Actualitate
Accident rutier mortal pe DJ 107, în localitatea Sâncel

Un accident rutier mortal s-a petrecut sâmbătă noaptea, în jurul orei 00.30, pe DJ 107, în localitatea Sâncel. Din primele informaţii, în urma coliziunii dintre două maşini, două persoane au suferit leziuni grave, iar o a treia persoană a decedat.
Garda ISU Blaj a intervit pentru acordarea primului ajutor şi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la una dintre maşinile implicate în accident.
Maşinile implicate în tragedie sunt un Renault Megan şi un Opel Astra, ambele înmatriculate în judeţul Alba.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, V.M. domiciliat în Blaj, în timp ce conducea autoturismul Renault Megan, în jurul orei 00.10, pe strada Mihai Eminescu din comuna Sâncel, direcţia de mers Blaj – Jidvei, pe un segment de drum în curbă la stânga a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de autoturismul Opel Astra, condus regulamentar de către S.M., de 47 de ani.
În urma accidentului, numitul D.D. de 45 de ani, domiciliat în Jidvei, pasager în dreapta în Opel Astra a decedat, iar şoferul S.M. şi celălalt pasager din spate, O.V. de 40 de ani, tot din Jidvei, au suferit traumatisme grave, fiind transportaţi la spitalul din Blaj iar ulterior au fost transferați la Spitalul Judeţean din Alba Iulia.
Şoferul vinovat nu a păţit nimic. Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero în ambele cazuri.
Actualitate
Tânăr de 24 de ani din Blaj, prins la volanul unei mașini neînmatriculate pe DN 1, în Miercurea Sibiului
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Blaj, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat pe DN 1, în județul Sibiu.
Incidentul s-a petrecut joi, 15 octombrie 2026, în jurul orei 17:00, în localitatea Miercurea Sibiului, unde polițiștii rutieri au oprit mașina pentru un control.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că autoturismul nu era înmatriculat sau înregistrat, fapt pentru care au întocmit un dosar penal pe numele șoferului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
Actualitate
Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc
Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.
Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.
Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.
Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.
Actualitate
Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj
Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.
Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



aaaa
22.03.2015 la 13:39
O doamne!! Aveti grija cu ortografia..”Baj”, „comuma”,”Stancel”.. Lista poate continua.. Graba strica treaba, in ambele cazuri! Neatentia la volan ia vieti! 🙁 Dummnezeu sa il odihneasca! Si voi faceti un articol sa fie de calitate!!