De ce tac intelectualii României, ca să nu spun de ce dorm intelectualii României, este o întrebare care mă frământă şi pe mine şi cred că şi pe dumneavoastră.

Intelectualii adevăraţi ai României s-au retras din viaţa socio-politică ca melcul în cochilie din cauza atacurilor concentrate asupra a tot ce reprezintă cultura naţională. Când vezi atacurile furibunde asupra simbolurilor statalităţii româneşti, când vezi cum este mistificată istoria şi viaţa eroilor şi martirilor neamului, parcă ţi-e şi frică să-ţi afişezi simbolurile româneşti în ţara ta, parcă ţi-e şi frică să te manifeşti ca român, să nu te facă intelectualii alogeni, extremist. În ultimii 20 de ani, modelul de dezvoltare al României este unul singur, în genunchi în faţa UE şi FMI, să mai cerşim nişte bani pentru pensii şi salarii, pentru care ne dăm pe degeaba aurul, petrolul, gazele, sarea, apa minerală, pădurile şi pământul sacru străbun iar noi, ca naţie, să nu mai producem aproape nimic românesc. Am reuşit ca la 25 de ani de la Revoluţie indicele de mortalitate să fie mai mare decât indicele de natalitate, iar pe generaţia tânără, cu câteva excepţii, am reuşit s-o transformăm într-o generaţie care nu-şi mai cunoaşte istoria neamului, eroii şi martirii lui, adevărata scară a valorilor şi mai ales valoarea pământului românesc. După Revoluţia din 1989, clasa politică nou-formată a ascuns steagul roşu al Cominternului şi a ridicat steagul negru cu cap de mort al globalizării occidentale. Şi iată că după toate acestea mai intervine acum şi regionalizarea României, care nu este un plan al domnului Liviu Dragnea, ca dovadă că nu-l mai susţine, ci face parte dintr-un plan mult mai complex al UE, iar principalul artizan este Otto Von Habsburg, fiul ultimului monarh austriac, care este preşedintele grupului interparlamentar pentru Europa Centrală şi Răsăriteană din cadrul parlamentului european. Planul acestuia, care a început foarte devreme după căderea Cortinei de Fier, şi care are 16 puncte, încearcă, şi parţial reuşeşte să împartă Europa pe criterii religioase, în Europa catolică şi Europa ortodoxă, iar graniţele acestor două Europe trec chiar prin mijlocul ţării noastre, despărţind Transilvania de restul ţării. Acest plan vast s-a realizat parţial prin dezmembrarea Iugoslaviei şi apariţia Sloveniei şi Croaţiei ca ţări catolice progermanice şi incitarea Ungariei de a cere independenţa Ţinutului Secuiesc din inima Transilvaniei sau desprinderea Voievodinei de Serbia. Din păcate, aceste planuri există, sunt reale şi nu se pot îndeplini în România fără complicitatea, conştientă sau nu, a oamenilor politici. Până când partidele politice umilesc şi prigonesc intelectualii, până când pun doar pleavă în funcţii de conducere, nu există o schimbare reală în România. Din păcate, intelectualii au fost atât de urgisiţi încât până şi prin salarii, care sunt, cel puţin în sănătate şi-n învăţământ, de mizerie, li s-a impus să trăiască de azi pe mâine fiindcă supravieţuirea este şi ea o boală gravă, iar când eşti bolnav şi cu stomacul gol, nu te mai gândeşti decât la supravieţuire. Nu trebuie să ne aşteptăm la foarte multe de la marii intelectuali ai ţării: domnul Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu şi mulţi alţii, care au trecut prin „barca protectoare” a mai multor preşedinţi, dar trebuie să avem încredere în mulţi alţii care nu sunt atât de cunoscuţi, cum este profesorul Theodor Codreanu, cu a lui carte „Basarabia eminesciană” sau poetul şi scriitorul nostru drag din Alba Iulia, Ion Mărgineanu, pe care-l susţin cu mintea şi sufletul în toate articolele lui din ziarul Unirea. Îl avem pe ÎPS Ioan Selejan, care a împărţit tricolorul românesc enoriaşilor săi din judeţele Harghita şi Covasna în care românii sunt minoritari, o avem pe fetiţa cu bentiţa cu tricolorul care acum este o adolescentă probabil, îi avem pe magistralul Tudor Gheorghe şi pe magnificul Florin Piersic şi mulţi alţii. Din păcate mulţi profesori, medici, profesionişti IT, în general tineri bine pregătiţi, pleacă din ţară şi ţara rămâne cu… Adi Minune, Fane Spoitorul şi mulţi alţi „cetăţeni de onoare ai României”. Ne punem întrebarea: cui serveşte ca intelectualii să plece din România? Răspunsul este: celor care conduc Europa şi care au nevoie în România, nu de oameni inteligenţi, intelectuali, ci de slugi şi oameni săraci pentru a-i manevra mai bine. Însă un adevărat intelectual, care iubeşte România, este cel care are acea libertate internă de a spune adevărul, de a respinge tentativele de manipulare, sfidând riscul şi tăcerea care, câteodată, este mai periculoasă decât cuvântul. Treziţi-vă, intelectuali adormiţi, România vă aşteaptă!

Dr. Mircea FRENŢIU