Rămâi conectat

Sport

Astazi de la ora 18.00: un nou episod din „Derby-ul Ardealului”: Volei Alba-Blaj – CSU Medicina Tg. Mureş

Publicat

în

CSU Medicina-CSV Alba BlajDouă dintre echipele care reprezintă în acest sezon România în competiţiile continentale, Volei Alba-Blaj (Cupa CEV) şi CSM Medicina Tg. Mureş (Cupa Challenge) se vor duela astăzi, de la ora 18.00, în Sala „Timotei Cipariu”, într-o partidă restanţă din etapa a 6-a a Diviziei A1 la volei feminin.

Discutăm de un nou episod al „derby-ului Ardealui”, dispută în care formaţia din „Mica Romă” porneşte drept favorită.

Combatantele se cunosc suficient de bine din perioada precompetiţională, fiind partenere la diverse turnee de pregătire, desfăşurate atât la Blaj, cât şi la Tg. Mureş. Echipa lui Darko Zakoc se prezintă iar în faţa propriilor fani după două examene externe, unul în campionatul intern (3-0 cu Dinamo, preluată ulterior de Branko Gajic), celălalt în Elveţia (2-3 cu Volley Koniz, în prima manşă a duelului din „16”-imi). Vorbim în acelaşi timp de o repetiţie utilă în vederea disputei de săptămâna viitoare, de la Sibiu, returul împotriva reprezentantei „Ţării Cantoanelor”, când se vizează o calificare în etapa superioară a CEV. Întoarsă cu un punct din Elveţia, gruparea blăjeană este favorită să acceadă în optimile de finală ale CEV, iar Medicina a învins cu 3-2, pe teren propriu pe Hapoel Kfar Saba, după ce a condus cu 2-0 la seturi. Momentan, Volei Alba-Blaj se poziţionează pe ultima treaptă a podiumului, cu 12 puncte (4 victorii şi un eşec), iar formaţia lui Paul Bogdan se regăseşte pe al 6-lea loc al ierarhiei, cu 7 puncte (două succese şi trei înfrângeri).

• Bilanţ net favorabil

Blăjencele se simt confortabil în compania „medicinistelor”, având la activ 6 meciuri câştigate la rând din 7 confruntări. De altfel, medaliile de bronz adjudecate ediţia trecută au fost tocmai după un 3-0 net, la „general”, în „finala mică”, disputată împotriva echipei din Tg. Mureş. Raportat la stagiunea internă, până la examenul european de la Sibiu, Volei Alba-Blaj are de susţinut întâlnirile cu Medicina Tg. Mureş (astăzi) şi CSM Lugoj (sâmbătă, în deplasare), dispute ce n-are trebui să-i pună probleme, iar Salaoru & compania trebuie să bifeze succese obţinute fără mari emoţii.

FOTO: ARHIVĂ


Sport

Daniel Tătar, nemulțumit de evoluția echipei după înfrângerea de la Șag: „Nu reușim să ieșim din această pasă proastă”

Publicat

în

Daniel Tătar și-a exprimat nemulțumirea față de evoluția echipei, după un nou rezultat dezamăgitor. Tehnicianul consideră că greșelile din apărare, ocaziile ratate și lipsa de reacție din repriza secundă au contribuit la situația dificilă pe care o traversează formația.

Acesta a regretat faptul că echipa nu a reușit să valorifice momentele bune din prima repriză și nici oportunitățile avute imediat după pauză. Totodată, a subliniat că este nevoie de o analiză serioasă pentru a găsi soluții și pentru a depăși perioada slabă.

„Din păcate, nu reușim să ieșim din această pasă proastă, iar acest aspect trebuie discutat și rezolvat! Păcat de prima repriză, în care am făcut o singură greșeală și am primit gol, în timp ce noi ratăm ocazii foarte mari. În repriza a doua, am avut șansa să revenim în joc în primele trei minute, dar am ratat din nou, iar apoi nu am mai făcut nimic din ce am pregătit. Păcat că ne irosim startul de campionat, pentru că suntem aceeași echipă! O să vedem ce este de făcut!”, a transmis Daniel Tătar.


Citește mai mult

Sport

Elevii lui Daniel Tătar, înfângere la scor de neprezentare în Banat: Timișul Șag – CIL Blaj 3-0 (1-0)

Publicat

în

CIL Blaj a pierdut cu 0-3 (0-1) deplasarea de la Timișul Șag, într-un duel important pentru configurația podiumului în Seria a VII-a. Înfrângerea complică situația formației din „Mica Romă” în lupta pentru play-off, în timp ce gruparea bănățeană a urcat pe locul secund, depășindu-și adversara directă.

Pentru CIL Blaj, confruntarea din etapa a X-a a reprezentat al doilea test consecutiv în deplasare împotriva unei contracandidate la calificarea în play-off. După o perioadă dificilă, în care acumulase doar trei puncte în precedentele patru meciuri, echipa blăjeană avea nevoie de un rezultat pozitiv pentru a-și consolida poziția în clasament.

F. Roșu, omul decisiv al gazdelor

Timișul Șag a deschis scorul în minutul 32, când F. Roșu a pornit într-o cursă spectaculoasă de la centrul terenului și a încheiat acțiunea cu un șut la colțul lung, lăsând defensiva blăjeană fără replică.

Același jucător a lovit din nou imediat după pauză. În minutul 51, F. Roșu și-a trecut în cont dubla, majorând avantajul gazdelor și complicând serios misiunea formației din „Mica Romă”.

Bănățenii au continuat să controleze disputa, iar scorul final, 3-0, a consfințit un succes categoric al echipei din Șag, într-un meci cu miză importantă în economia clasamentului.

CIL Blaj, în cădere evidentă de formă

Eșecul confirmă perioada slabă traversată de CIL Blaj, care a acumulat doar trei puncte în ultimele cinci etape, fără să obțină vreo victorie. Seria negativă se reflectă și în clasament: blăjenii au coborât pe poziția a treia, fiind depășiți chiar de adversara din această rundă.

În schimb, Timișul Șag a obținut trei puncte extrem de importante și a urcat pe locul secund în Seria 7, consolidându-și candidatura la un loc în play-off.

Pentru CIL Blaj, rezultatul de la Șag reprezintă un semnal de alarmă. Formația din „Mica Romă” trebuie să găsească rapid soluții pentru a întrerupe seria rezultatelor negative și a rămâne în cursa pentru obiectivul stabilit în acest sezon.


Citește mai mult

Sport

Blăjeanca Mihaela Blaga, locul 10 la un concurs internațional în Italia

Publicat

în

Atleta Mihaela Blaga, legitimată la Mica Romă Blaj și CS Universitar Alba Iulia, a încheiat pe locul 10 cursa internațională „Corsa dei Castelli”, desfășurată la Trieste, în Italia. Sportiva pregătită de antrenoarea Cristina Man a alergat cei 10 kilometri pe șosea în 34 de minute și 25 de secunde, un rezultat apropiat de recordul său personal.

Ajunsă la cea de-a 11-a ediție, competiția „Corsa dei Castelli” face parte din calendarul european al alergărilor pe șosea și a reunit sportivi valoroși din mai multe țări.

România a fost reprezentată și de Lucian Ștefan, atlet legitimat la CS Universitar Alba Iulia și Mica Romă Blaj. Acesta a ocupat locul 17, cu timpul de 30 de minute și 30 de secunde, stabilind un nou record personal. Totodată, Ștefan a făcut parte din echipa României, care a încheiat întrecerea pe locul al cincilea.

Atleții din Alba, la startul Campionatului Național de cros

Următoarea provocare pentru sportivii din Alba este Campionatul Național de cros, programat în weekend la Băile Felix, în zona Sânmartin. Competiția va reuni atleți la categoriile seniori, Under 23 și Under 20 și va reprezenta criteriu de calificare pentru Campionatele Balcanice de cros, programate în 14 noiembrie, la Koinare, în Bulgaria.

Printre sportivele care vor lua startul se numără Mihaela Blaga, la categoria Under 23, precum și Lenuța Constantin, de la CS Universitar Alba Iulia și Mica Romă Blaj, și Denisa Komives, de la CSȘ Blaj, ambele la Under 20, categorie la care va fi înscrisă și o echipă.

La Under 18 va concura Roxana Cordea, reprezentând Mica Romă Blaj și CSȘ Blaj. În competiția masculină, Lucian Ștefan va lua startul la Under 23, George Cozma, de la CS Universitar Alba Iulia și Mica Romă Blaj, la Under 20, iar Viorel Medeșan, de la Mica Romă Blaj și CSȘ Blaj, la Under 18.

Ștafeta mixtă vizează calificarea la Europenele de cluburi

Unul dintre obiectivele delegației este calificarea ștafetei mixte la Campionatul European al Cluburilor, programat în februarie 2027, în Portugalia.

Ștafeta va fi alcătuită din Lenuța Constantin, Mihaela Blaga, Lucian Ștefan și George Cozma, iar rezultatul de la Naționalele de cros va conta în îndeplinirea acestui obiectiv.

CS Unirea Alba Iulia, reprezentată de patru sportivi la Under 20

CS Unirea Alba Iulia va participa la Campionatul Național de cros cu patru sportivi la categoria Under 20: Dragoș Fabian Floca, Vlad Babin, Stelian Man și David Bercheu.

Cei patru atleți sunt pregătiți de antrenoarea Mihaela Vlas și vor încerca să obțină rezultate cât mai bune în competiția de la Băile Felix.

Pentru sportivii și antrenorii din Alba, întrecerea națională reprezintă o nouă oportunitate de afirmare și de calificare la competițiile internaționale programate în perioada următoare.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj