Rămâi conectat

Sport

CSȘ Blaj are două echipe calificate la turneele semifinale de volei pentru cadeți

Publicat

în

După o pauză de mai bine de un an, întrerupere datorată pandemiei de COVID-19, Federația Română de Volei a reușit să deblocheze activitatea la nivel de copii și juniori, reluându-se campionatele de juniori și cadeți, la finele lunii mai, respectiv la începutul lui aprilie.

La acest nivel competițional, județul Alba are 5 echipe ce reprezintă cluburile CSȘ Blaj (4 echipe) și ACS Atomic Blaj (cadete), în condițiile în care deși s-a înscris, la cadeți și cadete, CS Ocna Mureș nu a mai luat startul. Până în prezent, CSȘ Blaj a reușit calificarea în turneul semifinal cu echipele de cadeți (antrenor Alexandru Man) și cadete (pregătite de Dan Moldovan) și așteaptă deznodământul la competițiile pentru juniori.

Dar iată rezultatele înregistrate până în prezent de conjudețene:

• Cadeți – Seria E, al doilea turneu, la Bistrița: CSȘ Blaj (foto) a pierdut 0-3 cu Viitorul Cluj și a învins 3-2 pe LPS Bistrița (deși avea un efectiv din numai 7 jucători, doi titulari fiind depistați pozitiv). În primele meciuri, în turneul din martie, de la Blaj, a pierdut 1-3 cu LPS Bistrița și a învins 3-0 pe Viitorul Cluj. CS Ocna Mureș nu a mai participat. În faza semifinală, din 14-16 mai, se califică echipele clasate pe primele două locuri în cele 6 serii, iar la turneul final (26-30 mai) se vor califica grupările clasate pe primele două locuri în seriile semifinale.

• Cadete – În Seria J sunt CSȘ Blaj și CS Atomic Blaj, împreună cu Medicina Tg. Mureș și CSȘ Târnăveni. În primul turneu, la Blaj, CSȘ Blaj a învins Atomic Blaj cu 3-0 și a pierdut cu același scor cu Medicina Tg. Mureș, echipă ce ulterior a trecut, tot cu 3-0 de Atomic Blaj (CSȘ Târnăveni nu a participat din cauza rezultatelor testelor de Covid-19). În al doilea turneu, la Tg. Mureș, gazdele s-au impus în minimum de seturi cu cele două echipe din “Mica Romă” iar CSȘ Blaj a trecut de Atomic Blaj, scor 3-0. În faza semifinală, din 14-16 mai, se califică echipele clasate pe primele două locuri în cele 10 serii, iar la turneul final (26-30 mai) se vor califica grupările clasate pe primele două locuri în seriile semifinale;

• Junioare – CSȘ Blaj este în Seria F, alături de LPS Cluj, CSU Medicina CNUE Tg. Mureș (turneul secund, 23-25 aprilie), CSȘ Turda. În primul turneu, formația blăjeană a suferit eeșcuri pe linie: 0-3 cu LPS Cluj și Medicina Tg. Mureș, 1-3 cu CSȘ Turda. În faza semifinală (7-9 mai) acced primele două clasate din cele 8 serii, iar la turneul final se vor califica primele două locuri în seriile semifinale (19-23 mai);

• Juniori – CSȘ Blaj este în Seria D, împreună cu LPS Bihorul Oradea, CS Provolei Arad (turneul doi, 23-25 aprilie) și CSȘ Caransebeș. CSȘ Blaj a învins cu 3-0 pe Provolei Arad și CSȘ Caransebeș și a pierdut 2-3 cu LPS Bihorul Oradea. În faza semifinală (7-9 mai) acced primele două clasate din cele 8 serii, iar la turneul final se vor califica primele două locuri în seriile semifinale (19-23 mai).


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Volei Alba Blaj intră direct în optimile Cupei CEV. Posibil duel românesc cu Dinamo București

Publicat

în

Vicecampioana României, Volei Alba Blaj, și-a aflat miercuri, 15 iulie, traseul din noua ediție a Cupei CEV, a doua competiție europeană ca valoare la nivelul cluburilor.

Formația din „Mica Romă” va intra direct în optimile de finală, fiind scutită de șaisprezecimi. Debutul european este programat în luna ianuarie 2027, meciurile din optimi urmând să se dispute în perioada 12-14 ianuarie (turul) și 26-28 ianuarie (returul).

Un posibil adversar al echipei din Blaj este Dinamo București, cealaltă reprezentantă a României în competiție. Bucureștencele vor evolua în șaisprezecimi împotriva unei formații venite din tururile preliminare, iar în cazul calificării ar putea întâlni Volei Alba Blaj într-o confruntare 100% românească.

Noua ediție a Cupei CEV reunește 22 de echipe calificate direct, la care se adaugă patru formații eliminate din tururile preliminare ale Ligii Campionilor. Pe parcursul competiției vor mai intra și trei echipe eliminate în play-off-ul Ligii Campionilor.

Volei Alba Blaj are un palmares impresionant în competițiile europene. În ediția 2024/2025, formația ardeleană a disputat finala Cupei CEV, pierdută în fața formației italiene Igor Gorgonzola Novara, după 1-3 în tur și 0-3 în retur. A fost a cincea finală europeană din istoria clubului și a treia în Cupa CEV.

În sezonul precedent, echipa din Blaj a fost eliminată în sferturile de finală ale Cupei CEV de CSO Voluntari, formație care avea să cucerească ulterior și titlul de campioană a României.


Citește mai mult

Sport

CIL Blaj a început pregătirile pentru noul sezon de Liga 3. Blănaru și Pîntea, printre noutățile din lotul lui Daniel Tătar

Publicat

în

Luni, 13 iulie 2026, CIL Blaj a dat startul pregătirilor pentru sezonul 2026-2027 al Ligii 3, 16 jucători reunindu-se sub comanda antrenorului Daniel Tătar. Formația din „Mica Romă” se pregătește pentru al treilea sezon consecutiv la acest nivel, iar lotul a suferit modificări importante în această vară.

La primul antrenament au fost prezenți 16 jucători, printre care și cele mai importante achiziții ale verii, Ștefan Blănaru și Răzvan Pîntea, ambii veniți din postura de jucători liberi de contract după despărțirea de CSM Unirea Alba Iulia.

Blănaru și Pîntea, transferuri de experiență

CIL Blaj a reușit două mutări importante prin aducerea atacantului Ștefan Blănaru (37 de ani) și a mijlocașului de bandă Răzvan Pîntea (25 de ani). Cei doi au evoluat ultima dată pentru CSM Unirea Alba Iulia, formație care în sezonul trecut a luptat pentru promovarea în Liga 2.

Conducerea clubului continuă, totodată, negocierile pentru definitivarea lotului. Oficialii au ajuns la un acord cu Valentin Boldea, iar discuțiile continuă cu Gallini, aflat în prezent în Argentina, și cu Macarie. De asemenea, blăjenii încearcă să îi păstreze pe Ntim și Bejan, jucători care aparțin de Hermannstadt, club aflat într-o perioadă de incertitudine.

Cine a fost prezent la reunire

La primul antrenament au participat:

Portari și jucători de câmp: Păduraru, R. Damian, Vodă, Jica, Ștefan Blănaru, Răzvan Pîntea, Tineiu, Valentin Boldea, Micu-Cristea, Lungar, Ciumaș, Rotaru (CSȘ Blaj, născut în 2010), Roșca, Nistor (2008, Sporting Cluj), Fleșer (2007, Sporting Cluj) și Leonard Bandi (2005), ultimii patru fiind în probe.

Deocamdată lipsesc de la pregătiri Drăgan, accidentat, precum și D. Cristea, Frăilă și Răhăian, toți de la CSȘ Blaj.

Programul meciurilor amicale

În perioada de pregătire, CIL Blaj are stabilite mai multe partide de verificare:

  • 17 iulie – Sporting Cluj;
  • 18 iulie – CSC Șelimbăr;
  • 25 iulie – CSU Alba Iulia;
  • 1 august – Performanța Ighiu;
  • 15 august – Inter Sibiu.

Conducerea clubului caută în continuare adversari pentru alte două jocuri de pregătire, programate în 8 și 22 august.

După un sezon în care și-a consolidat poziția în Liga 3, CIL Blaj își propune să formeze un lot competitiv pentru noua ediție de campionat, experiența adusă de Ștefan Blănaru și Răzvan Pîntea fiind un plus important pentru echipa pregătită de Daniel Tătar.


Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj își va afla miercuri adversarele din ediția 2026/2027 a Cupei CEV

Publicat

în

Volei Alba Blaj, vicecampioana României, își va afla miercuri, la tragerea la sorți, adversarele din ediția 2026/2027 a Cupei CEV, a doua competiție continentală ca valoare.

În ediția precedentă, formația din „Mica Romă” a fost eliminată în sferturile de finală de CSO Voluntari, echipă care avea să cucerească ulterior și titlul național. Cu un sezon înainte, în 2025, „mândria Albei” a disputat finala Cupei CEV împotriva formației Igor Gorgonzola Novara, cedând cu 1-3 și 0-3. A fost a cincea finală europeană disputată de Volei Alba Blaj în ultimii șase ani și a treia în Cupa CEV.

Pentru noul sezon, Volei Alba Blaj și-a păstrat nucleul de bază. Vor continua la echipă universalul Vittoria Piani, aflată la al doilea sezon, liberoul Diana Vereș, desemnată cea mai bună jucătoare din România în anul trecut și aflată la al treilea sezon la Blaj, precum și centrul Viktoria Trkol, care va evolua în al doilea campionat pentru formația din Alba.

Din lot vor mai face parte româncele Bianca Grama, Mihaela Otcuparu și Eva Vizitiu, în timp ce oficialii clubului pregătesc o campanie importantă de transferuri.

La capitolul achiziții sunt deja confirmate trei nume: coordonatoarea cubaneză Gretell Moreno (28 de ani), venită de la Volley Mulhouse Alsace, brazilianca Kenya Malachias (25 de ani), transferată de la Batavo Mackenzie și aflată la prima experiență în Europa, precum și extrema venezueleană Nelmaira Váldez (34 de ani), care sosește de la Fluminense FC din Brazilia.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj