Rămâi conectat

Știri din zonă

Clipe de profundă simţire românească în satul Biia

Publicat

în

izvorul-tamaduiriiSărbătoarea Izvorul Tămăduirii datează din mileniul I al erei noastre, mai precis înainte ca Leon al III-lea (675-742) să devină împărat al Imperiului Bizantin (717-741).

Înainte de-a deveni împărat, el a fost comandant militar de rang înalt. În această perioadă a întâlnit un orb într-o pădure, care, fiind însetat, l-a rugat să-i dea apă de băut. Negăsind apă, le-a ieşit în cale Maica Domnului, care le-a spus s-o urmeze, ducându-i la un lac. După ce şi-a astâmpărat setea, orbul s-a vindecat, revenindu-i vederea; totodată, Maica Domnului i-a spus ostaşului că el va deveni împăratul Imperiului Bizantin, ceea ce s-a şi întâmplat. Lângă acest lac, după ce a ajuns împărat, Leon al III-lea a ridicat o impunătoare biserică în cinstea Maicii Domnului, aici venind mulţi credincioşi care se tămăduiau de orice boală erau cuprinşi (Enciclopedia Universală Britanică). De atunci, în fiecare primă zi de vineri de după Paşti, credincioşii ortodocşi din satul Biia, comuna Şona, sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, prin cântece (pricesne) şi poezii religioase închinate măreţului eveniment. Concertul de pricesne s-a desfăşurat în Biserica satului, gătită în haine de sărbătoare. După slujba specifică evenimentului, oficiată de cinci preoţi, în frunte cu protopopul Ovidiu Nicolae Pop, fiindu-i aproape preoţii Dumitru Frăcea, Lucian Feşteu şi Dulău Gheorghe, a urmat Corul Bisericii Ortodoxe şi al Cercului ASTRA „Ion Bianu” – Biia, coordonator preoteasa Olimpia Frăcea, care a impresionat ca solistă prin unicitatea vocii ei, dar şi prin repertoriul prezentat cu întregul ansamblu coral. Au mai cântat pricesne Raluca Dulău, Mădălina Dancu, Adelina Petric, Melania Burja, Nicolae şi Gabriel Lup. O impresie foarte frumoasă a lăsat grupul de elevi de la Şcoala Gimnazială „Ion Pop Reteganul”, comuna Sâncel, care au fost însoţiți de directoarea şcolii, prof. Lenuţa Bloj, la care am remarcat grija deosebită acordată tinerelor vlăstare, prin aranjamentele vocale şi modul reuşit de interpretare a pricesnelor cu care
s-au prezentat. Trebuie să remarc trei interpreţi cunoscuţi în întreaga ţară, a căror valoare este de necontestat, şi anume: Leontina Pop, Cornelia Goţea şi Mihai Petreuş, care a cântat pricesne foarte frumoase din zona Maramureşului, interpretate cu un specific care-l caracterizează. Cea care ne-a făcut să trăim clipe de profundă credinţă, apropiindu-ne de Creatorul Divin, prin interpretarea a trei pricesne, a fost d-na Cornelia Goţea, din Oiejdea – Alba. Prin felul cum a cântat, fiind cuprinsă de fiorul dumnezeiesc, în frumosul ei costum popular, a lăsat o impresie cu totul aparte, trăirile ei sufleteşti mergând la inima tuturor celor prezenţi în biserică. Sincere felicitări!
Frumoasa manifestare închinată Maicii Domnului şi întregii creştinătăţi a fost încheiată de apreciata cântăreaţă a cântecului popular dar şi religios, Leontina Pop, cu frumoase pricesne dar şi cu darul caracteristic profesioniştilor de excepţie, de-a mobiliza întreg auditoriul şi de a-i face pe cei prezenți să încheie apoteotic sărbătoarea, cântând cu toţii „Hristos a Înviat”. Preşedinta Despărţământului ASTRA Blaj, prof. Silvia Pop, a citit frumoase versuri din creaţia poetului Ioan Alexandru, apoi i-a felicitat în primul rând pe organizatorii din sat, Cercul ASTRA „Ion Bianu” – Biia, preşedinte prof. Matia Suciu şi vicepreşedinte ing. Grigore Pop, Biserica Ortodoxă Biia, preot Lucian Feşteu şi pr. Dumitru Frăcea, Primăria Şona, prin reprezentantul ei, Emil Bărbat, şi pe toţi interpreţii participanţi şi numerosul auditoriu prezent în biserică. A fost acordată Diploma „Izvorul Tămăduirii” principalilor organizatori ai manifestării.
Un alt eveniment petrecut în satul Biia, după o zi de la sărbătoarea mai sus menţionată, a fost „Balul ASTREI Biia – ediţia I”, iniţiat de conducerea ASTREI Biia, preşedinte prof. Matia Suciu şi vicepreşedinte ing. Grigore Pop. Cuvântul de deschidere a aparţinut lui Pop Grigore şi Suciu Maria, care au adresat un bun venit celor prezenţi, acordând un cuvânt în plus personalităţilor venite din alte localităţi (Alba Iulia, Mediaş, Târnaveni, Blaj etc). Am urmărit cu viu interes cuvântarea ţinută de d-l Emil Bărbat, consilier cu probleme culturale la Primăria Şona.
Prof. Silvia Pop a apreciat prima ediţie a Balului ASTRA la Biia, felicitând pe ing. Grigore Pop, principalul organizator, şi pe prof. Maria Suciu. În semn de preţuire, a propus ca întreaga adunare să audieze Imnul Astrei, versuri Andrei Bârseanu, muzica Iacob Mureşeanu. Acest moment este emoţionant, sonorizarea fiind asigurată de prof. Ilie Blaga. În acest context s-au acordat Diplome de Excelenţă următorilor: ing. Pop Grigore, prof. Mărioara Pop, prof. Maria Suciu, preot Frăcea Dumitru, preot Lucian Feşteu, preotesei Olimpia Frăcea, Fundaţiei „Ioan Sălcudean”, reprezentată prin familia ing. Nicolae Sabău şi soţia Manuela. După cuvântul de binecuvântare din partea preotului paroh Lucian Feşteu, a început programul artistic, muzica fiind asigurată de Orchestra cu orgă, clarinet, saxofon, acordeon formată din prof. Ilie Blaga, Emil Macarie şi Ioan Frăţilă, ultimii doi fiind adevăraţi virtuozi. Au evoluat în faţa numerosului public din sală corul bisericii, coordonator preoteasa Olimpia Frăcea, soliştii Mădălina Dancu, Adelina Petric, Melania Burja, Raluca Dulău, Iuliana-Georgiana Boancăş, Natalia Maria Boancăş – de 3 ani, o încântare pentru toată lumea. Rapsodul popular Gheorghe Zereş, în postura şi de prezentator, ne-a recitat şi pe urmă a cântat din frumosul şi bogatul său repertoriu. O remarcă specială pentru soţii Elena şi Iustin Edveş din Mediaş, care, deşi sunt pensionari, duc mai departe frumoasele cântece populare româneşti. Ca întodeauna, cu mult interes a fost aşteptată să cânte şi să ne încânte prof. Felicia Pop, care în prima parte ne-a interpretat muzică folk. Cu viu interes am ascultat creaţia pe versurile lui Ioan Alexandru, „Lumină lină”, a cărei interpretare de vis o face unică pe Felicia Pop. În partea a doua a programului a cântat muzică populară, care a mers la sufletul consătenilor ei.
Am remarcat în sală o serie de personalităţi începând cu venerabilul prof. Todor Blaga, oameni de aleasă cultură, artizanii Muzeului etnografic al satului Biia, ing. Ioan Mihălţan, prof. Ana Hinescu, director onorific al Bibliotecii ”Şcoala Ardeleană” Blaj, prof. Despina Stanciu, preşed. Despărţământului ASTRA „Ovidiu Hulea” Aiud, ec. Iustina Sima, Cercul ASTRA „Grigore Sima” Gârbova de Sus, prof. Livia Breaz, preşedintele Cercului ASTRA Cenade, împreună cu soţul, Ioan Brad, scriitor din Alba Iulia, la care am remarcat virtuozitatea în timpul jocului popular românesc, înv. Maria Zereş, preşedintele ASTRA Pănade, familia viceprimarului comunei Sâncel, Gheorghe Poşa, familia Joni Bărbat, familia dr. Dulău, Ghiţă Bogdan – un mare iubitor al folclorului românesc şi alţii. Pentru că s-a dansat mult la acest bal, vreau să remarc prezenţa a două ţărănci: Susana Burja şi Maria Cârlea, al căror joc original duce mai departe obiceiul străvechi a ţăranilor din Biia. Nu în ultimul rând, vreau să evidenţiez din nou prezenţa (au fost şi la Izvorul Tămăduirii) Televiziunii din Târnăveni, cu vrednicii şi apreciaţii Ioan Burdulea şi Valentin Bărbuleţ, care au asigurat imaginea şi montajul. Prin această manifestare s-a înnodat vechea tradiţie a satului Biia, unde foarte des se organizau baluri, care-i înveseleau pe toţi, făcându-i să uite de grijile cotidiene.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Știri din zonă

Bombă de aruncător 60 mm, găsită într-o pădure din satul Lunca, comuna Valea Lungă

Publicat

în

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Alba Iulia s-a deplasat în seara zilei de joi, 16 mai 2024, în satul Lunca, comuna Valea Lungă unde a fost semnalată găsirea unei bombe de aruncător 60 mm, fără focos, pentru distrugerea acesteia.

„Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia s-a deplasat în satul Lunca, comuna Valea Lungă, pentru asanarea unui posibil proiectil rămas neexplodat. Forțe alocate: 1 x Autospecială Pirotehnică. A fost asanată o bomba de aruncator, calibru 60 mm, fara focos. Echipa pirotehnica a preluat bomba pentru distrugerea ei ulterioară”, a transmis ISU Alba.

ISU Alba.

 

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 68 de ani din Roșia de Secaș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut pe raza localității Tău

Publicat

în

Marți, 14 mai 2024, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj –Postul de Poliție Roșia de Secaș au depistat un bărbat de 68 de ani, din comuna Roșia de Secaș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Principală din localitatea Tău, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr de 19 ani din Bucerdea Grânoasă reținut de polițiști, după ce a tăiat cauciucurile a patru autoturisme

Publicat

în

Marți, 14 mai 2024, polițiștii Postului de Poliție Bucerdea Grânoasă au identificat și reținut un tânăr de 19 ani, din comuna Bucerdea Grânoasă, care este bănuit de săvârșirea unor infracțiuni de distrugere.

În sarcina acestuia a fost reținut faptul că, în seara zilei de 3 mai 2024, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi tăiat cauciucurile a 4 autoturisme care erau parcate pe o stradă din comună.

În cursul zilei de azi, 15 mai 2024, tânărul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

FOTO: ARHIVĂ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj