Rămâi conectat

Sport

Adina Salaoru, Volei Alba Blaj: „Ne doream foarte mult revanşa după ce în tur am pierdut la limită”

Publicat

în

adina-salaoru-volei-alba-blajUna dintre cele mai bune jucătoare din partida retur a 16-imilor Cupei CEV, câştigată ieri la Sibiu de către Volei Alba Blaj cu scorul de 3-0 în faţa formaţiei Volley Koniz, Adina Salaoru s-a decalrat extrem de mulţumită de jocul său şi al colegelor sale şi a ţinut să îi felicite pe fanii prezenţi în număr foarte mare la acest meci pentru toată susţinerea lor, care s-a întins pe întreaga durată a partidei.

Adina Salaoru a reuşit alături de Volei Alba Blaj să îşi învingă antrenorul de la naţională, pe Guillermo Gallardo, tehnicianul echipei Volley Koniz. Căpitanul trupei din “Mica Romă” şi-a condus exemplar coechipierele în teren, iar bucuria victoriei de ieri a fost simţită în toată sala. “A fost o partidă dificilă pentru care ne-am pregătit foarte mult şi ne-am dorit revanşa. Nu mă aşteptam să vină atât de multă lume să ne susţină, însă publicul a fost minunat şi ţin să le mulţumesc în numele echipei”, a afirmat Adina Salaoru imediat după încheierea partidei de aseară. Întreaga declaraţie o puteţi urmări în video-ul postat mai jos.

[youtube_sc url=”http://youtu.be/tUkTRFVQXrw”]

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Sport

Volei Alba Blaj în finala campionatului, după ce a învins pe Rapid București și în meciul retur

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj a învins Rapid București, în semifinalele Diviziei A1, scor 3-1 (25-19, 25-16, 22-25, 25-15), după o prestație entuziasmantă și s-a calificat în finala Diviziei A1 la volei feminin.

La finalul partidei s-a declanșat sărbătoarea în „Alba Blaj” Arena, fanii sărbătorind împreună cu favoritele.

Într-o atmosferă extraordinară, deținătoarea titlului a avut din nou o evoluție excelentă, blocajul fiind iarăși principala armă, și a învins iarăși formația din Giulești. Calificare triumfală în ultimul act al întrecerii interne pentru echipa din „Mica Romă”, adversarul în lupta pentru medalii stabilindu-se în disputa CSO Voluntari – CSM Târgoviște. Blajul a trăit momentul favorabil, jucându-și cu stil cărțile, cu o mică sincopă, la mijlocul setului 3.

Antrenorul Darko Zakoc, cel care a făcut istorie în Alba, a suferit a treia înfrângere în mai puțin de o lună împotriva Volei Alba Blaj, fiind o adevărată statuie a deznădejdei la finele confruntării. Volei Alba Blaj câștigătoarea ultimelor două campionate se bate pentru al 3-lea an la rând pentru cele mai prețioase medalii în întrecerea internă.

Peste 1600 de spectatori au fost prezenți la disputa din semifinale, iar cele două galerii au făcut din nou spectacol ca la ultima rundă din sezonul regular. Blajul a continuat pe linia evoluțiilor precedente și s-a aflat în permanență la conducere, exceptând startul setului inaugural.

Ultima egalitate în primul set a fost 7-7, iar Blajul s-a distanțat încet dar sigur până la 19-13. Tăvălugul gazdelor a continuat să macine și în al doilea set, aflat în permanență sub control. Probleme temporare au fost însă cu iluminatul din sală, fiind câteva întreruperi, motiv pentru care tabela electronică nu a mai funcționat câteva minute, fiind luat curentul în municipiu. Ultimul set Blajul avut 5 puncte avans (13-8, 15-10), dar s-a trezit egalată la 15, moment în care Ljubicic a apelat la prima înlocuire și la un time-out. S-a instaurat echilibrul, mergându-se cap la cap până la 19-19, moment în care Rapid a trecut în față (19-20 și 20-23). Meciul s-a încins, publicul și-a intrat în rol, însă Rapid a făcut 24-21 și a avut prima minge de set, anulată, însă vizitatoarele au fructificat-o pe a doua.

De la mijlocul setului al 3-lea au început emoțiile pentru Volei Alba Blaj, care a pierdut parțialul de la 15-10 și a început să sufere. A fost un simplu foc de paie. Al 4-lea parțial a fost echilibrat, până la 11-11 momentul de cumpănă fiind însă depășit, cu 6 puncte la rând ale gazdelor, care s-au distanțat la 17-11.

Volei Alba Blaj: Katarina Jović – , Lora Kitipova, Jovana Kocić, Bogumila Biarda, Drussyla Costa, Nneka Onyejekwe, Paula Partnoi (libero); au mai intrat Isidora Kockarević, Britt Rampelberg (l), Raisa Ioan; Iarina Axinte, Iman Isanović, Daria Oceanic. Antrenor Stevan Ljubičic.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Sport

Un prim pas reușit spre finala campionatului: Rapid București – Volei Alba Blaj 0-3

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj a făcut în aceast seară un prim pas către o nouă finală a campionatului, după ce a învins în deplasare pe Rapid București cu scorul de 3-0 ( (19-25, 17-25, 18-25)!

Echipa din „Mica Romă” a făcut un meci perfect,  a predat o lecție de volei formației giuleștene și are șansa uriașă să tranșeze calificarea în ultimul act miercuri, în fața fanilor!

Având în blocaj principala armă (15-2, raportul la final), vizitatoarele au dominat confruntarea. În primul set Blajul s-a aflat mereu în față, iar Rapidul a reușit doar să egaleze în câteva rânduri. Al doilea parțial s-a dovedit o demonstrație de forță, cu diferențe neverosimile, 7-0, 11-2 și 15-3 în favoarea echipei din „Mica Romă”, care a fost de neoprit.

În setul trei, gazdele au părut că vor pune mai multe probleme, grație schimbărilor tactice făcute, la fel ca în sfertul decisiv cu CSM București, de Darko Zakoc. Cu Nika Markovic pe post de universal, în locul Ioanei Baciu, Rapid a condus chiar și cu 3 puncte (10-7), însă jocul giuleștencelor a fost „citit” de Stevan Ljubičić. Tehnicianul campioanei le-a trimis în teren pe Raisa Ioan și Britt Rampelberg, iar în noua așezare tactică Volei Alba Blaja a tranșat practic setul destul de rapid. Blăjencele au revenit de la 10-12 la 17-12 și au rezolvat un meci în care au etalat una dintre cele mai bune prestații din acest sezon.

Volei Alba Blaj: Katarina Jović – puncte, Lora Kitipova – , Jovana Kocić – , Bogumila Biarda – , Drussyla Costa – , Nneka Onyejekwe – , Paula Partnoi (libero); au mai intrat Iarina Axinte, Isidora Kockarević – , Iman Isanović – unul; Britt Rampelberg (l), Raisa Ioan, Daria Oceanic. Antrenor Stevan Ljubičic.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Sport

19 medalii obținute de sportivii de la Koryo Blaj la „Zrenjanin Open”, competiție internațională de taekwondo desfășurată în Serbia

Publicat

în

Rezultate excelente obținute de reprezentanții Koryo Blaj, recent, în Serbia, la competiția internațională de taekwondo WT „Zrenjanin Open”, eveniment sportiv ajuns la a XIII-a ediție, la care au participat peste 600 de concurenți de la 53 de cluburi, din 8 țări (Serbia, Croația, Slovenia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Republica Moldova și România).

Clubul Sportiv Koryo Blaj a avut la start un lot format din 16 concurenți, obținându-se o zestre substanțială, un număr de 19 medalii (6 medalii de aur, 4 medalii de argint și 9 medalii de bronz), dintre care 10 la proba de luptă (kyeorugi) și 9 la proba de forme (pumsae). Lotul CS Koryo Blaj a fost pregătit și condus de Maestrul Ioan Tiurean – 7 Dan Kukkiwon și instructorul Ovidiu Takacs – 1 Dan Kukkiwon.

Rezultate:

– locul întâi: Yannis Șipoș (cadeți B, categoria -37 kg) – kyeorugi; Yannis Șipoș (cadeți 1 B, 4-5 keup) – pumsae; Maria Petre Danadi (cadeți 1B, 2-1 keup) – pumsae; Daria Șerbu (cadeți 1B, 8-7 keup) – pumsae; Zoltan Silaghi (cadeți 1B, 8-9 keup) – pumsae; Ingrid Vigh Ingrid (juniori 1B, 4-3 keup) – pumsae;

– locul doi: David Takacs (juniori B, masculin. cat. -59 kg) – kyeorugi; Ingrid Vigh (juniori A, feminin, cat. -42 kg) – kyeorugi; Eduard Șerbu (cadeți 1B, 8-7 keup) – pumsae; Patricia Takacs (cadeți 1B, 8-7 keup) – pumsae;

locul trei: Anthea Iacob (copii B, 10-11 ani, feminin, cat. -27 kg) – kyeorugi; Jozsef Silaghi (copii B, 8-9 ani, masculin, cat. -29 kg) – kyeorugi; Raul Mihai Medeșan (cadeți B, masculin, cat. -37 kg) – kyeorugi; Zoltan Silaghi Zoltan (cadeți B, masculin, cat. -41 kg) – kyeorugi; Mihai Alexandru Rusu (copii B, 10-11 ani, masculin, cat. -44 kg) – kyeorugi; Paula Sofia Dobîrtă (cadeți B, feminin, cat -47 kg) – kyeorugi; Eduard Șerbu (cadeți B, masculin, cat. -61 kg) – kyeorugi; Diana Gîrlonța (juniori 1B, 8-7 keup) – pumsae; Raul Mihai Medeșan (cadeți 1B, 8-7 keup) – pumsae.

La această competiție sportivii clubului Koryo Blaj împreună cu cei de la clubul One Cluj-Napoca au făcut parte din lotul Asociației Române de Taekwondo. Datorită rezultatelor individuale, Asociația Română de Taekwondo a ocupat, la finalul întrecerii, următoarele locuri în ierarhia generală: locul întâi la juniori/ kyeorugi, locul întâi la clasa B/ pumsae, locul întâi la clasa A+B/ pumsae, locul doi la cadeți/ kyeorugi și locul trei la seniori/ kyeorugi

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj