Știri din zonă
Comuna Mihalț, o adevărată „Patrie a Tractoarelor” din județul Alba
Cu peste 600 de tractoare la cei aproximativ 3.200 de locuitori, comuna Mihalț stabilește un record național impresionant. Cu un tractor la fiecare a treia casă, Mihalțul a primit cu mândrie supranumele de „patria tractoarelor.”
Comunitatea din Mihalț deține o varietate impresionantă de tractoare, de la cele vechi de fabricație românească la modele de ultimă generație, precum Lamborghini, New Holland sau Claas. Aceste utilaje joacă un rol esențial în activitățile agricole desfășurate pe mii de hectare de teren agricol din comuna Mihalț.
Ce face această comunitate și mai specială este faptul că tractoarele sunt folosite deopotrivă de bărbați și femei. În Mihalț, toată lumea se implică în munca agricolă, aceasta fiind principala sursă de venit pentru majoritatea locuitorilor din această comună.
Știri din zonă
19-20 septembrie 2026: Șona găzduiește un festival dedicat tradițiilor și patrimoniului săsesc. Programul evenimentului
Șona va găzdui, în perioada 19–20 septembrie 2026, un eveniment dedicat comunității săsești și patrimoniului multicultural al Transilvaniei. Manifestările se vor desfășura în spațiile istorice ale Cetății și Bisericii Evanghelice din Șona, reunind expoziții, concerte, tradiții populare și activități pentru toate vârstele.
Pe parcursul celor două zile, participanții vor putea lua parte la expoziții dedicate patrimoniului săsesc, concerte aniversare, spectacole de muzică de fanfară, parada porturilor populare și momente de dans tradițional. Programul include, de asemenea, activități pentru copii, mese rotunde, lansări de carte și momente dedicate unor personalități importante ale comunității săsești.
Evenimentul va debuta sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 13:00, cu activități artistice și educative destinate copiilor. Acestea vor fi urmate de deschiderea oficială, prezentarea tradiției „Rinnenfest” și vernisajele expozițiilor programate în cadrul festivalului.
Unul dintre momentele centrale ale zilei de sâmbătă va fi concertul aniversar dedicat împlinirii a 120 de ani de la nașterea Gretei Lienert-Zultner, personalitate asociată culturii săsești transilvănene.
Programul va continua duminică, 20 septembrie, începând cu ora 9:30, cu activități pentru copii și o slujbă festivă. Ulterior, participanții vor putea asista la momente de muzică de fanfară, parada porturilor populare și un program cultural diversificat.
Duminică sunt programate și decernarea Medaliei Honterus, masa rotundă cu tema „Activitatea de tineret”, momente muzicale, precum și lansarea volumului „Procesul Bisericii Negre din 1957–1958”.
Prin implicarea în organizarea proiectului, Centrul de Cultură „Augustin Bena” își propune să contribuie la valorificarea patrimoniului cultural săsesc și la transmiterea acestuia către generațiile tinere. Evenimentul pune în evidență caracterul multicultural al patrimoniului transilvănean și rolul tradițiilor locale în păstrarea memoriei comunităților.
Festivalul va avea loc în Șona, în zilele de 19 și 20 septembrie 2026, iar organizatorii îi invită pe localnici și pe turiști să participe la manifestările dedicate istoriei, muzicii, portului și tradițiilor comunității săsești.
Programul Întâlnirii Sașilor 2026 de la Șona
Sâmbătă, 19 septembrie 2026
13:00 – Program artistic și educativ pentru copii
• Grădina de joacă Șona Connect
14:00 – Deschiderea oficială a Întâlnirii Sașilor 2026
• Intrarea în Cetate
14:10 – Prezentarea tradiției „Rinnenfest” – dialog între doi țărani (HOG Schönau)
• Intrarea în Cetate
14:40 – Deschiderea expoziției „Șona – o comună multietnică, trecut, prezent și viitor”
• Căminul Cultural
Deschiderea expoziției „Repere ale patrimoniului cultural săsesc din județul Alba”
• Curtea Cetății
15:30 – Concert aniversar dedicat împlinirii a 120 de ani de la nașterea Gretei Lienert-Zultner, susținut de Lider-Ziker & Angelika Meltzer
• Căminul Cultural
16:30 – „Cântăm împreună” (HOG Schönau)
• Intrarea în Cetate
Duminică, 20 septembrie 2026
09:30 – Program pentru copii
• Grădina de joacă Șona Connect
10:00 – Slujbă festivă
• Biserica din Cetate
11:00 – Decernarea Stelei de Onoare a Federației Sașilor domnului Martin Bottesch
• Biserica din Cetate
Muzică de fanfară
• Curtea Cetății
12:00 – Parada porturilor populare
12:30 – Program cultural cu momente de dans popular și muzică de fanfară
• Grădina de joacă Șona Connect
14:00 – Program de festival
• Biserica din Cetate
• Alocuțiuni
• Decernarea Medaliei Honterus
• Masă rotundă: „Activitatea de tineret”
• Momente muzicale susținute de Lisa Gartner și Jonathan Servatius-Depner
16:30 – Lansare de carte și discuție pe tema volumului „Procesul Bisericii Negre din 1957–1958”
• Biserica din Cetate
Știri din zonă
La Biia, Crucea de pe Dealul bisericii a adunat din nou comunitatea la rugăciune
Comunitatea din Biia s-a reunit, în seara zilei de 14 septembrie 2026, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, pentru tradiționalul eveniment „La umbra Crucii de pe Dealul bisericii”. Întâlnirea, organizată începând cu ora 18.00, a adunat credincioși din Biia și din localitățile învecinate într-un moment de rugăciune, comuniune și rememorare a istoriei locului.
Evenimentul s-a desfășurat pe „Dealul Crucii”, în fața monumentului ridicat în anul 2007 de „Asociația Fiilor satului Biia”. Crucea, realizată din fier zincat și având o înălțime de 15 metri, este iluminată și poate fi văzută din întreaga vale a Târnavei Mici.
Locul are o puternică încărcătură istorică și spirituală pentru comunitatea din Biia. Aici s-a aflat vechea vatră a satului, precum și biserica de odinioară, spațiul rămânând în memoria localnicilor drept unul sacru.
În cadrul întâlnirii, un sobor de preoți a oficiat Acatistul Sfintei Cruci, în prezența credincioșilor. La finalul slujbei, părintele Claudiu Moldovan, preotul care păstorește comunitatea ortodoxă din Sâncel, a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificația Sfintei Cruci în viața creștinului și despre responsabilitatea fiecăruia de a-și asuma propria cruce cu credință și nădejde.
Un moment important al întâlnirii a fost și intervenția inginerului Teodor-Florin Mărginean, primarul comunei Șona și fiu al satului Biia, care a vorbit în numele „Asociației Fiilor satului Biia”. Acesta a evocat istoria monumentului ridicat în urmă cu aproape două decenii și rolul pe care Crucea de pe Deal îl are în păstrarea memoriei locului și în menținerea legăturii dintre fiii satului și comunitatea de origine.
La eveniment a participat și George Rotar, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, care a subliniat importanța unor astfel de momente pentru comunitățile care își păstrează tradițiile și cinstesc memoria înaintașilor.
Tradiția întâlnirii de pe „Dealul Crucii” a fost instituită în urmă cu 12 ani și continuă să reprezinte un moment important pentru comunitatea din Biia. Dincolo de dimensiunea religioasă, evenimentul constituie și o formă de păstrare a memoriei colective și de cinstire a înaintașilor.
Mesajul întâlnirii a fost pus în legătură cu îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”.
Pentru locuitorii din Biia, întâlnirea anuală de la Crucea de pe Dealul bisericii rămâne astfel un reper al vieții comunității, în care credința, tradiția și memoria înaintașilor se întâlnesc într-unul dintre cele mai încărcate simbolic locuri ale satului.
Pr. paroh Lucian Feșteu
Știri din zonă
Șofer de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă, reținut după ce a fost prins băut și fără permis, la Crăciunelu de Jos
Un tânăr de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a fost depistat la volan, în localitatea Crăciunelu de Jos, deși avea dreptul de a conduce suspendat. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Incidentul s-a produs în noaptea de 12 spre 13 septembrie 2026, în jurul orei 04:18. Polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au oprit pentru control autoturismul condus de tânăr.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Blaj, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din 13 septembrie 2025.
În acest caz, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
-
Din Județacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 11 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



