Rămâi conectat

Sport

AC „Mica Romă” Blaj este noua campioană a Europei la cros

Publicat

în

Atletele de la AC „Mica Romă” Blaj au obţinut o performanţă sportivă de excepţie, la Cupa Europei de Cros, desfășurată în Portugalia.

Sportivele din Blaj au cucerit aurul la Cupa Europei la cros. Competiţia s-a desfăşurat în Portugalia, la Oeiras, o localitate situată la 16 kilometri de capitala Lisabona.

Concursul a avut loc pe un traseu de 4.200 de metri. Performerele sunt Mihaela Maria Blaga, Alexandra Maria Hudea, Andreea-Maria Bogdan și Iulia Florina Mărginean, pregătite de antrenoarea Cristina Man, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism.


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Volei Alba Blaj a pierdut Supercupa României! CSO Voluntari s-a impus cu 3-0

Publicat

în

Volei Alba Blaj a pierdut duelul cu CSO Voluntari din Supercupa României la volei feminin, disputat sâmbătă, 17 octombrie 2026, în „Danubius Arena” din Tulcea. Campioana en-titre s-a impus cu 3-0, după un meci în care setul secund a oferit un spectacol deosebit.

CSO Voluntari și-a confirmat statutul de campioană a României și a câștigat Supercupa la volei feminin, după ce a trecut de vicecampioana Volei Alba Blaj cu scorul de 3-0. Partida găzduită de „Danubius Arena” din Tulcea a fost decisă în trei seturi, încheiate cu 25-21, 30-28 și 25-16.

Cel mai disputat act al întâlnirii a fost al doilea, în care cele două formații s-au luptat pentru fiecare punct. Volei Alba Blaj a avut șansa de a egala situația la seturi, însă nu a reușit să valorifice mingea de set, iar CSO Voluntari a profitat și și-a adjudecat setul cu 30-28.

Setul secund a fost marcat și de accidentarea suferită de Nelmaira Váldez, jucătoarea formației din Blaj, un moment dificil într-o confruntare în care tensiunea sportivă a fost la cote ridicate.

Un duel devenit tradiție în voleiul românesc

Supercupa României a adus față în față cele două formații care au dominat competițiile interne în ultimii ani. În sezonul precedent, CSO Voluntari a câștigat titlul național după ce a învins Volei Alba Blaj cu 3-1 la general în finala campionatului. De cealaltă parte, formația din „Mica Romă” și-a trecut în palmares Cupa României, în urma finalei disputate împotriva celor de la Dinamo.

Cele două rivale s-au întâlnit și în Supercupa din 2025, organizată la Blaj, când echipa ilfoveană s-a impus cu 3-1. Prin victoria obținută atunci, CSO Voluntari a cucerit trofeul pentru al doilea an consecutiv, după succesul din 2024.

Palmares impresionant pentru echipa din Blaj

Volei Alba Blaj a venit la Tulcea cu un palmares remarcabil: opt titluri de campioană a României, șase Cupe ale României și două Supercupe, câștigate în 2021 și 2023.

Clubul din Alba a reprezentat, totodată, voleiul românesc la cel mai înalt nivel european, disputând cinci finale continentale.

De această dată, însă, trofeul Supercupei a ajuns la CSO Voluntari, care și-a continuat seria rezultatelor importante în duelurile directe cu formația din Blaj.


Citește mai mult

Sport

Elevii lui Daniel Tătar, remiză albă în Arad: Unirea Sântana – CIL Blaj 0-0

Publicat

în

CIL Blaj a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată în deplasare cu Unirea Sântana, din etapa a IX-a a Ligii a 3-a. Întâlnirea, considerată derby-ul rundei, a fost una disputată, cu ocazii de ambele părți, însă niciuna dintre echipe nu a reușit să găsească drumul spre gol.

Ocazii la ambele porți în prima repriză

Prima parte a meciului a oferit un joc dinamic, cu acțiuni ofensive de ambele părți. Pentru gazde, Jinga, C. Rus și Vlad s-au aflat în prim-planul fazelor de atac, în timp ce CIL Blaj a răspuns prin Blănaru și Jica.

În ciuda oportunităților create, cei doi portari au intervenit de fiecare dată când a fost nevoie, iar scorul a rămas neschimbat la pauză.

Gallini, aproape de gol după reluare

În minutul 56, Gâțan l-a lansat excelent pe Gallini în careu, pe un culoar liber, însă atacantul argentinian cu cetățenie italiană a trimis mingea pe lângă poartă.

Unirea Sântana a replicat în minutul 66, când C. Rus a pasat din partea dreaptă, iar Jinga a pătruns în careu. Acesta a pierdut însă controlul balonului și a șutat din cădere, cu vârful ghetei, fără să găsească spațiul porții.

CIL Blaj, ocazii importante de a marca, pe final

Blăjenii au fost foarte aproape de a da lovitura în ultimele minute ale întâlnirii, însă portarul Grec s-a remarcat prin câteva intervenții decisive.

În minutul 74, R. Pîntea a pătruns pe partea stângă și a centrat în fața porții, dar Grec a reținut spectaculos mingea, din plonjon.

Șase minute mai târziu, în minutul 80, Lungar a trimis o centrare din dreapta în careul mic, iar Blănaru a reluat cu capul. Portarul gazdelor a intervenit extraordinar și a menținut tabela intactă.

Ultima ocazie importantă a formației din Blaj s-a consemnat în minutul 88, când R. Pîntea a șutat de la aproximativ 25 de metri, însă Grec a respins din nou.

În cele din urmă, Unirea Sântana și CIL Blaj au încheiat derby-ul etapei a noua fără goluri, scorul de 0-0 reflectând o partidă în care intervențiile portarilor au avut un rol esențial.

• Au evoluat formațiile:

Unirea Sântana: Grec – Felea, Pașca, Giosu, T. Vlad, A. Iuga, Ancateu, Haloș, Jinga, Nica (71, Melniciuc), C. Rus (cpt.). Rezerve: Gîrlea-Domondi – Cisse, D. Burcă, Petruț, Al. Nistor, Ugwu, Rotar, Budihală. Antrenor: Adrian Abrudean.

CIL Blaj: Păduraru – Vodă, Al. Radu, Băican, Jica (46, Tineiu), Beza (76, S. Bran), Lungar, Gallini (59, R. Pîntea), Crivac, Gâțan (59, Căt. Pîntea), Blănaru (cpt.). Rezerve: R. Damian – Macarie, Cîșlariu-Câmpean, Micu-Cristea, Vereșmortean. Antrenor: Daniel Tătar.


Citește mai mult

Sport

Vicecampioana României, debut cu dreptul în noua ediție a Diviziei A1: CSM Constanța – Volei Alba Blaj 0-3

Publicat

în

Volei Alba Blaj a debutat cu o victorie categorică în noul sezon al Diviziei A1 la volei feminin. Formația din „Mica Romă” s-a impus în deplasare, în fața echipei CSM Constanța, cu scorul de 3-0 (25-17, 25-17, 25-21), în prima etapă a campionatului.

Partida a durat 76 de minute, raportul așilor a fost 5-1 în favoarea oaspetelor, iar al blocajelor 8-5 pentru Constanța. Cele mai multe puncte le-au strâns Elina Rodriguez – 18, Sabine Haewegene – 15, respectiv Jada Burse – 13. Volei Alba Blaj: Borrero Moreno – 5 puncte, Elina Rodriguez – 18, Ana Trcol – 6, Vittoria Piani – 10, Sabine Haewegene – 15, Alexandara Botezat – 6, Diana Vereș (l); în lot Bianca Grama, Kristina Bezman, Radosina Marinova, Ioana Mănăilă, Nelmaira Valzes, Anja Mezej (l).

Succesul de la Constanța reprezintă un început încurajator de sezon pentru formația ardeleană, care își îndreaptă acum atenția către primul obiectiv important al toamnei.

Sâmbătă, de la ora 16:30, la Tulcea, Volei Alba Blaj va întâlni campioana CSO Voluntari, în Supercupa României. Cele două echipe se vor lupta pentru primul trofeu al sezonului, într-un duel care se anunță mult mai solicitant pentru formația din Blaj.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj