Rămâi conectat

Economie

O firmă din Blaj a vândut carne de cal cu etichete false

Publicat

în

Conducerea Agenției Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor acuză o firmă din Blaj că ar fi vândut carne de cal pe care ar fi etichetat-o drept carne de vită.

Ţurcanu a precizat că administratorul depozitului din Alba ar fi recunoscut că falsifica etichetele. “De două-trei săptămâni ANSVSA a demarat controale la unităţi din toată ţara. Am recoltat probe din depozite. Una dintre probe a ieşit pozitivă (carnea de cal era etichetată drept carne de vită n.n.). Carnea a fost livrată de la un depozit din Alba Iulia. Inspectorii ANSVSA au găsit grave abateri la Alba Iulia. Unitatea a fost închisă“, a declarat Ţurcanu.

Potrivit prefectului de Alba, Gheorghe Feneşer, firma de unde provin pachetele de carne se află în Blaj. Feneșer a mai spus firma a cumpărat carnea din abatoare din Botoşani şi Bucureşti, firma din Blaj fiind doar un intermediar care a vândut marfa mai departe.

Deocamdaă nu s-a confirmat faptul că ar fi vorba de carne de cal etichetată drept carne de vită. Am dispus efectuarea de analize, iar rezultatul îl vom ști în 2-3 zile. În lăzile care conţin carne se găsesc câte 10 pachete. Legea spune că pe fiecare pachet trebuie să fie etichetă. Cei de la abatoare pun etichetă doar pe cutie, astfel că firma din Blaj a făcut copii după eticheta originală și a pus-o pe fiecare pachet, pentru ca cel care cumpără carnea la pachet să ştie ce conţine. În urma alertei rapide primite de DSVSA Alba s-a dispus ridicarea întregii cantități de carne de la firma respectivă, aproximativ 400  kg, iar împreună cu poliția economică și garda financiară s-au ridicat documentele contabile și calculatoarele firmei pentru verificări amănunțite”, a declarat prefectul de Alba.

Acesta a mai precizat că este vorba despre o cantitate totală de aproximativ 1.000 de kilograme din care jumătate s-a comercializat iar restul a fost ridicată de DSVSA Alba până la stabilirea rezultatului analizelor. De asemenea, societatea a fost închisă până la finalizarea verificărilor.

 ”Urmare a dispoziţiilor preşedintelui ANSVSA, de verificare a unităţilor care comercializează, procesează,depozitează şi comercializează carne, în data de 13.02.2013 a fost recoltată o probă de ‘vrăbioară de vită’, de la o societate comercială din jud. Ilfov. Produsul incriminat a fost recepţionat de la un depozit frigorific din jud. Alba.

În data de 19.02.2013, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a emis buletinul de analiză prin care se confirmă că proba a fost pozitivă pentru carne de cal, negativă pentru carne de bovine şi câine.

Ca urmare, conform procedurilor ANSVSA a iniţiat alerta în sistemul rapid de alertă. În data de 19.02.2013, reprezentanţii DSVSA Ilfov au verificat societatea comercială de la care a fost recoltată proba şi au fost identificate loturile de carne din care provine carnea, stabilindu-se că aceasta provine de la un depozit frigorific din judeţul Alba.

Întreaga cantitate de produse din lotul incriminat a fost sechestrată, şi au fost dispuse măsuri de retragere a cărnii din piaţă conform listei de distribuţie.

În timpul investigaţiilor, administratorul depozitului a recunoscut că etichetau produsele cu etichete false, folosind numele sau datele unor unităţi autorizate. Inspectorii ANSVSA au solicitat modele de etichete de la cele două posibile unităţi de origine. Acestea au fost comparate cu etichetele aplicate pe produsele analizate, fiind identificate diferenţe semnificative.

Suspectând o posibilă fraudă, conducerea ANSVA a anunţat şi Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar preşedintele ANSVSA, dr. Mihai Ţurcanu a contact telefonic Prefectura judeţului Alba solicitând sprijinul pentru desfăşurarea anchetei.

În legătura cu speculaţiile privind implicarea unui abator administrat de tatăl preşedintelui ANSVSA, precizăm ca acel abator nu este autorizat pentru sacrificarea cabalinelor. Având in vedere că rezultatele de laborator au indicat că produsul analizat este carne de cal, speculaţiile apărute în mass-media nu se justifică.

Menţionăm că respectiva carne era destinată consumului pe piaţa naţională şi nu comerţului intracomunitar şi în consecinţă, nu se poate face vreo legătură între cazul izolat din Ilfov şi situaţia din alte ţări membre ale Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ANSVSA.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 28 octombrie 2025

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 28 octombrie 2025, pe raza comunei SÂNCEL.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna SÂNCEL și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
ZEROLAG SOLUTIONS SRL DIRECTOR GENERAL SOCIETATE COMERCIALA 1 0770688391
 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna MIHALȚ, la data de 28 octombrie 2025

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 28 octombrie 2025, pe raza comunei MIHALȚ.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna MIHALȚ și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
FUN TIME EVENTS EDUCATOR SPECIALIZAT 1 0744614323
 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna CERGĂU, la data de 28 octombrie 2025

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 28 octombrie 2025, pe raza comunei CERGĂU.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna CERGĂU și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
DC Electrix S.R.L. ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1 0745395484
DC Electrix S.R.L. MANAGER 1 0745395484
DC Electrix S.R.L. ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA 1 0745395484
DC Electrix S.R.L. ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII 1 0745395484
 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj