Rămâi conectat

Știri din zonă

Festivalul de colinde ”Sara Crăciunului nost”, la Biia

Publicat

în

colinde-biia-dec-2015Păstrarea tradițiilor creștine este în fibra oamenilor de pe meleagurile ardelene, dar parcă în mijlocul biienilor este mai vie această dragoste de cultură și credință.

Pe lângă multe alte manifestări pe aceste unde, în urmă cu 10 ani s-au materializat gândurile sporirii zbuciumului creștinilor ortodocși din Biia pentru păstrarea și continuarea tradiților românești de vestire a nașterii Pruncului în Betleem prin organizarea primei ediții a Festivalului de colinde „Sara Crăciunului nost”. Iată că anul acesta festivalul de colinde ajunge la a zecea ediție, care s-a desfășurat recent în Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae”. Printre cei care dau viață acestui colind al copiilor de pe Târnave amintim Parohia Ortodoxă Biia – preot paroh Lucian Feșteu și Consiliul parohial, Asociația ”Fiii satului Biia” reprezentată de ing. Ioan Biianu și Florin Mărginean, fii ai satului, Primăria Șona, Consiliul Local Șona, Fundația „Ioan Sălcudean” și Cercul ASTRA Biia. Colindul de vestire a nașterii Domnului Iisus a fost adus în satul nostru de 150 de copii, elevi din 8 școli, reuniţi în 10 grupuri de colindători. Amintim astfel: Școala ”Gheorghe Dancu” din Biia; Școala Gimnazială din Șona, Şcoala din Sânmiclăuș, Școala ”Ion Pop Reteganul” din Sâncel/Pănade, Școala ”Aron Cotruș” din Cergău Mare, Școala ”Ion Agârbiceanu” din Cenade și Școala ”Simion Bărnuțiu” din Tiur. Pentru felul în care au interpretat, pentru sensibilitatea lor, pentru curăția inimii și sinceritatea cu care au lăudat pe Domnul, colindătorii au fost răsplătiți de organizatori cu daruri și premii în bani. Aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru această zi de colindă binecuvântată, organizatorilor, postului de televiziune TVAS Târnăveni, profesorilor, copiilor și prof. Maria Suciu, inițiatoarea acestui festival.

Preot Lucian FEŞTEU

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Știri din zonă

Bombă de aruncător 60 mm, găsită într-o pădure din satul Lunca, comuna Valea Lungă

Publicat

în

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Alba Iulia s-a deplasat în seara zilei de joi, 16 mai 2024, în satul Lunca, comuna Valea Lungă unde a fost semnalată găsirea unei bombe de aruncător 60 mm, fără focos, pentru distrugerea acesteia.

„Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia s-a deplasat în satul Lunca, comuna Valea Lungă, pentru asanarea unui posibil proiectil rămas neexplodat. Forțe alocate: 1 x Autospecială Pirotehnică. A fost asanată o bomba de aruncator, calibru 60 mm, fara focos. Echipa pirotehnica a preluat bomba pentru distrugerea ei ulterioară”, a transmis ISU Alba.

ISU Alba.

 

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 68 de ani din Roșia de Secaș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut pe raza localității Tău

Publicat

în

Marți, 14 mai 2024, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj –Postul de Poliție Roșia de Secaș au depistat un bărbat de 68 de ani, din comuna Roșia de Secaș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Principală din localitatea Tău, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr de 19 ani din Bucerdea Grânoasă reținut de polițiști, după ce a tăiat cauciucurile a patru autoturisme

Publicat

în

Marți, 14 mai 2024, polițiștii Postului de Poliție Bucerdea Grânoasă au identificat și reținut un tânăr de 19 ani, din comuna Bucerdea Grânoasă, care este bănuit de săvârșirea unor infracțiuni de distrugere.

În sarcina acestuia a fost reținut faptul că, în seara zilei de 3 mai 2024, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi tăiat cauciucurile a 4 autoturisme care erau parcate pe o stradă din comună.

În cursul zilei de azi, 15 mai 2024, tânărul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

FOTO: ARHIVĂ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj