Rămâi conectat

Actualitate

Administrația locală din Blaj se așteaptă ca zeci de mii de pelerini să vină pe Câmpia Libertăţi și să-l întâmpine pe Papa Francisc

Publicat

în

Administraţia locală a municipiului Blaj a luat act cu satisfacţie de anunţul făcut de birourile de presă ale Sfântului Scaun şi Preşedintelui României în legătură cu vizita Suveranului Pontif la Blaj, în data de 2 iunie 2019.

Acest eveniment va aşeza Blajul în prim-planul atenţiei mondiale! Considerăm că vizita Sfântului Părinte în «Mica Romă» vine ca o recunoaştere a importanţei istorice a Blajului, cunoscut ca un centru al afirmării originii latine a poporului român, un centru al libertăţii şi al valorilor spirituale universale.

Această vizită istorică confirmă şi faptul că sacrificiile Blajului şi ale oamenilor formaţi la lumina ideilor Şcolii Ardelene sunt recunoscute ca valori fundamentale ale demnităţii umane! Se întâmplă rar în istorie ca o comunitate mică, de 20.000 de locuitori, să fie aleasă pentru a găzdui un astfel de eveniment!”, se afirmă într-un comunicat de presă al Primăriei Blaj.

Primarul Gheorgeh Rotar afirmă că ”municipiul Blaj a primit cu bucurie onoranta misiune de a organiza vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc şi va depune toate eforturile necesare pentru ca şederea la Blaj a Suveranului Pontif să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”.

„Organizarea unui eveniment de asemenea amploare nu va fi deloc simplă, însă – alături de locuitorii Blajului, împreună cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi cu toate instituţiile implicate – suntem siguri că Blajul se va ridica la înălţimea acestei vizite istorice. Încă de pe acum, comunitatea Blajului urează bun venit Sfântului Părinte, precum şi zecilor de mii de pelerini care doresc să-l întâmpine pe Câmpia Libertăţii!”, se mai precizează în document.

Informaţii cu privire la vizita Papei au fost făcute publice şi de Administraţia Prezidenţială, respectiv Biserica Greco-Catolică. ”Vizita va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma şi importante valenţe ecumenice sub motto-ul «Să mergem împreună!». Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureştiul, Iaşiul şi Blajul precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc. Episcopii catolici din România au primit cu bucurie şi recunoştinţă vestea vizitei Papei Francisc, îndemnându-i pe credincioşi şi pe toţi oamenii de bunăvoinţă să se unească în rugăciune pentru ca acest eveniment să aducă roade bogate în viaţa spirituală a creştinilor precum şi în favoarea binelui şi unităţii întregii societăţi româneşti”, se precizează în comunicatul Bisericii.

„Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspiraţia pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea ţării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterităţii, care să unească energiile creştinilor în favoarea vieţii şi a valorilor fireşti ale Creaţiei lăsate de Dumnezeu”, a transmis, în Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.


Actualitate

Bărbat din Bacău, reținut după ce ar fi ajutat la înșelarea unei femei din Blaj cu peste 250.000 de lei

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Bacău, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Alba, fiind cercetat pentru complicitate la înșelăciune. Acesta ar fi ajutat la obținerea a peste 250.000 de lei de la o femeie de 68 de ani din Blaj, sub pretextul unor investiții la bursă. Potrivit anchetatorilor, victimei i-ar fi fost prezentate inclusiv documente și fotografii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale.

Bărbatul a fost prins în flagrant la data de 21 octombrie 2026, în municipiul Blaj, în timp ce s-ar fi pregătit să ridice o nouă sumă de bani de la femeie. Ulterior, banii ar fi urmat să fie depuși într-un ATM destinat achiziționării de criptomonede, într-un portofel electronic indicat de persoane necunoscute.

Potrivit cercetărilor, primul transfer ar fi avut loc la 4 septembrie 2026, când femeia ar fi fost convinsă să îi transfere bărbatului 46.600 de lei în contul personal, sub promisiunea că va obține venituri din investiții la bursă. Banii ar fi fost ulterior utilizați pentru achiziționarea de criptomonede.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 26 septembrie – 13 octombrie 2026, bărbatul s-ar fi deplasat în repetate rânduri la Blaj, de unde ar fi ridicat de la femeie încă 207.000 de lei. Sumele ar fi fost introduse în ATM-uri pentru achiziționarea de criptomonede, iar pentru fiecare operațiune efectuată, bărbatul ar fi primit 3.000 de lei.

Investigațiile au mai scos la iveală faptul că femeia ar fi fost indusă în eroare prin prezentarea unor documente și fotografii create cu ajutorul inteligenței artificiale, menite să îi câștige încrederea.

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Alba, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Blaj, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările continuând pentru stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului.


Citește mai mult

Actualitate

Sinodul Episcopilor Greco-Catolici, reunit la Blaj. Decizii privind organizarea Bisericii și activitatea pastorală

Publicat

în

Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, s-au reunit la Blaj, în perioada 20–21 octombrie 2026, pentru sesiunea sinodală ordinară de toamnă. Lucrările s-au desfășurat sub președinția Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscop Major, și au beneficiat de participarea Excelenței Sale Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova.

Unul dintre subiectele importante abordate în cadrul reuniunii a fost unirea in persona Episcopi a Eparhiei de Cluj-Gherla cu Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, ca soluție temporară, în urma consultării favorabile a Sfântului Scaun al Romei. Sinodul a salutat această decizie.

Pregătirea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore

Pe ordinea de zi s-a aflat și pregătirea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore, un moment de comuniune și discernământ dedicat provocărilor pastorale, sociale și culturale actuale.

Discuțiile au vizat modalitățile prin care Biserica își poate aprofunda identitatea eclezială, transmite credința și continua misiunea de evanghelizare.

În acest context, Sinodul a aprobat Statutul Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore. Totodată, Preafericitul Părinte Claudiu, în calitate de președinte al Adunării, l-a numit vicepreședinte pe Preasfinția Sa Virgil Bercea, iar secretar pe Preasfinția Sa Cristian Crișan.

Revizuirea Liturghierului și pregătirea Evangheliarului

În cadrul sesiunii de toamnă, episcopii au aprobat revizuirea Liturghierului și pregătirea editării Evangheliarului, demersuri care vizează cărțile liturgice ale Bisericii Greco-Catolice.

De asemenea, au fost analizate o serie de probleme pastorale, canonice și administrative, relevante pentru activitatea și organizarea Bisericii.

Marți, 20 octombrie 2026, episcopii au celebrat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj.

Următoarea sesiune sinodală ordinară a Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, este programată în perioada 6–8 iunie 2027.


Citește mai mult

Actualitate

Locuri de muncă în Jidvei, disponibile la 20 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Jidvei au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 20 octombrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Jidvei, valabilă la data de 20 octombrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Jidvei, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Jidvei la data de 20 octombrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
CETATEA DE BALTA SRL INGINER ZOOTEHNIST 1 0744776973
SC CABINET MEDICAL THERAPY MASSAGE SRL RECEPTIONIST 1 0757235399

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj