Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Sara Nicușan, absolventă a Colegiului Național „I.M. Clain”, cele mai mari note din Blaj la examenul de Bacalaureat

Publicat

în

Sara Nicușan a obținut cea mai mare medie din Blaj la Bacalaureat 2024. Rata de promovabilitate la examen, la Colegiul „I.M. Clain” a fost de 91,94%.

Rata de promovare la examenul de bacalaureat 2024 la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, înainte de contestații, este de 91,94%, conform rezultatelor afișate luni. Sara Daniela Nicușan, de la profilul Matematică-Informatică, a obținut cea mai mare medie din municipiul Blaj, respectiv 9,80, scrie radioblaj.ro.

La Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” au promovat 61,66% dintre absolvenții înscriși, iar la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” promovabilitatea a fost de 52%. Un candidat din cei cinci înscriși de la Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” a promovat examenul de bacalaureat, la fel ca la Liceul Tehnologic din Jidvei, unde tot un candidat, din cei trei înscriși, a reușit să obțină medie de promovare.

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj a fost centru de examen pentru toate liceele din zona Blaj.

La Blaj nu au existat medii de zece. La Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, 49 de candidați au obținut media peste 9. Din cei 149 de absolvenți înscriși, 137 au obținut media peste 6.

La Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea”, cea mai mare medie de promovare a fost 8,96. Aici, 37 de candidați, din cei 60 înscriși, au obținut medii peste 6, în timp ce un absolvent nu s-a prezentat la examenul de bacalaureat.

La Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare”, din cei 25 de candidați înscriși, 13 au obținut medii de promovare, cea mai mare fiind 8,83 și aici consemnându-se o neprezentare.

 

sursa: radioblaj.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Învățământ-Cultură

Performanță deosebită obținută de Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, la etapa națională a Olimpiadei de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”

Publicat

în

Între  26 și 30 mai 2026, elevii Foca Sara (X D), Sărătean Andrei (X D) și Baba Bogdana (X C) au reprezentat cu o demnitate exemplară nu doar colegiul, ci și întreg județul Alba la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat” (Secțiunea I), desfășurată la Târgu Mureș.

Parcursul lor a fost unul cu adevărat remarcabil. După o fază a grupelor extrem de disputată, în care au învins echipe puternice din Vaslui, Vrancea și au reușit o victorie strălucită în fața reprezentativei din Cluj (una dintre marile favorite ale competiției), tinerii noștri s-au calificat în faza eliminatorie de pe o poziție de top, într-un turneu de un nivel valoric extraordinar de ridicat.

Deși drumul lor în competiție s-a oprit în optimi în fața echipei din Hunedoara, elocința, maturitatea și fair-play-ul lor nu au trecut neobservate. Juriul i-a recompensat cu un Premiu Special, o recunoaștere directă a modului în care au impresionat arbitrii prin coeziune și un spirit de echipă desăvârșit – demonstrând că, dincolo de argumente, dezbaterile sunt despre unitate și respect.

„Suntem profund mândri de voi și de modul în care ați onorat numele școlii noastre! Alese mulțumiri și felicitări cadrelor didactice coordonatoare, prof. Solomon Adrian și prof. Comșa Ana, pentru dăruirea, ghidarea și dedicarea extraordinară cu care i-au susținut pe drumul spre excelență!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Lavinia Țiplea, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, Mențiune și Medalie de Argint la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Clasice

Publicat

în

Lavinia Țiplea, elevă în clasa a IX-a D, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, a obținut un rezultat deosebit la etapa națională a Olimpiade de Limbi Clasice, unde a obținut o Mențiune și Medalia de Argint din partea Societății de Studii Clasice, confirmând prin această performanță seriozitatea și nivelul pregătirii sale.

„Non sine labore victoria venit! Rezultat remarcabil pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” la Olimpiada Națională de Limbi Clasice!

În perioada 21–24 mai 2026, municipiul Tulcea a găzduit etapa națională a Olimpiadei de Limbi Clasice, competiție la care au participat peste 260 de elevi din întreaga țară, pasionați de studiul limbilor și culturii clasice.

Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” s-a remarcat din nou prin rezultate deosebite. Eleva Lavinia Țiplea, din clasa a IX-a D, a obținut Mențiune și Medalia de Argint din partea Societății de Studii Clasice, confirmând prin această performanță seriozitatea și nivelul pregătirii sale.

Rezultatul Laviniei se adaugă celorlalte distincții obținute de elevii colegiului în cadrul competițiilor naționale din acest an școlar, demonstrând încă o dată nivelul ridicat al pregătirii academice și preocuparea constantă pentru excelență.

Felicitări Laviniei și tuturor elevilor care reprezintă cu succes colegiul nostru, precum și profesorilor coordonatori care contribuie, prin muncă și dedicare, la formarea unor elevi performanți!”, au transmis reprezentanții colegiului blăjean.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Theodora Chelarescu, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, PREMIUL III la etapa națională a Olimpiadei de Cultură și Spiritualitate Românească

Publicat

în

Theodora Chelarescu, elevă în clasa a XII-a C la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, a obținut un rezultat deosebit la Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească, desfășurată în perioada 20–23 mai 2026, la Satu Mare. Ea a reprezentat cu onoare județul Alba și a urcat pe podiumul premianților, obținând locul al III-lea.

„Un suflet ales, înzestrată cu talent și sensibilitate, modestie și cumințenie, Theodora a crescut frumos, iar anul acesta a cules roadele muncii și perseverenței sale, la cea de-a treia participare la această competiție.

Îi apreciem calitățile, rezultatele și efortul depus și îi mulțumim pentru că a dus numele colegiului nostru pe podiumul unei competiții unde se întâlnesc tineri deosebiți, care știu să îmbine, cu inteligență și sensibilitate, cultura, literatura și spiritualitatea în lucrări de excepție.

Profesori coordonatori:

Carmen Simu – diriginte și profesor de Limba și literatura română

Mariana Borșan – profesor de Religie ortodoxă

Felicitări, Theodora!

Felicitări și tuturor celor care îi îndrumă pașii spre bine și frumos!”, au transmis reprezentanții colegiului blăjean.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj