Situată în judeţul Alba, comuna Cetatea de Baltă se aşază de o parte şi de alta a râului Târnava Mică şi se mândreşte, pe lângă celebrul deja castel Bethlen-Haller, un monument istoric de categoria A, cu Biserica Reformată Calvină, construită în secolul al 14-lea.

Preotul paroh, Endre Barabasi, ne-a deschis porţile şi am pătruns în curtea impozantului monument, beneficiind de un tur complet şi de o frumoasă relatare a istoriei acestei biserici alături de reiterarea importanţei acesteia prin atracţiile sale turistice.
La Cetatea de Baltă, în timpul romanilor a fost construită o cetate pentru apărarea sării, care era adusă din Praid pe Târnava Mică. Mai multe naţii au locuit pe aceste meleaguri, dar la venirea maghiarilor în 896, aceştia au fondat satul şi în 1086 a fost construită această primă biserică, acum foarte veche, de aproape 1000 de ani. Iniţial bazilica avea două turnuri şi trei săli, una principală şi două laterale, dar în 1241, mai exact în luna aprilie, când au năvălit tătarii, a fost distrusă, în măcelul de atunci murind 30.000 de persoane, fapt atestat printr-un document ce se află acum la Paris, în patrimoniul Bibliotecii Universitare. Biserica acum reconstruită găzduieşte între zidurile sale parte din osemintele celor decedaţi atunci, într-o capelă rotundă în care nu se poate acum pătrunde, oasele se văd însă cu uşurinţă printr-o deschizătură a zidului. De altfel, sub biserică, există o criptă în care au fost depuse osemintele a mai multe persoane înstărite, criptă găsită în anul 1896, cu ocazia săpăturilor efectuate la renovarea lăcaşului. Atunci s-a găsit un sarcofag din marmură, al Zsófiei Palöcsy, decedată în 1583, realizat în stil renascentist, ce se află acum la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
Pe unul din zidurile laterale exterioare se poate observa o piatră romană, lăsată dezvelită pentru a ne edifica mai bine în legătură cu vechimea şi originalitatea construcţiei. Numai lemnul din care este ridicat podul are peste 600 de ani vechime, rezistând şi astăzi datorită faptului că bătrânii ştiau că sunt 2 săptămâni pe an când, dacă tai lemnul, în el nu va intra cariul.
În turn se află cel mai vechi clopot cu dată din România, din 1417, înscripţionat cu litere gotice, care s-ar putea traduce aproximativ astfel: „Pentru gloria lui Dumnezeu”, a cărui „voce” (120 de rezonanţe) se aude astăzi ori de câte ori este tras de preotul paroh, care se ocupă şi de această activitate, urcând o serie de scări ameţitoare, din lemn, pe care are credinţa că orice om fără mare păcat poate urca fără frica de a se accidenta. La început biserica avea de fapt 4 clopote, cel mai mare dintre ele fiind dus în timpul Revoluţiei de la 1848, undeva în ţinutul secuiesc pentru a face tun din el, dar a scăpat şi se spune că s-ar afla acum undeva prin Braşov.
La interior, descoperim o frescă, înfăţişând imaginea apocalipsei şi a judecăţii de apoi cu învierea morţilor, datând din 1525 şi pictată de un artist italian. Tot aici descoperim o frumoasă orgă cu fluiere, veche de 100 de ani şi diverse motive florale pictate pe mobilier. De altfel, încă din anul 1600, biserica beneficia deja de cor cu orgă, cutia acesteia fiind încă păstrată în interiorul lăcaşului. Intrarea la slujbă se făcea separat pentru preot, conte şi popor, fiecare pătrunzând printr-o uşă diferită, fiecare situată pe o altă latură a bisericii.
Parte din ferestrele monumentului istoric prezintă în partea de sus un deosebit model, realizat manual, folosindu-se tehnica lipirii cu plumb, care continua la momentul edificării până jos, preţul plătit atunci pentru un astfel de geam ajungând la 47 de boi. Lăcaşul a fost păstrat în bune condiţii şi datorită familiei Bethlen, care a sprijinit întotdeauna biserica. Aceasta a fost iniţial catolică şi din 1550, reformată. Puţini ştim că la Cetatea de Baltă, în timpul lui Matei Corvin, un castel existent atunci aici a fost donat de acesta lui Ştefan cel Mare, urmele acestuia nemaifiind vizibile astăzi. Cetatea era practic una de rezervă pentru domnitorul Moldovei, el netrăind aici decât un an sau doi, fiind apoi preluată de Petru Rareş, de la care a fost luată înapoi de către maghiari, acesta luptând de partea saşilor şi nu de cea a  ungurilor.
Astăzi, Biserica Reformată Calvină din Cetatea de Baltă are 350 de enoriaşi, care beneficiază de cor, ore de catehism pentru copii şi tineri, fiind înfiinţată şi o organizaţie a femeilor reformate. Comunitatea este activă, prin donaţii, copiii parohiei au participat la diverse tabere şi activităţi în toată ţara.
Mulţi vizitatori au călcat pragul bisericii şi în acest an, întrucât edificiul, pe lângă faptul că este încadrat în categoria monumentelor din clasa A, atrage şi prin prezenţa în turnul acestuia, a unei reprezentări de cap tătăresc, din 1241, reliefat pe unul din zidurile interioare. Acesta a fost realizat în ideea de a păstra veşnic în amintirea oamenilor chipul celor care i-au decimat şi le-au distrus atunci lăcaşul de cult, care de-a lungul vremii a găzduit nu mai puţin de 9 sinoduri.
Cu sprijinul sponsorilor dar şi cu ajutorul Consiliului Judeţean Alba, acoperişul a fost schimbat acum 3 ani, pentru a proteja mai bine interiorul, urmând ca biserica să intre în viitorul apropiat în reparaţii capitale.
În jurul bisericii, la adăpostul vegetaţiei, descoperim câteva monumente funerare, curtea fiind de altfel înţesată de oseminte îngropate în pământul care a fost martor la atâta istorie, oseminte ale căror cruci din lemn s-au deteriorat de-a lungul timpului. În 1097, Ladislau a dat lege ca oamenii să fie înmormântaţi doar în jurul bisericilor, pentru ca în 1790, împăratul Iosif al II-lea să dea altă lege, conform căreia oamenii trebuiau să fie înmormântaţi în marginea satelor, pentru a proteja comunităţile de epidemii.
Parohul are planuri mari pentru lăcaşul ce îl are în grijă: renovare capitală, încălzire în pardoseală, descoperirea uşii laterale pe care intra contele, uşă de o deosebită frumuseţe, blocată acum de o teracotă, renovarea unei săli închise publicului, din cadrul edificiului, folosită odinioară de săteni pentru a-şi păstra grânele ori alte alimente şi căreia vrea să îi dea o destinaţie nouă: muzeu. Îi dorim mult succes!