Știri din zonă
Biblioteca ”Ion Agârbiceanu” din Cenade, reparată capital

Clădirea, care găzduiește și muzeul etnografic al comunei, a beneficiat de refacerea acoperișului, de izolare exterioară, zugrăvit interior și exterior dar și de o terasă nou-nouță în față. Valoarea lucrărilor s-a ridicat la suma de 75.000 de lei, efortul financiar fiind suportat în totalitate de la bugetul local al comunei. Renovarea capitală a Bibliotecii ”Ion Agârbiceanu” a început în luna iunie a acestui an, iar în noiembrie toate au fost în bună ordine, pentru recepția finală. De această investiție a administrației locale vor beneficia cei peste 1.000 de locuitori ai comunei Cenade, care au de acum la dispoziție un spațiu primitor, pentru a se adânci în lectură ori pentru a studia oferta de cărți și documente, dar mai cu seamă elevii, și nu doar în preajma tezelor și a examenelor.
D. M. S.
Știri din zonă
Tânără de 25 de ani din Bucerdea Grânoasă cercetată de polițiști, după ce a fost depistată în timp ce conducea fără permis un autoturism cu număr fals de înmatriculare
Vineri, 5 iunie 2026, în jurul orei 17.20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj au oprit, pentru control, pe raza localității Petrisat, un autoturism care era condus de o femeie, în vârstă de 25 ani, din comuna Bucerdea Grânoasă, județul Alba.
Din verificări a reieșit că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar numerele de înmatriculare montate pe autoturism sunt false și aparțin unui alt autoturism.
Cercetările sunt continuate.
Știri din zonă
O tânără din Sâncel și un minor din Cenade au fost reținuți de polițiștii din Blaj în baza unui mandat european de arestare
Miercuri, 3 iunie 2026, în jurul orei 19.00, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au depistat, pe raza localității Cenade, un tânăr de 17 ani, din localitatea Cenade, și o tânără de 19 ani, din localitatea Sâncel, pe numele cărora a fost emis de către autoritățile judiciare din Franța un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Cei doi tineri au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a dispus reținerea tinerei de 19 ani, pentru o perioadă de 24 de ore, iar a tânărului de 17 ani, pentru o perioadă de 12 ore. În cursul zilei de azi, 4 iunie 2026, tinerii vor fi prezentați Curții de Apel Alba Iulia.
Pentru depistarea celor în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
Știri din zonă
Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Valea Lungă
Luni, 1 iunie 2026, a avut loc ceremonia de decernare a titlului de Cetățean de Onoare al comunei Valea Lungă a domnului Dumitru-Dorin Prunariu.
Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, este și cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia.
Dumitru-Dorin Prunariu a realizat, în luna mai a anului 1981, un zbor spațial de 8 zile la bordul navei spațiale Soyuz-40 și al stației spațiale Saliut-6, devenind al 103-lea om în spațiul cosmic. În cadrul misiunii cosmice a efectuat numeroase experimente științifice.
-
Din Județacum 2 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 8 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


