Sport
Daniel Tătar, după succesul cu Nera Bogodinți: „Importante sunt punctele, jucătorii merită toate felicitările”
Victorie importantă pentru echipa pregătită de Daniel Tătar, după un meci în care formația sa a avut nevoie de o repriză secundă mult mai bună pentru a-și asigura cele trei puncte.
Tehnicianul a recunoscut că partida a fost una dificilă, mai ales în contextul în care echipa venea după succesul cu Unirea Alba Iulia. În prima repriză, jocul nu a funcționat la nivelul așteptat, construcția a fost greoaie, iar ocaziile au întârziat să apară.
Lucrurile s-au schimbat radical după pauză. Echipa lui Daniel Tătar a început excelent actul secund și a reușit să înscrie de două ori, punând presiune pe adversari și creându-și și alte oportunități importante.
„A fost un meci foarte greu, întrucât a fost dificil să ne capacităm după succesul cu Unirea Alba Iulia, dar am meritat victoria. După o primă repriză echilibrată, în care am construit greu, nu am pus probleme, nu am construit și nu am arătat bine, în actul secund am debutat excelent, am marcat în două rânduri și am avut și alte situații”, a declarat Daniel Tătar.
Finalul partidei a fost însă unul cu emoții. Adversarii au revenit în joc, iar rezultatul a fost salvat și de intervențiile providențiale ale portarului Păduraru, care a avut două parade decisive.
„Adversarii au revenit în joc, iar șansa a fost de partea noastră la cele două intervenții senzaționale ale lui Păduraru. Importante sunt punctele, jucătorii merită toate felicitările”, a mai spus tehnicianul.
Victoria menține echipa pe un traseu pozitiv, iar Daniel Tătar își dorește ca formația sa să continue seria rezultatelor bune. Următorul test va fi unul important, în compania celor de la Viitorul Arad.
„Ne dorim să continuăm parcursul remarcabil, cu toate că ne așteaptă un alt examen, cu Viitorul Arad”, a concluzionat Daniel Tătar.
Sport
Echipa din „Mica Romă”, lider cu maximum de puncte: Nera Bogodinți – CIL Blaj 1-2 (0-0)
CIL Blaj continuă startul senzațional de campionat! Echipa pregătită de Daniel Tătar a obținut a treia victorie consecutivă și rămâne cu maximum de puncte după primele trei etape, impunându-se cu 2-1 (0-0) în deplasarea de la Moldova Nouă, cu Nera Bogodinți.
„Galben-albaștrii” au avut nevoie de o repriză pentru a deschide scorul, însă partea secundă a fost una de poveste pentru căpitanul Blănaru. Atacantul oaspeților a reușit o „dublă” într-un interval de numai două minute, marcând în minutele 58 și 60 și punând practic victoria în contul formației din „Mica Romă”.
Gazdele nu au renunțat la luptă și au redus din handicap în minutul 65, când Galliano a transformat o lovitură de pedeapsă. Nera Bogodinți a încercat apoi să forțeze egalarea, însă CIL Blaj a rezistat și a plecat de la Moldova Nouă cu toate cele trei puncte.
Startul de sezon este unul remarcabil pentru formația lui Daniel Tătar: trei meciuri, trei victorii și maximum de puncte, bilanț care o propulsează pe CIL Blaj în fotoliul de lider al seriei.
Confruntarea de la Moldova Nouă a reprezentat și o premieră pentru CIL Blaj, care a abordat partida din postura onorantă de lider-surpriză al ierarhiei. „Galben-albaștrii” au demonstrat încă o dată că parcursul excelent din primele etape nu este întâmplător și că echipa poate deveni una dintre formațiile de urmărit în această stagiune.
Din punct de vedere al lotului, Daniel Tătar nu a avut probleme importante de efectiv. Noile achiziții, underii Alexandru Radu, de la CFR Cluj, și Y. Beza, de la CSC Șelimbăr, au intrat în calculele tehnicianului.
CIL Blaj – 9 puncte din 9 posibile! Liderul-surpriză al seriei continuă să impresioneze și își consolidează statutul de revelație a începutului de campionat.
• Au evoluat formațiile:
AFC Nera Bogodinți: Petruț – Mil. Banac (cpt.), Odejobi, R. Stoia – Lucică (68, Vărgatu), Gomboș (55, Szijj), Avramovici (55, Ursu), Murgu (68, Ndoye), P. Cristea, Florea, Galliano (90+3, Dalipi). Rezerve: Apetrei, Tîrnă, Pleșca, Mih. Banac. Antrenor: Cristian Todea.
CIL Blaj: Păduraru – Vodă, Băican (87, Jica), Al. Radu, Boldea – S. Bran, Crivac (65, Gâțan) – R. Pîntea, Tineiu (75, C. Pîntea), Roșca (65, Y. Beza) – Blănaru (cpt.), (65, Gallini). Rezerve: Checicheș, R. Damian, Macarie, Lungar. Antrenor: Daniel Tătar.
Sport
Victor Oniga, convocat în premieră la naționala României U17. Blăjeanul de 16 ani, într-un moment important al carierei
Perioadă importantă în cariera tânărului fotbalist blăjean Victor Oniga. În vârstă de 16 ani, jucătorul legitimat la FK Csikszereda Miercurea Ciuc a fost convocat, în premieră, la echipa națională a României Under 17.
Convocarea vine după o perioadă foarte bună pentru fotbalistul originar din Blaj, care a făcut în această vară pasul către formația din SuperLigă. Mai mult, în urmă cu două etape, Oniga s-a aflat pe banca de rezerve la partida FK Csikszereda Miercurea Ciuc – CFR Cluj, încheiată cu scorul de 2-3, bifând astfel o prezență în lotul unei echipe de prim eșalon la o vârstă foarte fragedă.
A început fotbalul la CSȘ Blaj
Victor Oniga a început să practice fotbalul la CSȘ Blaj, clubul din orașul natal, la vârsta de 6 ani. Timp de aproape un deceniu, tânărul fotbalist a fost pregătit de antrenorii Alin Hancăș și Olimpiu Cucerzan, care au contribuit la formarea sa.
În vara anului 2024, Oniga a făcut pasul către FCSB, unde a avut parte de un sezon 2024/2025 cu rezultate importante. În tricoul formației bucureștene, blăjeanul a cucerit Cupa Elitelor U15, marcând un gol în finală, precum și Supercupa Elitelor U15, competiție în care a reușit să înscrie și să ofere două pase decisive în ultimul act.
În vara anului trecut, fotbalistul s-a transferat la Viitorul Cluj, formație alături de care a câștigat Cupa Elitelor U16, Oniga marcând, de asemenea, un gol în finală.
Convocare la naționala României U17
Evoluțiile sale i-au adus acum prima convocare la reprezentativa României Under 17, selecționată alcătuită din jucători născuți în anul 2010.
Naționala U17 va efectua un stagiu de pregătire în Slovenia, în perioada 19-27 septembrie 2026. Reunirea lotului este programată la București, înaintea deplasării pentru cantonament.
În cadrul stagiului, România U17 va disputa trei partide de pregătire. Două dintre acestea sunt programate împotriva reprezentativei similare a Sloveniei, pe 22 și 24 septembrie, iar pe 27 septembrie este prevăzut un joc-școală în București.
Pentru Victor Oniga, convocarea reprezintă o nouă bornă importantă într-o ascensiune începută la Blaj și continuată la nivelul academiilor FCSB și Viitorul Cluj, iar acum la o formație din primul eșalon.
La doar 16 ani, fotbalistul blăjean face astfel un nou pas înainte, apropiindu-se de obiectivul de a deveni un nume important al fotbalului românesc.
Sport
Între 11 și 13 septembrie 2026, Blajul găzduiește cea de-a IV-a ediție a concursului internațional de gimnastică ritmică „Alexandra Pavel”
Blajul găzduiește, pentru a treia oară, concursul internațional de gimnastică ritmică „Alexandra Pavel”. Ediția a IV-a a competiției se desfășoară în perioada 11-13 septembrie 2026, la „Alba Blaj” Arena, și reunește sportive din șase țări.
Pe covorul de concurs vor evolua gimnaste din Germania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova și România, într-o competiție dedicată talentului, eleganței și performanței.
Organizatorii îi invită pe blăjeni și pe iubitorii sportului să urmărească evoluțiile participantelor. Accesul publicului este liber.
Programul pentru spectatori:
- Sâmbătă, 12 septembrie: 09:00-21:00
- Duminică, 13 septembrie: 09:00-18:00
Competiția își propune să contribuie la promovarea și dezvoltarea gimnasticii ritmice și să ofere publicului un spectacol în care se îmbină grația, muzica, expresivitatea și elementele tehnice.
-
Din Județacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 11 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 5 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum o lună
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



