Rămâi conectat

Știri din zonă

Credincioșii din parohia Sâncel au efectuat un pelerinaj pe Valea Arieșului

Publicat

în

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iulia, credincioșii din parohia Sâncel, protopopiatul Blaj, au efectuat un pelerinaj la mănăstirile de pe valea Arieșului, în data de 12 august 2022.

Itinerariul a cuprins mai multe așezăminte monahale din cadrul Arhiepiscopiei noastre, unde credincioșii s-au închinat și au înălțat rugăciuni către Mântuitorul Hristos și Maica Domnului. Prima oprire a pelerinilor a fost la Mănăstirea „Buna Vestire” de la Pătrângeni, așezământ ridicat pe o străveche vatră monahală a cărei atestare documentară este datată în secolul al XVIII-lea. Mănăstirea Valea Bistrei a reprezentat al doilea popas din cadrul circuitului, unde creștinii s-au putut închina icoanei Sfinților Ierarhi Ilie Iorest și Sava Brancovici, realizată cu ocazia canonizării acestor sfinți în anul 1955.

De asemenea, pelerinii au vizitat și s-au închinat și la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa, una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Transilvania. Mănăstirile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Albac și „Schimbarea la Față” de la Poșaga au reprezentat alte popasuri ale pelerinilor sânceleni, după care aceștia și-au îndreptat pașii spre Mănăstirile „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” și „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Rimetea. Ultima oprire din cadrul circuitului a fost la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, unde pelerinii s-au închinat moaștelor Sfântului Ierarh Ghelasie și au vizitat muzeul Mănăstirii.

Pelerinajul efectuat de credincioșii ortodocși din parohia Sâncel a fost organizat prin Centrul de pelerinaje al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, la inițiativa părintelui paroh Claudiu Moldovan.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Știri din zonă

Bărbat de 33 de ani cercetat de polițiștii din Blaj, după ce a fost surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Publicat

în

Luni, 28 noiembrie 2022, în jurul orei 12.00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, în timp ce acționau pe raza comunei Bucerdea Grânoasă, au oprit, pentru control, un autoturism condus de  un bărbat de 33 de ani, din comuna Lopadea.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul condus de bărbat avea autorizația provizorie de circulație expirată din luna aprilie a anului 2022.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.

FOTO: ARHIVĂ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 41 de ani din județul Mureș cercetat de polițiști, după ce i-a furat unui vârstnic din Cetatea de Baltă suma de 16.000 de lei

Publicat

în

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au identificat un bărbat din județul Mureș care este bănuit că ar fi sustras economiile unui bărbat de 92 de ani, din comuna Cetatea de Baltă.

Acesta s-ar fi folosit de pretextul vânzării unor seturi de oale și cuțite, pentru a fi primit în casă, de vârstnic. Poliția recomandă cetățenilor să fie prudenți atunci când sunt abordați de diverși comercianți ambulanți.

La data de 25 noiembrie 2022, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au identificat un bărbat de 41 de ani, din comuna Cristești, județul Mureș, ca persoană bănuită de săvârșirea, la data de 24 noiembrie 2022, a unei infracțiuni de furt a cărei victimă a fost un bărbat de 92 de ani, din comuna Cetatea de Baltă, județul Alba.

Se pare că bărbatul l-ar fi abordat pe vârstnic pentru a-i vinde oale și cuțite, context în care ar fi fost primit în locuință, unde, profitând de neatenția acestuia, i-ar fi sustras suma de 16.000 de lei.

FOTO: ARHIVĂ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

O femeie din Roșia de Secaș a ajuns la Spitalul din Blaj cu atac de panică, în urma unui incendiu izbucnit la propria locuință

Publicat

în

Pompierii militari din Blaj și SVSU Roșia de Secaș au intervenit, în cursul nopții trecute, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Roșia de Secaș. Proprietara locuinței a ajuns la Spitalul din Blaj, în urma unui atac de panică.

„În cursul nopții, Garda de intervenție Blaj în cooperare cu SVSU Roșia de Secaș au fost solicitați să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu în localitatea Roșia de Secaș.

La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării incendiul se manifesta la o camera tehnică (centrală termică), la două anexe gospodărești (bucătărie de vară și sură).

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. De asemenea, forțele de intervenție prezente la locul solicitării au reușit limitarea propagării Incendiul la două case din proximitate.

Echipajul SMURD a preluat o persoană de sex feminim cu atac de panică (proprietara locuinței), care ulterior a fost transportată la CPU Blaj.

Suprafața totală afectată este de aprox. 100mp.

La fața locului s-au deplasat Șeful Grupei Operative și 2 ofițeri în vederea stabilirii cauze probabile de incendiu.

Cauza probabila de incendiu fiind stabilită ca: Horn neprotejat corespunzător față de materiale combustibile”, a transmis ISU Alba.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj