Sport
Campioana, o nouă înfrângere în Champions League: Volei Alba Blaj – VakifBank Istanbul 1-3
Volei Alba Blaj a jucat extraordinar în prima parte a unui meci în care era cotată doar cu șanse teoretice, iar VakifBank s-a transpirat serios până a se impune. În primele două seturi campioana României și-a depășit condiția, a condus cu 1-0 și a oferit o evoluție remarcabilă, într-un meci care a durat 98 de minute.
Vittoria Piani s-a duelat la fileu cu celebra Tijana Boskovic, ambele au strâns 26 de puncte, iar MVP-ul partidei a fost desemnată voleibalista de la VakifBank
În fața unei săli pline și într-o atmosferă fabuloasă, Volei Alba Blaj a reușit minunea și a capturat primul set în disputa cu galonata oponentă! În fapt, campioana României a avut o prestație senzațională în primele două parțiale, jucând de la egal la egal cu un colos al voleiului feminin european. Este o confruntare stelară în „Alba Blaj” Arena, formația din Turcia fiind cea mai galonată grupare care activează în competiția continentală.
• Un prim set de poveste!
Deși VakifBank a început cu vedetele Tijana Boskovic, Chiaka Ogbogu, Zehra Gunes sau Helena Cazaute în formula de start, vedeta debutului de meci a fost Volei Alba Blaj, cu o evoluție dezinvoltă! Turcoaicele au fost surprinse de replica extraordinară a oponentelor, care s-au distanțat neverosimil. Uimitor, pe fondul unei prestații extraordinare, Blajul s-a aflat în prim-plan, conducând incredibil cu 4-0, 10-4, 12-5 și 15-10. Guidetti a simțit pericolul, a replicat, campioana Turciei arătându-și forța. Blajul a avut 22-19, toate mingile o căutau pe Boskovic, dar s-a făcut 24-21, cu o primă minge de set cucerită de reprezentanta României.
• De la egal la egal, în setul secund!
În setul secund, VakifBank s-a trezit, a recepționat semnalul de alarmă și a turat motoarele, însă nici Blajul nu s-a lăsat mai prejos. Gazdele au continuat prestația excelentă, fiind la diferențe minime, de un punct în spate (6-7, 9-10, 11-12) și chiar reușind să egaleze în trei rânduri (la 14, 17 și 18), cu Piani și Costa în mare vervă. S-a făcut 22-22, de la 19-22, într-un final incandescent și 23-24, dar VakifBank a egalat situația.
• S-a trezit VakifBank
În al treilea set, VakifBank s-a instalat clar la conducere, Volei Alba Blaj nu a mai rezistat ritmului, scorul fiind unul net 22-13. A intrat și Otcuparu pentru a se bucura de un punct reușit în Champions League. Era clar că vizitatoarele au preluat inițiativa și s-au îndreptat spre un succes contat. În ultimul parțial, Blajul a ajuns la 9-11, 13-15 și 16-18 și a întreținut suspansul. Blajul nu a renunțat, s-a apropiat amenințător la 18-19, a anulat o minge de meci, dar atât
• Constelație de vedere internaționale
VakifBank Istanbul, formația cu care Blajul s-a duelat o singură dată, în 2018, acum 7 ani, la București, în finala Ligii Campionilor, la cea cea mai importantă performanță a voleiului feminin autohton din ultimele 3 decenii, are o distibuție senzațională. Italianul Giovanni Guidetti beneficiază de jucătoare de talie mondială, precum celebra Tijana Boskovic (Serbia, care a mai evoluat contra Blajului cu Ekzacibsi Istanbul în semifinalele Cupei CEV, în 2022), Chiaka Ogbogu (USA), Zehra Gunes (Turcia) sau Helena Cazaute (Franța).
Volei Alba Blaj este la al doilea eșec, în actuala ediție a competiției stelare, după 0-3 în Italia, cu Savino Del Bene Scandicci.
În luna ianuarie a anului viitor sunt două deplasări consecutive, cu Volero Le Cannet (8 ianuarie) și VakifBank Istanbul (14 ianuarie), urmate de două jocuri pe teren propriu, cu Savino Del Bene Scandicci (etapa a cincea, 28 ianuarie) și Volero Le Cannet (utima rundă, 4 februarie).
În acest an, echipa din „Mica Romă” mai are 3 confruntări în competițiile interne, acasă cu CSM București (6 decembrie), în deplasare cu Rapid (13 decembrie) – în Divizia A1 și, la Constanța, în sferturile Cupei României (miercuri, 17 decembrie).
Sport
CIL Blaj își întărește defensiva. Alex Băican a semnat cu echipa din „Mica Romă”
CIL Blaj continuă campania de transferuri înaintea startului noului sezon de Liga a 3-a și a anunțat oficial transferul fundașului central Alex Băican.
În vârstă de 28 de ani, noul jucător al formației din Blaj sosește de la CS Minaur Baia Mare, după ce în cariera sa a mai evoluat pentru Viitorul Constanța, Pandurii Târgu Jiu și FC Bihor Oradea.
Prin aducerea lui Alex Băican, conducerea clubului își propune să consolideze compartimentul defensiv, experiența acumulată de fundaș urmând să reprezinte un atu important pentru obiectivele echipei în sezonul competițional care urmează.
Oficialii CIL Blaj i-au urat bun venit noului fotbalist și mult succes în tricoul echipei, exprimându-și încrederea că acesta va contribui la rezultatele formației blăjene.
Sport
Mihaela Blaga, campioană națională la 3.000 de metri obstacole. Sportiva din Blaj s-a calificat la Europenele de seniori
Atleta Mihaela Blaga, legitimată la ACS Mica Romă Blaj, a devenit campioană națională la seniori în proba de 3.000 de metri obstacole și, odată cu acest rezultat, și-a asigurat calificarea la Campionatele Europene de Seniori, programate în perioada 10-16 august, la Birmingham.
Performanța a fost obținută în cadrul Campionatelor Naționale desfășurate la Craiova, unde sportiva pregătită de antrenoarea Cristina Man a dominat cursa și a încheiat pe primul loc.
Mihaela Maria Blaga a oprit cronometrul la 9:59.44, devansând-o pe Adela Dumitrescu (Gloria Buzău), care a terminat în 10:18.35 (cel mai bun rezultat personal), și pe Anita Zaro (CSM Craiova), clasată a treia, cu timpul 10:31.50.
Titlul național îi aduce sportivei din Blaj și calificarea la cea mai importantă competiție continentală a sezonului pentru seniori, unde va reprezenta România.
Campionatele Naționale de la Craiova continuă duminică, atunci când județul Alba va fi reprezentat și de alți doi atleți. Lenuța Constantin și David Cozma, ambii legitimați la CSU Alba Iulia, vor lua startul în proba de 800 de metri.
De asemenea, Lenuța Constantin va participa și la Campionatele Mondiale Under 20, programate în perioada 5-9 august, la Oregon.
Sport
O nouă victorie pentru echipa din „Mica Romă”, în meciurile de pregătire: CIL Blaj – CSU Alba Iulia 3-0 (0-0)
CIL Blaj a câștigat cu scorul de 3-0 (0-0) partida de verificare disputată împotriva formației CSU Alba Iulia. După o primă repriză fără goluri, blăjenii au făcut diferența în partea secundă prin reușitele lui Pîntea (min. 62), Nistor (min. 85) și Tineiu (min. 89).
Primul gol al întâlnirii a fost înscris de Pîntea, chiar împotriva fostei sale echipe. Pe lista marcatorilor și-a trecut numele și Nistor, unul dintre jucătorii nou-veniți în această vară la CIL Blaj.
Meciul a reprezentat primul test al verii pentru tânăra echipă a CSU Alba Iulia și al treilea pentru CIL Blaj, înaintea confruntării oficiale dintre cele două formații din județul Alba. Cele două echipe se vor întâlni miercuri, 29 iulie 2026, de la ora 17:30, pe terenul din Micești, în turul I al Cupei României.
La CIL Blaj și-au făcut debutul Ștefan Bran, venit de la Universitatea Cluj, și Gâțan, transferat chiar de la CSU Alba Iulia.
Totodată, oficialii blăjeni au anunțat că Toader s-a întors la Hermannstadt, iar Bobăilă, Glonț și Boancă, toți proveniți de la CSM Unirea Alba Iulia, nu mai intră în planurile echipei.
În perioada următoare, CIL Blaj va disputa un nou meci amical împotriva Performanței Ighiu.
-
Din Județacum 3 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 9 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 9 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



