Știri din zonă
ANI l-a declarat pe viceprimarul (PD-L) din Fărău, Ioan Stoia, ca fiind în conflict de interese
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictului de interese în materie administrativă, de către Ioan Stoia, viceprimar al Comunei Fărău, Judeţul Alba.

În urma evaluărilor efectuate, s-au constatat următoarele:
1. Încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către STOIA IOAN, întrucât, în exercitarea mandatului de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Fărău (2008 – 2012), a luat parte la procesul decizional privind adoptarea bugetului local al Comunei Fărău pe anul 2011, cât şi a rectificării respectivului buget local, prin care a fost alocată suma aferentă plăţii contractului încheiat de către Consiliul Local al Comunei FĂRĂU cu S.C. AUTOTALLER S.R.L. (societate în cadrul căreia asociatii şi administratorii sunt rudele sale de gradul al II – lea), în valoare totală de 55.000 Lei.
2. Încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către STOIA IOAN, întrucât, în perioada 22.06.2012 – 07.01.2013, a deţinut, simultan, atât funcţia de Viceprimar al Comunei Fărău, Judeţul Alba, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul STOIA IOAN ”RAUL” ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87), alin. 1, lit. g) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
La data de 20.06.2008, a fost validat mandatul lui STOIA IOAN, de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Fărău, Judeţul Alba, pentru mandatul 2008 – 2012. La data de 22.06.2012, STOIA IOAN a fost ales în funcţia de viceprimar al comunei Fărău, Judeţul Alba.
În perioada 14.05.2010 – 07.01.2013, STOIA IOAN a deţinut calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul STOIA IOAN ”RAUL” ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ.
”STOIA IOAN, deşi avea un interes de ordin patrimonial pentru rudele sale de gradul al II – lea, care putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin în calitate de Consilier local, nu a anunţat acest fapt la începutul şedinţelor Consiliului Local al Comunei Fărău, Judeţul Alba, din data de 10.02.2011, 21.04.2011, 29.08.2011, 29.09.2011, 31.10.2011, 08.11.2011, 23.11.2011, 06.12.2011 şi, respectiv, 22.12.2011, participând la deliberarea şi adoptarea Hotărârilor privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi rectificările bugetare aferente anului 2011, conform proceselor verbale de şedinţă aferente.
La data de 26.04.2011, S.C. AUTOTALLER S.R.L. a încheiat cu Consiliul Local al Comunei FĂRĂU, Judeţul Alba, un contract de prestări de servicii, în valoare totală de 55.000 Lei, având ca obiect ‘curăţat păşuni, grenări terenuri, împrăştiat şi tasat piatră pe drumurile comunale şi săteşti, săpat fântâni pe domeniul public şi privat al comunei’. S.C. AUTOTALLER S.R.L. are ca asociaţi şi administratori pe STOIA ?TEFAN şi STOIA LIVIU, rude de gradul al II – lea cu persoana evaluată.
Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării regimului juridic al conflictului de interese, deoarece, conform dispoziţiilor art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate lua parte la deliberare şi adoptarea hotărârilor consilierul local care, personal, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, iar hotărârile adoptate de consilul local cu încălcarea acestor dispoziţii sunt nule de drept”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ANI.
Știri din zonă
Primarul comunei Bucerdea Grânoasă, Vasile Sevestrean, găsit spânzurat în podul propriei locuințe. Poliția a deschis o anchetă
Primarul comunei Bucerdea Grânoasă, Vasile Sevestrean, a fost găsit decedat joi după-amiază, la locuința sa. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul.
Potrivit informațiilor disponibile, este vorba despre Vasile Sevestrean, aflat la primul mandat de primar al comunei Bucerdea Grânoasă, după ce a fost ales la alegerile locale pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).
Conform prezentării publicate pe pagina oficială a Primăriei Bucerdea Grânoasă, înainte de a intra în administrația publică, Vasile Sevestrean a profesat ca medic veterinar în perioada 2007–2024.
Vasile Sevestrean era căsătorit și avea un copil.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Știrea inițială (IPJ Alba):
„La data de 30 iulie 2026, în jurul orei 16.30, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cu privire la faptul că soțul ei a fost găsit spânzurat în podul imobilului de domiciliu.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă.
Examinarea preliminară a trupului nu a evidențiat urme de violență.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment.
Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.
Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere”.
Știri din zonă
Bărbat de 56 de ani din Bucerdea Grânoasă, găsit decedat la domiciliu. Polițiștii au deschis o anchetă
Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, județul Alba, a fost găsit decedat joi, 30 iulie 2026, la locuința sa.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Alba, în jurul orei 16:30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au fost sesizați prin 112 de către soția bărbatului, o femeie în vârstă de 53 de ani, care a anunțat descoperirea acestuia fără viață.
Ajunși la fața locului, polițiștii au confirmat decesul. La examinarea preliminară a trupului nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Autoritățile reamintesc că relatarea responsabilă a unor astfel de cazuri este importantă pentru protejarea persoanelor vulnerabile și încurajează pe cei care se confruntă cu dificultăți emoționale să discute cu persoane apropiate sau să solicite sprijin de specialitate.
Știri din zonă
Șofer de 26 de ani din Jidvei, cercetat după ce s-a răsturnat cu mașina. Era băut la volan
Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitatea Jidvei, este cercetat de polițiști după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe un drum comunal, fiind depistat ulterior cu o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs în noaptea de 29 iulie 2026, în jurul orei 02:44, pe drumul comunal DC 27, între Feisa și Jidvei.
Din primele cercetări a reieșit că șoferul, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Feisa – Jidvei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă, iar autovehiculul s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului au fost înregistrate doar pagube materiale.
Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
-
Din Județacum 3 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 9 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 9 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


