Acasă » Sport » Volei Alba Blaj şi CSM Târgovişte se înfruntă, astăzi şi mâine, în Sala „Timotei Cipariu” în primele două jocuri ale finalei mari

Volei Alba Blaj şi CSM Târgovişte se înfruntă, astăzi şi mâine, în Sala „Timotei Cipariu” în primele două jocuri ale finalei mari

Publicat în 22.04.2016 la ora 9:41

volei-alba-blaj-csm-targoviste-mar-2016„Mica Romă” este în sărbătoare, Volei Alba Blaj, mândria urbei încercând pentru al doilea an consecutiv să câștige titlul de campioană a României. La fel ca şi în 2015, în faţa ambiţiei formaţiei conduse de Darko Zakoc stă CSM Târgovişte, rivala ce a eliminat-o recent în semifinalele Cupei României, de la Piatra Neamţ (3-2, după ce a fost condusă cu 2-0), producându-i primul eşec al sezonului.

În această după amiază, în Sala “Timotei Cipariu” începe marea bătălie pentru titlul de campioană, combatante fiind cele mai valoroase echipe ale stagiunii, primele două jocuri fiind programate astăzi de la ora 18.15 şi mâine, de la ora 15.00 (ambele televizate pe Digi Sport 4). Lider invincibil la finele sezonului regulat, Volei Alba Blaj are avantajul disputării a trei din cele cinci jocuri din finală în propria sala, unde va fi, fără îndoială o atmosferă de senzaţie, o adevărată nebunie! Rivalele conduse de antrenori sârbi, Darko Zakoc (Blaj) şi Zoran Terzic (Târgovişte) dispută reeditarea finalei din sezonul precedent, ambele având pretenţii să să se încoroneze acum regina voleiului autohton feminin.

• Gheorghe Rotar: “A doua finală consecutivă reprezintă un  eveniment de seamă. Vrem titlul”

Gheorghe Rotar, primarul urbei blăjene, artizanul, alături de CJ Alba, al acestei ascensiuni a celui mai mic municipiu din România câştigător al titlului de campioană (exceptând Urziceni, la fotbal), este optimist înaintea jocurilor fierbinţi pentru cununa de lauri. „Vrem să cucerim al doilea titlu consecutiv, sperăm să şi reuşim, cu toate că o finală rămâne o finală. Însăşi calificarea în finala mare al doilea an la rând reprezintă un eveniment de seamă, un rezultat remarcabil, care dovedeşte perseverenţă, seriozitate şi constanţă. Suntem încrezători şi optimişti, noi cei din partea administrativă am asigurat ce a depins de noi, salariile sunt plătite la zi, deci n-ar fi niciun impediment în atingerea obiectivului”, a precizat edilul Blajului.

• Sergiu Ştefănescu: “Trebuie să jucăm voleiul pe care-l ştim”

Dacă gruparea dâmboviţeană a câştigat biletele pentru ultimul act abia luni, în al 5-lea joc cu CSM Bucureşti, Volei Alba Blaj a beneficiat de o pauză mai îndelungată, ultimul joc fiind acum două săptămâni în Cupa României, tocmai împotriva adversarei din finală. Sergiu Ştefănescu, preşedintele clubului blăjean consideră că şansele în acest duel sunt împărţite, mizând însă pe sprijinul publicului local. “Nădăjduim ca spectatorii să fie aproape de noi, să ne încurajeze în momentele dificile. Este nevoie să ne gândim că am muncit foarte mult pentru a ajunge în postura să ne apărăm titlul, am făcut multe sacrificii şi este nevoie să rămânem echilibraţi, cu capul pe umeri. În această finală şansele sunt egale, va fi dificil, datele problemei diferă total faţă de anul trecut sau Cupa României, semifinala pe care am uitat-o deja. Avem atuurile noastre, abordăm fiecare meci în parte, pas cu pas, iar dacă vom etala voleiul pe care-l ştim şi-l putem juca, nu avem cum să nu ne impunem”, a menţionat Sergiu Ştefănescu.

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de: 29 ori

Volei Alba Blaj şi CSM Târgovişte se înfruntă, astăzi şi mâine, în Sala „Timotei Cipariu” în primele două jocuri ale finalei mari
5 (100%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.