Rămâi conectat

Administrație

2015 va fi anul investițiilor la Blaj. Se vor executa lucrări la Palatul Cultural, baza de agrement si vor fi reabilitate străzi și cabinete medicale

Publicat

în

primaria-blajBugetul local pentru anul în curs are o valoare totală de 39,91 milioane de lei, în această formulă fiind incluse și sumele alocate de la bugetul de stat.

,,Blajul va avea și în acest an un buget axat pe dezvoltare. Structura bugetului pentru anul 2015 reprezintă o fotografie a priorităților locale și iși propune transformarea proiectelor în obiective de investiții’’, spune primarul Gheorghe Valentin Rotar.

În conformitate cu Legea 273 privind finanțele publice locale veniturile proprii administrate efectiv de edilii locali sunt la nivelul de 22,3 milioane lei. În această categorie intră impozitele pe clădiri și terenuri, cotele defalcate din impozitele pe venit și alte impozite și taxe locale. Cea mai mare parte a veniturilor anului 2015 provine din cotele defalcate pe impozitul pe venit – aproape 37% adica 8,1 milioane lei. Din cote defalcate din TVA bugetul local contează pe 1,1 milioane de lei.

Aportul adus bugetului local propriu de taxele și impozitele pe clădiri și terenuri plătite de persoanele fizice este de doar 8,2% în timp ce persoanele juridice asigură direct prin plata impozitelor și taxelor pe clădiri și terenuri mai mult de dublu, respectiv 21% din bugetul propriu al municipiului.

Cu un buget mai mare cu 35% față de anul trecut, municipalitatea iși propune să continue programul de investiții demarat în anii precedenți dar și să adauge obiective noi și ample acestuia.

Astfel, nu mai puțin de 38,6% din buget va fi îndreptat către capitolul investiții și reparații capitale. 86,3 milioane de lei reprezintă cea mai mare sumă alocată vreodata investițiilor de catre administrația publică locală din Blaj. În această categorie intră modernizarea infrastructurii supraterane (asfalt, trotuare , rigole, edificii școlare și culturale) și modernizarea infrastructurii subterane (apă , canalizare).

La capitolul investiții, cele mai importante vor fi doua proiecte derulate în parteneriat cu Consiliul Județean Alba: continuarea lucrărilor la Palatul Cultural (1 000 000 lei) și demararea lucrărilor de amenajare a unei baze de agrement (1 500 000 lei). Lista investițiilor ce urmează a fi realizate anul acesta mai cuprinde: amenajarea Centrului Cultural Horia Cucerzan (200 000 lei), reparații capitale cabinete medicale strada Primăverii (300 000 lei), amenajare Parc Gheorghe Barițiu (250 000 lei), amenajare Gradina Botanică (606 000 lei), modernizare Câmpia Libertății (500 000 lei), montare camere frigorifice la Căminele Culturale din Tiur, Mănărade, Petrisat (62 500 lei), montare instalație de climatizare Căminul Cultural Petrisat (187 000 lei), modernizare strada Axente Sever (240 000 lei), alte dotări (150 000 lei). De la bugetul local în 2015 vor mai fi alocați 300 000 lei pentru întocmirea de proiecte sau studii de fezabilitate , 1 500 000 lei reprezentând contribuția locală la proiectul european de extindere a canalizării și de construire a Stației de epurare și 200 000 lei pentru modernizarea mai multor trotuare cu dale.

Lista de investiții a anului 2015 mai cuprinde și reabilitarea a 4 km de străzi respectiv: Republicii, Dr. Vasile Suciu, Petru Maior, Samuil Micu, Coriolan Suciu, Mihai Eminescu, Ioan Heliade Radulescu și Horea. Valoarea totală a lucrărilor este de 1 500 000 lei.

Lista aceasta nu se referă la cei 30 de km de străzi pe care în anul 2014 s-au executat lucrări de extindere a sistemului de canalizare. Toate aceste străzi sunt beneficiarele unui proiect separat în valoare de 3,2 milioane lei.

,,Bugetul anului 2015 va fi unul ambițios, de maximizare a dezvoltării economice realizate în ultimii ani la Blaj. Avem proiecte îndrăznețe dar păstrăm filozofia bugetelor anterioare de reducere a cheltuielilor în favoarea unor sume mai mari alocate către bunăstarea edilitară a beneficiarului direct, CETATEANUL, ’’ afirmă primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Proiectul de buget inițiat de primarul Gheorghe Valentin Rotar a fost votat în unanimitate de consilierii locali în 6 februarie.


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Lacul Chereteu din Blaj se transformă într-un parc tematic modern. Lucrările au ajuns la 42%

Publicat

în

Proiectul de regenerare urbană, în valoare de peste 20 de milioane de lei, va transforma zona Lacului Chereteu într-un spațiu modern de agrement, cultură și relaxare. Printre principalele investiții se numără un amfiteatru în aer liber, un ponton plutitor, pereți verzi și sisteme de iluminat eficiente energetic.

Lucrările de modernizare a zonei Lacului Chereteu din Blaj avansează, stadiul fizic de execuție ajungând la aproximativ 42%, potrivit primarului municipiului, Gheorghe Valentin Rotar. Edilul a verificat vineri, 16 octombrie 2026, evoluția proiectului, în cadrul unei vizite pe teren alături de Viorela Florea, responsabilă de coordonarea lucrărilor de reabilitare.

Investiția depășește 20 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 4,5 milioane de euro, și este finanțată în mare parte din fonduri europene nerambursabile. Proiectul urmărește transformarea zonei într-un spațiu de agrement și recreere modern, care să îmbine infrastructura verde-albastră cu facilitățile destinate comunității.

Pereți vegetali și amenajări integrate în peisajul natural

Unul dintre elementele distinctive ale proiectului îl reprezintă amenajările peisagistice, care includ pereți vegetali cu mii de plante decorative, precum și alei realizate din materiale naturale și piatră.

Potrivit primarului Gheorghe Valentin Rotar, soluțiile tehnice au fost alese astfel încât lucrările să se integreze în mediul natural și să respecte standardele europene privind infrastructura verde-albastră.

„Avem un lucru foarte interesant în acest proiect: un perete verde plin de plante, iar un perete similar va fi amenajat și în partea de sus. Este o lucrare realizată cu materiale bio”, a explicat edilul, precizând că amenajările din piatră vor fi completate astfel încât să se integreze armonios în peisaj.

Amfiteatru în aer liber și ponton plutitor pe lac

Proiectul de modernizare prevede realizarea unui ansamblu de facilități pentru petrecerea timpului liber, între care un centru cultural cu amfiteatru în aer liber, pontoane de observație, spații de joacă și grupuri sanitare moderne.

De asemenea, zona va beneficia de un sistem de iluminat bazat pe tehnologie LED și energie solară. O parte dintre instalațiile de iluminat funcționează deja, în timp ce pentru celelalte au fost demarate procedurile necesare racordării la rețeaua electrică.

Un alt element așteptat al investiției este pontonul plutitor, care urmează să completeze amenajările de pe lac.

„Lucrăm pe toate fronturile. Se montează stâlpii de iluminat, cei pe energie solară funcționează deja, iar pentru ceilalți s-a semnat contractul de racordare. Așteptăm să vedem cum va arăta și pontonul plutitor peste întregul lac”, a declarat primarul municipiului Blaj.

Pescuitul rămâne suspendat pe durata lucrărilor

Pe perioada desfășurării șantierului, pescuitul pe Lacul Chereteu este suspendat la solicitarea constructorului, din motive de siguranță. În zonă sunt instalate rețele electrice și sisteme de alimentare necesare funcționării noilor facilități.

Administrația locală anunță că, după finalizarea investiției, pescarii vor beneficia de un program dedicat. Totodată, amenajările trebuie să țină cont de fauna existentă pe lac, unde pot fi observate lebede și rațe sălbatice.

Un proiect-pilot pentru Blaj și Regiunea Centru

Primarul Gheorghe Valentin Rotar consideră că modernizarea Lacului Chereteu reprezintă o investiție importantă pentru dezvoltarea municipiului și pentru creșterea atractivității zonei. Potrivit acestuia, proiectul ar putea deveni un reper pentru amenajările de agrement din Regiunea Centru.

„Este o lucrare la care noi ținem foarte, foarte mult. Un proiect pilot pentru ceea ce înseamnă regiunea noastră, o lucrare care ne determină să punem foarte mult suflet. Pe măsură ce prinde contur, mi se pare tot mai frumoasă”, a afirmat edilul.

Acesta a mulțumit echipei de implementare, Viorelei Florea și constructorului pentru activitatea desfășurată, subliniind importanța investițiilor în dezvoltarea comunității locale.

„Ne bucurăm că putem face ceva pentru noi, pentru Blaj. Investim în Blaj, investim în noi!”, a transmis primarul.

La finalizarea lucrărilor, zona Lacului Chereteu este proiectată să devină un spațiu modern pentru recreere, activități culturale și petrecerea timpului liber, contribuind la revitalizarea urbană a municipiului Blaj.


Citește mai mult

Administrație

Rețele noi de apă și canalizare pe strada Costache Negri din Blaj: proiectul a intrat în etapa de avizare

Publicat

în

Extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră de pe strada Costache Negri, în cartierul Veterani din Blaj, se află în etapa de avizare. A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu, însă lucrările nu pot începe până la obținerea avizelor și autorizațiilor necesare.

Pe strada Costache Negri există deja conducte de apă potabilă și canalizare, dar acestea nu deservesc toate proprietățile din zonă. Proiectul prevede extinderea rețelelor existente și realizarea de branșamente și racorduri pentru locuințele actuale și viitoare.

Pentru alimentarea cu apă este prevăzută o conductă nouă din PEHD, cu diametrul de 110 milimetri și lungimea de 1.235 de metri. Proiectul include și două subtraversări de drum prin foraj dirijat, opt cămine de vane, 13 hidranți exteriori și 70 de branșamente.

Canalizarea menajeră va fi realizată prin două sisteme. Primul, gravitațional, va avea 572 de metri și se va descărca în rețeaua existentă de pe strada Costache Negri. Al doilea va deservi zona în care panta terenului nu permite scurgerea gravitațională: apele uzate vor fi preluate de o stație de pompare și trimise, printr-o conductă de refulare de 40 de metri, către rețeaua existentă. Rețeaua gravitațională proiectată însumează 1.098,5 metri, iar proiectul cuprinde 70 de racorduri.

Stația de pompare va fi amplasată într-un cămin îngropat și va avea două electropompe submersibile: una activă și una de rezervă. Sistemul va funcționa automat și va fi monitorizat prin SCADA.

Potrivit documentației, investiția urmărește să extindă accesul la serviciile de apă și canalizare, să reducă riscul evacuării necontrolate a apelor uzate în sol și în pânza freatică și să îmbunătățească protecția împotriva incendiilor prin instalarea hidranților. Durata de viață estimată pentru rețele este de cel puțin 50 de ani.

Implementarea este estimată la aproximativ 12 luni de la obținerea avizelor și autorizațiilor. Printre documentele necesare se numără acordul de mediu, avizul operatorului de apă S.C. APA CTTA S.A. și autorizația de construire. Proiectul are la bază Certificatul de Urbanism nr. 36 din 10 martie 2026.


Citește mai mult

Administrație

Mica variantă ocolitoare a Blajului va fi deschisă circulației în jurul datei de 15 octombrie

Publicat

în

Mica variantă ocolitoare a Blajului, care face legătura între Tiur și Crăciunelu de Jos, urmează să fie deschisă circulației în jurul datei de 15 octombrie 2026. Anunțul a fost făcut miercuri, 7 octombrie, de primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

Potrivit edilului, lucrările sunt aproape de finalizare. Au fost realizate marcajele rutiere pe una dintre părțile drumului, urmând să fie finalizate și pe cealaltă parte. Mai trebuie montate indicatoarele rutiere și efectuată recepția lucrării.

Pe traseu vor fi impuse o limită de viteză de 50 km/h și o restricție de tonaj de 7,5 tone. Primarul a precizat că drumul a fost realizat în aproximativ trei-patru luni și reprezintă primul pas în planul de descongestionare a traficului din Blaj.

Varianta ocolitoare de mari dimensiuni, aflată în proiect, ar urma să fie finalizată în iunie-iulie 2027, potrivit estimării primarului. Totodată, săptămâna viitoare sunt programate să înceapă lucrările la culoarul de mobilitate de pe străzile Clujului, Gheorghe Doja și Avram Iancu, precum și la parcarea de tip „park & ride” și depoul pentru autobuze.

Noua legătură rutieră ar urma să scurteze drumul către Alba Iulia pentru locuitorii Blajului și ai localităților de pe Valea Secașelor, oferindu-le totodată o rută alternativă la trecerea de cale ferată din Crăciunelu de Jos.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj