar principalul artizan este Otto Von Habsburg, fiul ultimului monarh austriac, care este preşedintele grupului interparlamentar pentru Europa Centrală şi Răsăriteană din cadrul parlamentului european. Planul acestuia, care a început foarte devreme după căderea Cortinei de Fier, şi care are 16 puncte, încearcă, şi parţial reuşeşte să împartă Europa pe criterii religioase, în Europa catolică şi Europa ortodoxă, iar graniţele acestor două Europe trec chiar prin mijlocul ţării noastre, despărţind Transilvania de restul ţării. Acest plan vast s-a realizat parţial prin dezmembrarea Iugoslaviei şi apariţia Sloveniei şi Croaţiei ca ţări catolice progermanice şi incitarea Ungariei de a cere independenţa Ţinutului Secuiesc din inima Transilvaniei sau desprinderea Voievodinei de Serbia. Din păcate, aceste planuri există, sunt reale şi nu se pot îndeplini în România fără complicitatea, conştientă sau nu, a oamenilor politici. Până când partidele politice umilesc şi prigonesc intelectualii, până când pun doar pleavă în funcţii de conducere, nu există o schimbare reală în România. Din păcate, intelectualii au fost atât de urgisiţi încât până şi prin salarii, care sunt, cel puţin în sănătate şi-n învăţământ, de mizerie, li s-a impus să trăiască de azi pe mâine fiindcă supravieţuirea este şi ea o boală gravă, iar când eşti bolnav şi cu stomacul gol, nu te mai gândeşti decât la supravieţuire. Nu trebuie să ne aşteptăm la foarte multe de la marii intelectuali ai ţării: domnul Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu şi mulţi alţii, care au trecut prin „barca protectoare” a mai multor preşedinţi, dar trebuie să avem încredere în mulţi alţii care nu sunt atât de cunoscuţi, cum este profesorul Theodor Codreanu, cu a lui carte „Basarabia eminesciană” sau poetul şi scriitorul nostru drag din Alba Iulia, Ion Mărgineanu, pe care-l susţin cu mintea şi sufletul în toate articolele lui din ziarul Unirea. Îl avem pe ÎPS Ioan Selejan, care a împărţit tricolorul românesc enoriaşilor săi din judeţele Harghita şi Covasna în care românii sunt minoritari, o avem pe fetiţa cu bentiţa cu tricolorul care acum este o adolescentă probabil, îi avem pe magistralul Tudor Gheorghe şi pe magnificul Florin Piersic şi mulţi alţii. Din păcate mulţi profesori, medici, profesionişti IT, în general tineri bine pregătiţi, pleacă din ţară şi ţara rămâne cu… Adi Minune, Fane Spoitorul şi mulţi alţi „cetăţeni de onoare ai României”. Ne punem întrebarea: cui serveşte ca intelectualii să plece din România? Răspunsul este: celor care conduc Europa şi care au nevoie în România, nu de oameni inteligenţi, intelectuali, ci de slugi şi oameni săraci pentru a-i manevra mai bine. Însă un adevărat intelectual, care iubeşte România, este cel care are acea libertate internă de a spune adevărul, de a respinge tentativele de manipulare, sfidând riscul şi tăcerea care, câteodată, este mai periculoasă decât cuvântul. Treziţi-vă, intelectuali adormiţi, România vă aşteaptă!

Dr. Mircea FRENŢIU


Actualitate

„Bogățiile Toamnei”, la Blaj: producători locali, tradiții și muzică populară în Piața Mare

Publicat

în

Piața Mare din Blaj a găzduit duminică, 20 septembrie 2026, cea de-a XXVII-a ediție a proiectului „Bogățiile Toamnei”, eveniment care a reunit producători agricoli, artiști și localnici.

Roadele pământului și produsele locale au fost în centrul atenției. Standurile amenajate în Piața Mare au fost pline de legume, fructe, struguri și alte produse specifice sezonului, oferite de producători agricoli din zonă.

Evenimentul a fost și un prilej de recunoaștere a muncii acestora. Producătorii agricoli au fost premiați pentru efortul și perseverența de care dau dovadă în activitatea lor.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată de un program artistic dedicat folclorului românesc. Pe scenă a urcat Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, alături de interpreții Alina Pinca, Alexandra Băcilă, Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută.

La eveniment a participat și Grupul vocal tradițional „Izvoarele” din Blaj.

Programul artistic a continuat cu recitalurile unor tineri interpreți: Daria Costea, Iulian Bic, Alexandru Mărginean, Alexandru Zaharie, Valentina Poienar, Anda Truță, George Catană, Paula Bontea, Dana Farcaș și Șerban Sebastian.

Un moment aparte a fost susținut de membrii Clasei de suflători a Palatului Cultural Blaj, coordonată de instructorul Rareș Bogdan Crișan.

Cea de-a XXVII-a ediție a proiectului „Bogățiile Toamnei” a adus în prim-plan produsele locale, tradițiile și oamenii care lucrează pământul, într-o zi dedicată roadelor toamnei și valorilor comunității blăjene.


Citește mai mult

Actualitate

Acțiune a polițiștilor în Blaj: peste 90 de persoane verificate și amenzi de 5.725 de lei

Publicat

în

Polițiștii din Blaj au desfășurat, în noaptea de 18 spre 19 septembrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice pe raza municipiului.

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul 22:00 – 01:00, iar polițiștii au verificat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 90 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule.

În urma controalelor, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 5.725 de lei.

De asemenea, polițiștii au efectuat 55 de testări pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice sau a altor substanțe.

Șase persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru verificări.

În cadrul acțiunii, polițiștii au intervenit și în cazul unor situații conflictuale asociate violenței domestice. Unsprezece persoane au beneficiat de consiliere.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.

Polițiștii anunță că vor continua acțiunile în zonele de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta ordinea și liniștea publică, precum și pentru protejarea cetățenilor.


Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 25 septembrie 2026: Parastas de un an pentru odihna veșnică a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan

Publicat

în

La împlinirea unui an de la trecerea la Domnul a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, se reunește în rugăciune pentru odihna veșnică a celui care a slujit cu dăruire și statornicie Biserica și poporul lui Dumnezeu.

Vineri, 25 septembrie 2026, la ora 18:00, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, va celebra Parastasul de un an pentru odihna veșnică a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

La un an de la plecarea sa din această lume, păstrăm vie amintirea Cardinalului Lucian Mureșan și mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții și al slujirii sale, pentru mărturia de credință și pentru grija părintească pe care a arătat-o Bisericii Române Unite în anii în care a condus-o.

În fața tainei trecerii la cele veșnice, rugăciunea Bisericii este însoțită de speranța întâlnirii cu Cristos, Cel răstignit și înviat. Îl încredințăm, așadar, iubirii și milostivirii lui Dumnezeu, cerând ca Domnul să-i dăruiască Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan odihna veșnică, lumina cea neînserată și comuniunea cu toți sfinții în Împărăția Sa.

Îi invităm pe toți cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și îi păstrează recunoștință să se alăture rugăciunii pentru odihna veșnică a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan.

 

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj