Rămâi conectat

Știri din zonă

Ajutoare de primă necesitate acordate de Crucea Roșie Română pentru familiile afectate de inundaţii din comuna Şona

Publicat

în

Ca urmare a inundaţiilor din data de 8 iulie 2018, care au afectat zeci de gospodării din comuna Şona, Crucea Roșie Română – Filiala Alba a mobilizat angajaţi şi voluntari din detaşamentul de intervenţie în situaţii de urgenţă şi a demarat o campanie de distribuire de apă potabilă, pachete alimentare, saci de dormit şi pături.

Potrivit directorului Adrian Ionel Dușa, voluntari şi angajaţi ai Crucii Roşii s-au deplasat în zonele afectate cu două autospeciale, urmând ca în această după-masă să distribuie o contitate importantă de bunuri de primă necesitate persoanelor afectate.

Acţiunea se derulează în colaborare cu Instituţia Prefectului Alba şi cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba, bucurându-se totodată de sprijinul şi deschiderea primăriei din comuna Şona.

Crucea Roşie este o organizaţie care are în centrul activităţii sale umanitatea, născută din grija de a ajuta semenii fără discriminare, de a preveni şi alina suferinţele oamenilor în orice împrejurare.

De peste 142 de ani, Crucea Roşie este alături de români, oferind sprijin în situaţii de dezastre prin implicarea voluntarilor şi asigurarea de ajutoare de primă necesitate.


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Biciclistul de 25 de ani, rănit grav în accidentul din Bucerdea Grânoasă a murit la spital

Publicat

în

Bărbatul în vârstă de 25 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, rănit grav în urma accidentului rutier produs vineri seara, pe strada Morii, a decedat la spital.

Potrivit informațiilor transmise anterior de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 22:21, după ce polițiștii din Blaj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la un accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că tânărul se deplasa cu bicicleta pe o bretea de acces care face legătura între strada Ion Maiorescu și strada Morii. Acesta nu purta elemente reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată cu sistem de iluminare.

La intrarea pe strada Morii, biciclistul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, biciclistul a suferit răni extrem de grave și a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, acesta a decedat, în cursul zilei de duminică.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului. În urma decesului victimei, încadrarea juridică a faptei urmează să fie modificată, potrivit procedurilor legale.


Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier cu un autoturism implicat, produs în localitatea Lupu, comuna Cergău: intervin pompierii militari din Blaj

Publicat

în

Pompierii din cadrul Stației Blaj intervin, sâmbătă, la un accident rutier produs în localitatea Lupu, comuna Cergău.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, în eveniment este implicat un singur autoturism, iar din primele date nu sunt persoane încarcerate.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD, care asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor și acordarea asistenței medicale, dacă aceasta se impune.


Citește mai mult

Știri din zonă

Cum s-a petrecut accidentul rutier din Bucerdea Grânoasă, în urma căruia un biciclist de 25 de ani a fost rănit grav

Publicat

în

Un biciclist în vârstă de 25 de ani a fost grav rănit, vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe strada Morii din localitatea Bucerdea Grânoasă.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 22:21, polițiștii din Blaj au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că bărbatul de 25 de ani, din Bucerdea Grânoasă, circula cu bicicleta pe o bretea de acces din strada Ion Maiorescu către strada Morii. Acesta nu era echipat cu elemente reflectorizante, iar bicicleta nu avea sistem de iluminare. La pătrunderea pe strada Morii, biciclistul ar fi intrat pe sensul opus de mers, unde s-a ciocnit de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, biciclistul a suferit răni grave. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj